De peste 30 de ani a plecat în Cehia, dar Ioan Hlavai continuă să se simtă și român. A investit în Tria, locul cunoscut cândva drept un cătun de etnici slovaci. A plecat din țară înainte cu o lună de Revoluție, dar din 2016 și-a făcut o fermă în Tria alături de fratele său Gheorghe.
În ferma fratilor Hlavai azi sunt 160 de bovine din rasa Aberdeen Angus. E inginer horticol de profesie, dar Ioan Hlavai a văzut un mare potenţial în această zonă pentru creşterea vacilor de carne, deoarece există suprafeţe mari pentru păşunat, scrie revista ferma.ro Animalele sale sunt ţinute în stabulaţie liberă tot timpul anului, inclusiv pe perioada iernii. „Vacile din rasa Angus au sub piele un strat de grăsime care le protejează de variaţiile extreme de temperatură. Fiind o fermă ecologică, animalele sunt hrănite doar cu iarba şi plantele pe care le găsesc pe păşune. Terenurile noastre sunt cultivate numai cu plante de nutreţ. Avem un amestec de şapte specii, printre care lucernă, trifoi, iarbă de sudan şi ghizdei. Nu interacţionăm însă foarte mult cu animalele. Ele oricum au un temperament semi-sălbatic. La fătare, spre exemplu, femelele îşi ascund puii prin boscheţi şi abia după vreo două-trei zile îi arată. Junincile le păstrăm pentru reproducţie. Nu sacrificăm decât dacă suntem nevoiţi să o facem. Tăuraşii, pe de altă parte, îi castrăm. La circa o săptămână după fătare, le punem acel inel. Va rezulta astfel o carne mai gustoasă şi de o calitate superioară”, a declarat crescătorul pentru revista-ferma.ro
Ioan Hlavai intenționează să acceseze foduri europene în valoare de 1,5 milioane de euro pentru a putea procesa carnea chiar în fermă. Sper că în acest fel va fi mai profitabil deoarece „ preţul la carnea de vită premium este foarte mic în România. Adică ce pot primi eu ca producător. Nu vorbesc de preţurile din supermarket, unde 1 kg de carne de vită Angus poate fi şi 100 de lei”, precizează antreprenorul care e gata să adopte un sistem de valorificare a cărnii foarte popular în Cehia.
”Practic, carnea ajunge astfel din fermă, direct pe masa consumatorului, fără a trece prin mâna altor intermediari. Pe undeva mi-aş dori să elimin comercianţii. Iar preţul cu care aş vinde eu ar fi clar în beneficiul clientului”, afirmă Ioan Hlavai pentru aceeași sursă.