Peste 200 de persoane au fost sancționate, în acest sfârșit de săptămână, de către polițiștii bihoreni. Cele mai multe amenzi au fost date pentru depășirea limitelor de viteză, nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță ori pentru depășiri neregulamentare. Valoarea totală a amenzilor depășește suma 63.000 de lei.
În perioada 23-24 septembrie, au fost aplicate 207 sancțiuni contravenționale, dintre care:
- 63 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză,
- 47 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță,
- 30 de bicicliști,
- 14 pietoni,
- 2 utilizatori de trotinete electrice,
- 5 sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare,
- 8 pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”,
- 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor,
- 4 opriri neregulamentare,
- 2 sancțiuni au fost pentru lipsa ITP,
- 30 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De exemplu, un bărbat de 44 de ani din Beiuș a fost prins de polițiști, sâmbătă dimineața, la ora 02:20, în timp ce conducea mașina având o concentrație alcoolică de 0,41 mg./l alcool în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferul s-a ales cu dosar penal, iar polițiștii beiușeni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În aceeași zi, în localitatea bihoreană Cornițel, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, în timp ce conducea o autoutilitară neînmatriculată, care avea aplicate plăcuțe cu un număr fals de înmatriculare.
Un alt șofer a fost oprit în trafic, seara, în jurul orei 19:40, în Oradea, pe strada Iuliu Maniu. Tânărul de 22 de ani se afla la volanul mașinii cu toate că avea permisul de conducere suspendat. În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal.