Începând cu prima lună a anului viitor, polițele RCA vor costa în funcție de tipul de asigurare încheiată, vechimea mașinii și în funcție de asigurat.
”Începând cu anul viitor poliţele RCA se vor scumpi cu 10-15%, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, în funcţie de tipul de asigurare şi de vechimea maşinii. Într-o piaţă în care primele două companii acoperă 74% din poliţe ( o situaţie aberantă, unică la nivelul UE), creşterea preţurilor vine să mai echilibreze ofertele în condiţiile în care, cel puţin până în prezent, s-au practicat preţuri sub costuri, fapt care a dereglat complet plaja de oferte.
Poate prin creşterea uşoară a preţurilor, firmele vor avea mai mulţi bani să ofere servicii de calitate, să repare la timp, piaţa să funcţioneze ca una cu adevărat concurenţială. Să nu mai ajungem ca în 2015-2016 când, după falimentele Astra şi Carpatica, preţurile au urcat şi cu 200% conducând la stablirea unor tarife maxime, prin lege”, a declarat pentru Adevărul consultantul economic Adrian Negrescu.
Cele mai scumpe polițe vor fi cele făcute pe perioade scurte de timp.
”Este un lucru bun din punct de vedere al serviciilor, ar trebui să se vadă în calitatea reparaţiilor maşinilor cea mai mare creştere de preţ se aplică poliţelor RCA încheiate până într-un an de zile. Cele mai multe asigurări sunt încheiate în România pe şase luni, în jur de 80%. Este un comportament de consum puţin ciudat, dar asta pentru că în general românii nu au bani pentru a plăti un preţ cerut de asigurător pentru un an de zile”, a mai adăugat specialistul.