În şedinţa din 30 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă prin Decizia nr. 73 a respins ca inadmisibilă sesizarea Tribunalului Arad/ Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Tribunalul Arad a formulat sesizarea privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Persoana vătămată, alta decât contravenientul, căreia i s-a dispus demolarea construcţiei prin procesul verbal de contravenţie, poate fi asimilată persoanei vătămate căreia îi aparţin bunurile confiscate în sensul art. 31 alin. (2) teza a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin analogia reglementată de art. 1 alin. (2) din Codul civil?”
Decizia este obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
ART. 1 alin. (2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.