Femeia de 57 de ani care a strivit cu mașina două fete, una de 6 și cealaltă de 21 de ani, în București, consumase alcool înainte de a se urca la volan, susține Hotnews, care citează surse judiciare. Conform analizelor făcute la INML, șoferița ar fi avut o alcoolemie de 0,60 g/l în sânge, la trei ore de la producerea accidentului.
Anchetatorii urmează să facă un calcul retroactiv ca să stabilească alcoolemia pe care o avea femeia în momentul în care a provocat accidentul. Potrivit surselor Hotnews, rezultatele ar urma să fie gata în câteva zile.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei. Șoferița a pierdut controlul mașinii care a izbit un stâlp, după care a ajuns într-un gard, strivindu-le pe cele două fete aflate pe trotuar.
Copila de 6 ani a murit înainte de a ajunge la spital, în timp ce tânăra de 21 de ani, grav rănită în accident, a încetat din viață la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Imediat după accident, șoferița și soțul său, aflat pe scaunul din dreapta, au fost agresați de mulțimea strânsă la fața locului. La audieri, femeia le-a spus polițiștilor că are permis de mai mult timp, dar conduce rar. În ziua accidentului susținea că a urcat la volan în locul soțului, care ar fi consumat alcool. Ea ar fi încurcat pedalele și a apăsat accelerația, în loc de frână.