Este vorba despre acordul care se referă la protecția oceanelor. S-a ajuns la acest acord după 38 de ore de discuții, la sediul ONU din New York. Negocierile au fost blocate ani de zile din cauza neînțelegerilor privind finanțarea și drepturile de pescuit.Avocatul Paul Șușman (37 de ani) este singurul român care a negociat un acord internațional sub ONU în numele Uniunii Europene, care se referă la protecția oceanelor.
Paul Șușman a terminat dreptul la Oradea, apoi un master în Franța, urmat de o specializare LL.M în drept european la Bruxelles și un doctorat în relații internaționale și studii de securitate, cu o teza pe diplomația Uniunii Europene în Slovacia.
<Pe durata acestor negocieri am avut un rol dublu: am fost unul dintre negociatorii acreditați cu depline puteri (scrisoare de acreditare din partea Președintei Comisie Europene) și negociatorul responsabil de capitolul general al tratatului reprezentând Uniunea și Statele Membre și un al doilea rol, de consilier juridic (legal adviser), singurul, pentru întreagă delegație a UE>, a spus avocatul pentru G4media.ro
Înainte cu o zi avocatul spunea: < este ultima zi de negociere interguvernamentală pentru a închide the Global Oceans Treaty, singurul tratat multilateral actualmente în lucru, care se discută de mai bine de 10 ani. Reușita va depinde de China, care anul trecut a reușit să blocheze întreg procesul de la ONU prin controlul pe care îl deține asupra statelor în dezvoltare. Aceasta este realitatea.
În ce privește Uniunea Europeană și Statele Membre, suntem prezenți cu o delegație mare și pregătiți să închidem acest tratat….Fiecare Stat Membru are interesele proprii și liniile sale roșii, așadar, prin aceasta coordonare încercăm să ne aliniem interesele. Niciunul din Statele Membre, așadar nici măcar Germania, nici Franța nu poate lua cuvântul în sala de la ONU pentru ca o face UE în numele tuturor, așadar este esențial pentru fiecare Stat Membru să își vadă poziția reflectată în intervențiile Uniunii>. Anunțul succesului avocatului Paul Șușman l-a făcut deputatul PNL Ioan Cupșa, avocat de profesie, la rândul său:
<Un OM! Mă bucur că îl cunosc, Paul merită apreciat ca specialist, fiind avocat specializat în dreptul internațional Paul și-a construit prin propriile forțe o carieră respectabilă, una demnă de invidiat, dar în egală măsură Paul Susman merită apreciat ca om care își trăiește cu demnitate viața ca tată, ca soț, ca prieten, ca membru al comunității, ca român!
Respect Paul, mă bucur că îmi ești prieten, așa cum mă bucur că dovedești că ,,se mai nasc oameni” în Oradea, în România!>.