Curtea a admis apelul reclamantului cu privire la criteriile de evaluare a terenului care a făcut obiectul exproprierii raportându-se la grilele notariale din anul anterior emiterii deciziei
dar cu privire la un teren intravilan și nu la un teren agricol, categoria de folosință reținută la data exproprierii, făcând aplicarea cauzei CEDO Văleanu ș.a. contra României.
S-a reținut că ceea ce este esențial de reținut din condamnarea suferită de România în cauza Văleanu ș.a. împotriva României în care s-a reținut încălcarea art. 1 Protocol 1 din
Convenție, este faptul că, deși Statul nu poate fi obligat la acordarea unor despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv în regimul comunist, la valoarea actuală de piață a acestora, cu toate acestea persoanele care așteaptă de zeci de ani acordarea unor despăgubiri efective care nici acum nu s-au concretizat, nu pot fi obligate să primească sume devenite derizorii raportat la valoarea actuală a imobilului, ca efect al acestei treceri a timpului.
Sumele acordate ca despăgubiri trebuie să fie rezonabile prin raportare la valoarea actuală a imobilului cu atât mai mult cu cât în cazul unei restituiri in natură, care este instituită
ca regulă de legiuitor prin Legea 165/2013, aceștia ar fi beneficiat efectiv de evoluția în timp a situației imobilului, inclusiv a categoriei de folosință a terenului, astfel încât nu pot fi privați de efectele acestei evoluții doar pentru că primesc despăgubiri după mulți ani de la formularea cererii și restituirea în natură nu este posibilă. Desigur că această evoluție și efectele ei trebuie analizate de la caz la caz, iar concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu s.a. împotriva României nu sunt aplicabile în toate litigiile de acest gen, însă în prezenta cauză ele sunt incidente. Astfel s-a dovedit faptul că terenurile catalogate în înscrisuri ca fiind terenuri agricole la data preluării, erau în realitate chiar de la acea dată terenuri din intravilanul orașului, decretul oficial prin care orașul (…) este recunoscut ca atare fiind edictat în anul următor exproprierii în Mai mult scopul însuși al exproprierii terenurilor a vizat edificarea unor blocuri de locuit și străzi aparținând orașului, astfel încât este evident și faptul că dacă scopul exproprierii nu ar fi fost atins iar reclamatul ar fi avut șansa restituirii în natură, regula instituită de Legea 165/2013, acesta ar fi beneficiat de un teren în intravilanul orașului.
Faptul că raportarea la categoria teren agricol, așa cum era acesta la data preluării este o sarcină excesivă și duce la acceptarea unei sume derizorii doar prin trecerea timpului, în
condițiile în care cererea titularului datează din 2005, fiind formulată în urmă cu 18 ani, rezultă în mod evident din diferența vădită, conform grilelor notariale din anul 2020, dintre valoarea unui teren agricol și a unui teren intravilan. Astfel valoarea terenului pentru care reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, dacă această valoare se raportează la un teren agricol, cu raportare la grilele notariale din anul 2020, este de 5840,30 puncte, respectiv lei – așa cum a stabilit instanța de fond. Dacă însă această valoare se calculează la valoarea unui teren intravilan, potrivit grilelor notariale din anul 2020, această valoare este de 135.742 de puncte, respectiv lei, adică aproape triplu față de valoarea unui teren agricol, caracterul derizoriu al sumei stabilite de instanța de fond fiind evident.
Prin Sentința civilă din data de 8 martie 2023, pronunțată de Tribunal, a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamantul (R), în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și în consecință a fost anulată în parte Decizia de Compensare nr. (xxx)/25.11.2021 emisă de CNCI în sensul că a stabilit în favoarea reclamantului un număr de 5840,30 puncte. În considerentele sentinței civile, Tribunalul (…), a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. (xxx)/25.11.2021 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, s-a decis emiterea deciziei de validare parțială a suprafeței înscrise la poziția 1 din
anexa nr. 11 a Comisiei locale (L), validată prin Hotărârea nr. (yyy)/V/l2.07.2017 a Comisiei Județene (…) pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru suprafața de 1416 mp, prin 1421 puncte pe numele reclamantului.
În motivarea acestei decizii s-a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate după autorul (A), la momentul exproprierii, anul 1955, pentru suprafața de 1366 mp
din nr. top. 1301, 1286 și 236, toate înscrise în CF 104 (L) și pentru suprafața de 50 mp din nr. top. 99, înscris în CF 46 (L), iar în ceea ce privește terenurile cu nr. top. 1432/1 și 1432/3, în decizia de validare parțială se reține că antecesorul reclamantului nu figurează în CF ca proprietar tabular. În ceea ce privește imobilele cu nr. top. 1432/1 și 1432/3 înscrise în CF 47 (L), potrivit situației de carte funciară, potrivit înscrierilor de sub B1 a constituit proprietatea numiților (N1), (N2) și (N3).
Potrivit mențiunilor de la B6, 7 nr. top 1432 se abnotează și se divizează în parcele noi-1432/1, 1432/2 și 1432/3, din care parcela nr. top 1432/2 având întinderea de 70 stj (252 mp) se transnotează în CF 290, iar parcelele cu nr. top 1432/1 având întinderea de 371 stj (1334 mp) și nr. top 1432/3 având întinderea de 1056 stj (3798 mp) se readnotează sub nr. de ordine A I 22 și 23, iar potrivit mențiunilor de la B11 și B17, imobilele cu nr. top 1432/1 și nr. top 1432/3 se transnotează în CF nou înființat, în favoarea statului.
Însă la poziția 671, respectiv 672 din anexa la Decretul nr. 165/15.05.1955 privind exproprierea unor terenuri din raionul Beiuș, regiunea Oradea, se menționează că aceste terenuri
au fost expropriate de la (A) antecesorul reclamantului.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001:
„(1) În absența unor probe contrare, existenta și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezuma a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusa că deține imobilul sub nume de proprietar”.
Proba contrară care să răstoarne prezumția de proprietate instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 semnifică proba faptului că, în pofida actului de preluare a imobilului de către stat, care indică drept proprietar o anumită persoană, se dovedește cu alte mijloace de probă că proprietar nu era acea persoană indicată în actul de preluare, ci o alta, Legiuitorul a instituit reguli derogatorii în materie probatorie, printre care și această prezumție de proprietate, fiind rațional ca, în măsura în care se face dovada preluării bunului de la o anumită persoană, autoritățile vremii considerând-o proprietar la acea dată, măsurile reparatorii să opereze în mod corespunzător, prin repunerea aceleiași persoane în situația avută anterior actului de preluare abuzivă. Numai dovada apartenenței bunului în patrimoniul altei persoane decât cea menționată în actul de preluare înseamnă răsturnarea prezumției relative de proprietate.
Prin urmare chiar dacă potrivit înscrierilor de carte funciară ce datează din anul 1909, cu mult anterior preluării imobilului de către stat, proprietar tabular figurează altă persoană decât autorul reclamantului, având în vedere faptul că preluarea abuzivă a imobilului s-a făcut de la autorul reclamantului se prezumă că acesta era proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive a acestuia.
Nu s-a făcut dovada că o terță persoană a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru același imobil, prevalându-se de înscrierile de carte funciară și nu de mențiunile din cuprinsul
decretului de expropriere.
Prin urmare, instanța a considerat că se impunea validarea integrală a suprafeței de 5926 mp înscrise la poziția 1 din anexa nr. 11 a Comisiei locale (L), validată prin Hotărârea nr.
(yyy)/V/l2.07.2017 a Comisiei Județene (…) pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Potrivit planului de identificare a vechilor amplasamente pentru nr. top. 99, 1432/1, 1432/3, 1301, 1286, 236 (L) întocmită de către expert tehnic ing. (Exp) acestea sunt situate în intravilanul orașului (L) și au utilități.
Potrivit art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013, modificat prin Legea nr. 193/2021, „Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte și se face prin
aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu”. Potrivit grilei notariale valabile pentru anul 2020, valoarea unui mp de teren fără utilități în apropiere, situat în intravilanul Orașului (L) este de 1,5 lei mp. Instanța nu a avut în vedere valoarea unui mp de teren intravilan cu utilități în apropiere, întrucât în mod vădit acestea au fost realizate după urbanizarea localității (L) și preluarea în proprietatea Statului Român. La momentul preluării terenul avea destinația de teren arabil – agricol.
Determinarea cuantumului măsurilor compensatorii se face astfel: 5926 mp X 1,5 lei mp = 8889.
S-a precizat că din această valoare se impune a se deduce valoarea despăgubirilor încasate de autorul reclamantului, în urma exproprierii prin Decretul nr. 165/15.05.1955, actualizată
conform prevederilor art. 1, alin. 1 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002 prin raportare la coeficientul de actualizare aferent anului 1955. Potrivit Procesului verbal de evaluare încheiat la data de 10.03.1955 și anexei acestuia, (A) a primit despăgubire pentru suprafața expropriată de 5926 mp suma de 4148,2 lei (0,7 lei mp teren arabil X 5926 mp); suma de 4148,2 lei va fi împărțită la 6 (cursul oficial leu/$ din anul 1955) = 691,36 USD; valoarea de 4148,2 lei (respectiv 691,36 $ potrivit cursului oficial din anul 1955, de 6 lei pentru 1$) urmează a fi actualizată conform O.U.G. nr. 184/2002, prin raportare la cursul leu/dolar afișat de BNR în ziua ședinței de lucru Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care a fost de 4,4097 lei, rezultând suma de 3048,69 lei (691,36 X 4,4097). În urma scăderii sumei de 3048,69 lei din suma de 8889 lei, va rezulta suma de 5840,31 lei care va fi exprimată potrivit art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013 în 5840,31 puncte.
Față de cele arătate, instanța a admis în parte cererea formulată de către reclamantul (R) și în consecință a anulat în parte Decizia de compensare nr. (xxx)/25.11.2021 emisă de CNCI în sensul că a stabilit în favoarea reclamantului un număr de 5840,30 puncte. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul (R), cât și pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Prin apelul formulat apelanta pârâtă, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat admiterea apelului și respingerea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar în eventualitatea menținerii soluției primei instanțe să se pronunțe asupra tuturor aspectelor învederate prin apel.
Pentru început s-a precizat că din referatul nr. (…)/16.06.2017 a Comisiei Locale a reieșit că suprafața care face obiectul prezentului dosar (5926 mp) este formată din următoarele suprafețe: nr. top. 99 în suprafață de 50 mp, nr. top. 1432/1 în suprafață de 1334 mp, nr. top. 1432/3 în suprafață de 612 mp, nr. top. 1301 în suprafață de 748 mp, nr. top. 1286 în suprafață de 1869 mp și nr. top 236 în suprafață de 1313 mp. În continuare s-a învederat că potrivit actelor de la dosar, asupra imobilul cu nr. top. 99 din C.F. nr. 46 (L), intimatul a fost proprietar tabular pentru suprafața de teren de 1564 mp din care s-a reconstituit în natură suprafața de 1514 mp, imobilul cu nr. top. 1432 de la A I – 14 din C.F. nr. 47, în suprafață de 1497 stj. (5384 mp), arabil din care reiese că potrivit mențiunilor de la B2 se intabulează dreptul de proprietate în favoarea lui (N1), (N2) și (N3).
Astfel s-a susținut că potrivit C.F. (L) nr. top. 1431/1 și nr, top. 1432/3 (A) nu a fost proprietar tabular pentru suprafața de teren de 1334 mp, respectiv suprafața de 3798 mp.
Apelanta a precizat că potrivit C.F. nr. 47 autorul (A) nu are calitate de titular al dreptului de proprietate și nici nu poate fi prezumat. S-a solicitat instanței de control judiciar să constate că la dosarul de despăgubiri nu se regăsește anexa Decretului reținut de către instanța de fond, ci doar un tabel care însă nu este lizibil, respectiv la poziția 671 și poziția 672 apare tăiat, fără a se putea identifica cui aparține.
Mai departe s-a menționat că, potrivit actelor de la dosar, în C.F. nr. 104 sunt precizați 3 proprietari astfel că autorului (A) îi revine cota de 1/3 din nr. top. 1301 de la A I – 24, respectiv pentru suprafața de 249 mp față de 748 mp, pentru nr. top 1286 de la A I – 15 îi revine suprafața de 679 mp față de 2036 mp, iar pentru nr. top. 236 îi revine suprafața de 438 mp față de 1313 mp.Î n concluzie s-a subliniat că dovada dreptului de proprietate după autorul din dosar la momentul exproprierii (anul 1955) se face pentru suprafața de 2930 mp (potrivit CF 46 (L), nr. top. 99 și C.F. 104 (L), nr. top. 1301, nr. top. 1286 și nr. top 236) din care suprafața de 1514 mp a fost reconstituită în natură, astfel că suprafața pentru care se acordă despăgubiri este de 1416 mp față de suprafața înscrisă în anexa de despăgubiri de 5926 mp. Apoi s-a mai învederat faptul că Decizia de validare parțială nr. (xxx)/25.11.2021 a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor cu respectarea dispozițiilor legale incidente în dosarul de despăgubire nr. (…)/FFCC/2017.
În drept, apelanta, a invocat articolul 466 și următoarele din Codul de procedură civilă și Legea nr. 165/2013 cu modificările și completările ulterioare. Prin apelul formulat apelantul reclamant, (R), a solicitat admiterea apelului său și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, iar pe cale de consecință stabilirea valorii punctelor acordate având în vedere că terenul este intravilan cu utilități, respectiv 65/mp și fără a se reduce suma de 3048,69 lei.
În motivarea apelului s-a opinat că valoarea despăgubirilor nu respectă prevederile articolului 21 alineatul 6 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
193/2021, motiv pentru care s-a solicitat ca valoarea despăgubirilor să se raporteze la valoarea stabilită prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii Deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință de la data preluării acestora, respectiv aceea de teren intravilan cu utilități.
Apelantul reclamant a precizat că la dosarul cauzei au fost depuse probe în acest sens, respectiv schița de identificare a terenurilor expropriate din care a rezultat că acestea sunt ocupate de construcțiile orașului (L), oraș care în anul 1955 era deja edificat, fiind electrificat și având canalizare. În continuare s-a menționat că au fost depuse acte din care rezultă că Dr. Petru Groza a fost declarat oraș în anul 1956, or este evident că ridicarea orașului nu s-a putut realiza doar într-un an. Mai mult s-a considerat că având în vedere că după război au fost edificate uzinele de extracție a minereului de uraniu este evident că localitatea deținea instalație electrică, inclusiv terenurile din litigiu, având în vedere situarea lor care rezultă din schița de identificare întocmită de inginerul (Exp).
Având în vedere aceste argumente, apelantul a opinat că statuarea instanței de fond conform căreia terenul din litigiu ar fi fost extravilan la momentul preluării nu este legală, în
realitate la data preluării, în anul 1955, terenul era situat în intravilanul localității și avea utilități. În final s-a stipulat că nici susținerea instanței de fond conform căreia antecesorul
apelantului reclamant ar fi primit sume de bani pentru terenul preluat nu este legală având în vedere că sumele de bani achitate de către stat erau acordate doar pentru culturi existente pe terenul preluat, nu și pentru teren. În drept, apelantul reclamant, a invocat articolul 466 Cod de procedură civilă. În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiza de evaluare dacă va fi necesar.
Prin întâmpinarea formulată la apelul declarat de către apelantul reclamant (R), intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat respingerea apelului
acestuia și pe cale de consecință admiterea propriului său apel. S-a susținut că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a dispus obligarea apelantei pârâte la emiterea unei noi Decizii de compensare printr-un număr de 5840,30 puncte pentru suprafața de 5926 mp, fără a ține cont de mai multe chestiuni. În continuare s-a solicitat instanței să constate că la emiterea deciziei de validare parțială nr. (xxx)/25.11.2021 s-a avut în vedere întreaga documentație de la dosarul de despăgubiri și categoria de folosință la nivelul perioadei de referință: teren arabil, așa cum rezultă din CF-urile menționate la dovada dreptului de proprietate.
S-a subliniat faptul că articolul 21 alineatul 6 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că evaluarea imobilelor pentru care se acordă măsuri
compensatorii se face în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Având în vedere faptul că potrivit CF-urilor cu care se face dovada dreptului de proprietate, autorul a fost titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor având categoria de folosință arabil și ținând cont de faptul că terenul este localizat intravilan, urmează a se ține cont de grila notarială din anul 2020, întocmită pentru județul (J), grilă care a stabilit valori distincte pentru terenurile intravilane, în măsura în care acestea au sau nu utilități în apropiere, urmând ca la stabilirea cuantumului măsurilor compensatorii să se utilizeze în calcul valoarea de 1,50 lei mp, corespunzătoare terenurilor intravilane fără utilități, în considerarea caracterului agricol (arabil) al respectivului imobil în perioada de referință legală, precum și în vederea respectării dispozițiilor articolului 21 alineatul 6 din Legea nr. 165/2013, conform celor invocate de către intimată.
În final intimata a apreciat că, întrucât potrivit Legii nr. 165/2013 evaluarea imobilelor se face ținând cont de categoria de folosință la nivelul perioadei de referință și de amplasamentul actual, în mod corect a fost emisă Decizia nr. validare parțială nr. (xxx)/25.11.2021. În drept, intimata pârâtă, a invocat Legea nr. 165/2013, Legea nr. 18/1991 și articolele 466 și 470 Cod de procedură civilă. Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în lumina articolelor 476-478 Cod de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Cu privire la apelul formulat de Comisia Națională de Compensare a Imobilelor, Curtea a reținut următoarele:
În esență apelanta pârâtă contestă hotărârea instanței de fond, sub aspectul suprafeței de teren pentru care a fost validat pentru obținerea de despăgubiri reclamantul, considerând că
acesta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită doar pentru suprafața de teren de 1416 mp pentru care a fost validat pentru despăgubiri, prin Decizia de validare parțială nr. (xxx)/25.11.2021, ce face obiectul litigiului, respectiv 1366 mp din nr. top. 1301, 1286 și 236 toate înscrise în CF 104 (L) și pentru o suprafață de 50 mp din nr. top. 99 înscris în CF 46 (L). În schimb susține apelanta pârâtă că pentru suprafețele de teren înscrise sub nr. top. 1432/1 și 1432/3 înscrise în CF 47 (L) nu și-a dovedit îndreptățirea deoarece în CF sub B1 apar înscriși în calitate de proprietari numiții (N1), (N2) și (N3).
