Incidentele s-au întâmplat luni seara, bărbatul a fost reținut joi, iar azi Pavel Axinte de 62 de ani, din tinca a fost arestat preventiv. Este hotărârea Judecătoriei Salonta.
Beat la volan, șoferul a lovit o fetiță de 12 ani care circula pe marginea unei șosele, a fugit de la locul accidentului, ca apoi să provoace altul, intrând într-o mașină căreia i-a tăiat calea.Șoferul a fugit și de la acest accident, oprindu-se doar pe un teren agricol, unde mașina pe care o conducea a ajuns cu roțile în sus.După producerea celui de-al doilea eveniment rutier, bărbatul de 62 de ani și-a continuat deplasarea pe drumul județean 709, pe direcția Batăr – Talpoș, iar în afara localității Batăr, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi rostogolit într-un șanț, iar apoi pe un teren agricol de pe partea stângă a direcției sale de deplasare, evenimentul fiind unul fără victime”, anunțase poliția.
19.07.2024 |
Ora estimata: 12:00 Complet: C DL 3 Tip solutie: admite cererea Solutia pe scurt: Admite în parte propunerea formulată în dosarul nr. 716/129/P/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta. În temeiul art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului AXINTE PAVEL, cercetat pentru săvârşirea în concurs ideal, a infrac?iunilor de vătămare corporală din culpă (varianta normativă agravată a nerespectării dispozi?iilor legale pentru efectuarea unei anumite activită?i – condusul pe drumurile publice), prev. de art. 196 alin. (1) ?i (3) Cod penal (persoană vătămată minoră N.A.S.), părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) Cod penal (cu referire la accidentul de circula?ie din care a rezultat rănirea persoanei vătămate minore N.A.S.) ?i conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. (2) Cod Penal, pe o durată de 20 de zile, începând cu data de 19.07.2024 până la data de 07.08.2024 inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie, azi, 19.07.2024. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 57/2024 19.07.2024 |