Trei șoferi au fost prinși de polițiștii bihoreni în timp ce conduceau sub influența alcoolului, de Crăciun. Unul dintre ei, un beiușean de 32 de ani, a furat o autoutilitară și a lovit două mașini pe o stradă din Beiuș. În schimb, intervenția unor alți conducători auto a evitat o tragedie pe care ar fi putut să o provoace un șofer de camion din Belarus, care avea o alcoolemie de 1,38 la mie. Acesta a fost oprit lângă Salonta și a fost reținut de polițiști.
Șoferul de 39 de ani, din Belarus, a fost observat de mai mulți șoferi mergând haotic între Mădăras și Inand, pe DN79, duminică, 26 decembrie, în jurul orei 15. Conducătorii auto au încercat să-l facă să oprească, iar într-un târziu, când camionagiul a tras pe marginea drumului, unul dintre ei a reușit să-i scoată cheile din contact, relatează ebihoreanul.ro. Polițiștii din Salonta și cei de la Secția nr.9 de Poliție Rurală Cefa au constatat că bărbatul care conducea camionul avea o concentrație alcoolică de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost reținut, iar azi va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, care va cere arestarea lui.
Tot duminică, dar în cursul dimineții, un beiușean de 32 de ani, a luat o autoutilitară pe care proprietarul a lăsat-o neasigurată și cu cheile în contact, pe strada Pătărasca Mare, din Beiuș, și a condus-o câteva sute de metri. Ajuns pe strada Burgundia Mare, a lovit două mașini, parcate în zonă.
”În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Un alt șofer bihorean a fost prins chiar în ziua de Crăciun conducând sub influența alcoolului. Bărbatul de 40 de ani, din Țețchea, avea o alcoolemie de 0,45 la mie, au stabilit polițiștii din Tileagd, care l-au oprit pe DC 158, în localitatea Hotar. Și în acest caz a fost întocmit un dosar penal.