Titlul problemei de drept: Situația dosarelor suspendate de drept în baza art.36 din Legea 85/2006, în lipsa unei reglementări exprese în Legea nr.85/2006, similare celei din art.75 Legea nr.85/2014, în sensul încetării acţiunii judiciare sau a executării silite.
- Materia: Drept civil
- Subcategoria: Insolvență
- Acte normative incidente: art.36 din Legea nr.85/2006;
- Cuvânt cheie: suspendare, încetare acțiune
Într-o primă opinie s-a apreciat că în cazul dosarelor suspendate în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006 se poate dispune respingerea ca rămase fără obiect a acţiunilor promovate pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, cu motivarea că, deşi Legea nr.85/2006 nu prevede expres depunerea cererilor de admitere a creanţelor în cadrul procedurii insolvenţei ca unică posibilitate de valorificare a drepturilor creditorilor, aceasta este situaţia practică întâlnită sub incidenţa acestei legi.
Într-o a doua opinie s-a apreciat că este posibilă aplicarea, în cadrul acţiunilor în pretenţii promovate pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului cu privire la care s-a deschis procedura insolvenţei în baza Legii 85/2006, a reglementării din art.75 al.1 lit. a, aplicabile în temeiul art.5 alin.3 din Noul Cod de procedură civilă, respectiv pentru identitate de raţiune.
Opinia Institutului Național al Magistraturii
Problema care se impune a fi analizată în cadrul acestui punct este aceea a aplicării soluției reglementată de art.75 alin.1 din Legea nr.85/2014 (încetarea acțiunii/executării silite) în cazul în care față de debitor s-a deschis procedura insolvenței în temeiul Legii nr.85/2006.
Potrivit art.36 din Legea nr.85/2006 „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.”
Potrivit art.75 din Legea 85/2014 „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art.178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.”
Potrivit art.343 din Legea nr.85/2014 „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date”.
Având în vedere prevederile exprese ale art.343 din Legea nr.85/2014, text care reglementează aplicarea în timp a Legii nr.85/2014, se constată că dispozițiile art.75 din acest act normativ nu se pot aplica insolvențelor începute anterior datei de 28.06.2014.
Încetarea acțiunii în temeiul art.75 din Legea nr.85/2014 este o măsură procesuală nou introdusă prin dispozițiile Legii nr.85/2014, apărând ca o excepție de la regulile cuprinse în Codul de procedură civilă, care reglementează soluțiile ce pot fi pronunțate de instanțele civile (ex. anulare, respingere, admitere), motiv pentru care nu se poate aplica decât în cazurile expres prevăzute de legea specială.
Aplicarea acestui mod special de încetare a acțiunii civile în cazul insolvențelor începute sub imperiul Legii nr.85/2006 ar echivala cu o retroactivitate a prevederilor art.75 din Legea nr.85/2014. Este adevărat că valorificarea pretențiilor față de o societate aflată în insolvență se realizează în cadrul procedurii colective, însă atât timp cât Legea nr.85/2006 a prevăzut la art.36 soluția suspendării în situația în care față de debitor se deschide procedura insolvenței, această soluție se impune față de prevederile dreptului comun.
De asemenea, se impune a se preciza că prevederile art.5 alin.3 din Noul Cod de procedură civilă nu poate reprezenta temei pentru aplicarea prevederilor ar.75 din Legea nr.85/2014 în cazul dosarelor în care față de debitor s-a deschis procedura insolvenței în temeiul Legii nr.85/2006, deoarece prevederea cuprinsă în Codul de procedură civilă are ca situație premisă lipsa unei prevederi legale care să permită soluționarea litigiului, or, în situația dată prevederea legală există și este prevăzută la art.36 din Legea nr.85/2006 – suspendarea cauzei.
Participanții și-au însușit cu unanimitate opinia formatorilor INM.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii preşedintilor secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, întâlnire dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței – Ploiești, 27-28 iunie 2019.