Luna decembrie va fi presărată cu cadouri de la angajatori, iar circa 76% dintre aceștia au declarat că au pregătit pentru angajații lor beneficii de sărbători, conform datelor unui sondaj realizat de eJobs și Up România.O proporție de 79% dintre companii vor păstra obiceiurile din anii trecuți le vor oferi angajațiilor prime în bani, 40,7% vor face petrecere cu echipa, aproximativ 33,3% dintre angajatori vor oferi tichete cadou, 28,4% coșuri cu produse specifice de sărbători, 18,5% zile libere suplimentare, iar 2,5% tichete de vacanță, potrivit unui comunicat de presă.
Circa 40,7% vor face petrecere cu echipa, aproximativ 33,3% dintre angajatori vor oferi tichete cadou, 28,4% coșuri cu produse specifice de sărbători, 18,5% zile libere suplimentare, iar 2,5% tichete de vacanță.16% dintre angajatorii respondenți nu au avut un buget alocat, iar pentru 8% dintre aceștia încă nu a fost luată o decizie finală.
Bugetul de sărbători al companiilor
În ceea ce privește valoarea pachetului oferit, circa 28% dintre angajatorii participanți la sondaj au declarat că au la dispoziție un buget cuprins între 200 și 400 de lei, circa 22% dintre ei un buget cuprins între 400 și 600 de lei și tot în proporție de 22% peste 1.000 de lei. De asemenea, câte 7% dintre angajatori vor aloca sume cuprinse între 600 și 800 de lei, respectiv între 800 și 1.000 de lei și 6% dintre aceștia au un buget cuprins între 100 și 200 de lei.
La nivel general, 62% dintre angajatori au răspuns că valoarea pachetelor de beneficii pe care le oferă anul acesta a rămas la fel ca anul trecut. Circa 26% au bugete mai mari și doar 5% au alocat mai puține fonduri. Angajatorii au mai fost întrebați în cadrul sondajului și cu cât a crescut valoarea beneficiilor de sărbători. Astfel 4 din 10 angajatori au menționat o majorare a bugetului cuprinsă între 10% și 20%, 3 din 10 dintre angajatori au menționat o majorare a bugetului de peste 20% și tot 3 din 10 angajatori au menționat o majorare de maximum 10% a bugetului.