Situația a fost relatată de administratorul grădiniției Mihai Cuc care se gândește să facă un memoriu către conducerea Inspectoratului Școlar Bihor după situația cel puțin penibilă prin care a trecut personalul după ce a primit vizita inspectoarei. Camerele de supraveghere au surprin totul, dar asupra personalului grădiniței au planat acuzații de furt.
<Fiind administratorul Grădinitei ALEODOR povestesc azi o istorioară.
Ieri , joi 20 Aprilie , am avut o inspecție pentru una dintre educatoarele noastre care este înscrisă pentru obținerea gradului 2 didactic .La finalul inspecției , doamna L.B. ,care a a fost in inspectie delegată de către ISJ BH a finalizat toate formalitățile aferente și a considerat inspecția încheiată , ieșind din clădirea grădiniței .
Târziu după – amiaza a revenit la grădiniță invocând că crede că și-a uitat (sau pierdut ) portmoneul cu acte și bani în încăperea unde a completat actele cu privire la inspecție.
Am căutat împreună cu dânsa și personalul grădiniței respectivul portmoneu.Negasindu-l , stimata doamnă și-a permis să ne acuze ” sigur cineva din grădiniță fie educatoare fie îngrijitoare a intrat în sala unde aveam geanta cât timp am participat la activitățile cu copiii la grupă și mi-a luat portmoneul cu bani și acte “
În ciuda faptului că am asigurat-o că nimeni din personalul grădiniței nu se pretează la așa ceva , doamna a ieșit din unitatea noastră proferând aceleași acuzații .
La un interval de 15 minute a revenit la telefon cerându-și scuze că de fapt colega dânsei de la grădinița unde este angajată i-a luat portmoneul din geantă fără să îi spună acest lucru.
Aceasta e starea de fapt surprinsă și pe camerele de luat vederi din grădinita
Merită oare a se depune un memoriu la ISJ cu privire la etica profesionala a doamnei delegate la unitatea noastră?>, a povestit Mihai Cuc.