Bărbatul, care până în decembrie 2022 a deținut o funcție publică în cadrul unei instituții din Alba Iulia, nu a recunoscut niciuna dintre fapte și are posibilitatea să conteste cu apel hotărârea instanței de fond, din 30 octombrie 2024. Acesta ar urma să plătească fostei sale soții daune morale în valoare de 10.000 de lei.
Manipularea psihologică a propriului copil de un părinte poate fi infracțiune sub forma faptei de rele tratamente aplicate minorului. Judecătoria Alba Iulia a pronunțat o hotărâre ce poate reprezenta un precedent pentru sistemul judiciar din România, scrie libertatea.roUn bărbat, tatăl unui copil minor, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru manipularea psihologică a fiului său în raport cu mama acestuia. Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 3 luni de închisoare în regim de detenție pentru rele tratamente aplicate minorului și nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului. A contat la aplicarea pedepsei cu executare și faptul că, în 2021, bărbatul a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru violență în familie, victima fiind fosta sa soție. Acesta a mai fost trimis în judecată, într-un al treilea dosar, pentru hărțuire, victima fiind tot soția acestuia. Magistrații au constatat însă că fapta este prescrisă și au dispus încetarea procesului penal.Procurorii susțin în rechizitoriu că, în perioada martie 2018 – martie 2022, bărbatul a pus în pericol grav dezvoltarea intelectuală și morală a fiului său, manipulându-l psihologic prin „exagerarea unor acţiuni atribuite mamei acestuia, cu inducerea fricii faţă de aceasta, prin exhibarea unei atitudini de natură a afecta imaginea ei, care a fost prezentată tot timpul ca o ameninţare la adresa copilului”. De asemenea, mai este acuzat că, prin întreţinerea atitudinii minorului de respingere a mamei sale în scopul de a-l îndepărta faţă de aceasta şi de a-i schimba gândurile şi sentimentele faţă de ea, bărbatul a exercitat un abuz emoţional asupra minorului, de natură a-i pune în pericol dezvoltarea psihică. În urma unei expertize realizate de specialiști s-a constatat că băiatul, acum în vârstă de 15 ani, prezintă „tulburări ale ariei afective manifestate prin anxietate, elemente depresive şi angoase”.