Absolventă de Drept, Irina Nicolae nu poate profesa fiindcă legile sunt altele în străinătate, la Budapesta unde locuiește alături de omul de afaceri bihorean Marius Vizer.
<Nu șomez. Sunt pe partea asta de frumos, fac design. Fac case frumoase, fac case cu suflet, lucrez cu un architect, lucrez cu o echipă, sunt de la început în proiect de când se naște ideea, eu aprob absolut orice..Oamenii când intra spun: nu mai vreau să ies din casa asta. Și cred că asta e menirea unei case>, a povestit Irina Nicolae la podcastul Acasa la Măruță. Fosta componentă a trupei ASIA a vorbit despre viața sa alături de președintele Federației Internaționale de Judo.
Marius Vizer a avut dintotdeauna un anturaj impresionat, Vladimir Putin fiind prietenul său apropiat, dar și Al Bano, artistul italian fiind chiar nașul fiicei sale și a Irinei Nicolae.Irina Nicolae a rememorat cum l-a cunoscut personal pe Vladimir Putin, președintele Rusiei. Cei doi s-au întâlnit la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, prin intermediul soțului ei, Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo.
„Am cunoscut foarte multe personalități. L-am cunoscut și pe Putin, l-am văzut de foarte multe ori la competiții, e un pasionat al acestui sport. L-am cunoscut personal la Jocurile Olimpice de la Londra. Soțul meu avea o cameră de protocol unde veneau personalitățile după competiții sau în pauze.Era nebunie mare cu Putin, oamenii se băteau să-l vadă, să-și facă poze, să dea mâna cu el. M-a sunat soțul meu și mi-a zis: „Unde ești?’ Eram în cealaltă cameră de protocol. Mi-a spus să vin puțin în camera de alături și m-am dus. Atunci am dat prima oară mâna cu Putin. S-a mai întâmplat de atunci, da!’, a declarat Irina Nicolae.Artista a vorbit și despre trecutul lui Vizer, în contextual în care speră ca fiica sa să-l moștenească în ceea ce privește aplecarea spre limbile străine. Marius Vizer a plecat în Austria în communism, a stat în lagăr, la ieșire a primit o sumă de bani ca să se întrețină, a refuzat-o fiindcă avea responsabilități, o familie, un copil și dorea să muncească. Irina Nicolae a vorbit despre faptul că potentul om de afaceri de azi muncea ziua, noaptea, descarca vagoane.. Atunci ungurii cumpărau electrocasnice din Viena, Marius Vizer vindea foarte bine unde lucra, dar angajatorul i-a spus că :nu putem ține fiindcă nu vorbesti germană. Irina Nicolae spune că soțul său a învățat germane într-o sptămână. Și asta vobește despre ambiția lui. < Știu că pare ireal, nu mi-a spus el ca să mă impresionez, mi-au spus prietenii din Viena, a avut aceasta ambiție. Soțul meu vorbește 7-8 limbi străine, vorbea franceza din țara, maghiara, germană , usă, spaniolă, italiană. <Dacă Scarlet îl moștenește pe sfert sunt liniștită>, a spus Irina Nicolae.