Se mai susține că (A), antecesorul reclamantului-titular al cererii de acordare a despăgubirilor, nu are calitate de titular al dreptului de proprietate și nici un poate fi prezumat, iar
înscrierile de la poziția 671 și 672 din anexa la Decretul de expropriere 165/15.05.1955, privind exproprierea unor terenuri din raionul Beiuș, regiunea Oradea în care apare (A) antecesorul reclamantului, nu sunt veritabile anexe ci doar un tabel care nu este lizibil și poziția 671 și 672 apare tăiat fără a se putea identifica de la cine s-a expropriat.
Curtea a reținut că aceste critici ale apelantei pârâte sunt vădit nefondate, pentru argumentele ce succed:
Este un aspect necontestat de apelantă că potrivit situației de Carte Funciară, așa cum a reținut corect și instanța de fond, numărul top. 1432 înscris în CF 47 (L), sub B6,7 a fost abnotat și divizat în parcelele cu nr. top. 1432/1, 1432/2 și 1432/3 din care numărul top. 1432/2 cu o suprafață de 70 de stânjeni (252 mp) a fost transnotat în CF 290.
În schimb parcelele cu nr. top. 1432/1, cu o suprafață de 371 de stânjeni (1334 mp) și 1432/3 cu o suprafață de 1056 de stânjeni (3798 mp) au fost reînscrise în CF cu numerele de ordine A I 22 și 23 iar ulterior potrivit mențiunilor de sub B11 și B17, au fost înscrise într-un CF nou înființat în favoarea Statului. Modalitatea în care aceste terenuri cu nr. top. 1432/1 și 1432/3 au ajuns în proprietatea Statului îl reprezintă Decretul de expropriere 165/15.05.1955, privind exproprierea unor terenuri din raionul Beiuș, regiunea Oradea (fila 153 dosar de fond) iar potrivit anexelor acestui decret, care au fost depuse în mai multe rânduri la dosarul de fond (fila 86 și fila 155 dosar de fond), inclusiv în prezentul dosar de apel în forma cea mai lizibilă (fila 33 dosar de apel) rezultă cu claritate că la pozițiile 683-672 din această Anexă se regăsesc mai multe suprafețe de teren expropriate de la (A) iar la poziția 671 se regăsește suprafața de 1334 mp din nr. top. 1432/1, iar la poziția 672 se regăsește suprafața de 3798 mp din nr. top. 1432/3. De fapt împrejurarea că pe aceste terenuri se regăsesc în prezent, potrivit actelor de la dosar (fila 96 adresa Comisiei Locale de aplicare a fondului funciar (L) nr. (…) din 16.06.2017), blocuri de locuit este o dovadă clară că ele au fost expropriate în interesul construirii unor locuințe.
Totodată Curtea a reținut că încă prin cererea de acordare a despăgubirilor depusă de (A), antecesorul îndreptățit al reclamantului și înregistrată la Primăria Orașului (L) în baza Legii
247/2005, sub nr. (…)/25.11.2005 (filele 99-100 dosar de fond), titularul cererii arată foarte clar situația fiecărui teren ce i-a fost preluat abuziv cu indicarea clară și detalierea pe numere top. și suprafețe aferente, fiind indicate și numerele top. 1432/1 și 1432/3 cu suprafețe aferente, iar ca mijloace de probă sunt indicate alături de C.F.-uri și Decretul 165/1955.
De asemenea Comisia Locală de Aplicare a Legii 247/2005 (L) analizând în ședința din 16.06.2017 cererea reclamantului nr. (…)/2005 (fila 96-98 adresa Comisiei Locale de aplicare a fondului funciar (L) nr. (…) din 16.06.2017), face o analiză detaliată a fiecărui număr top. în parte și arată că pentru terenul cu nr. top. 1432/1, pe care în prezent se află blocuri și străzi ale orașului (L), s-a făcut dovada proprietății după antecesorul (A), deoarece acest teren, cu o suprafață de 1334 mp, a fost expropriat prin Decretul de expropriere 165/15.05.1955, privind exproprierea unor terenuri din raionul Beiuș, regiunea Oradea la poziția 671 fiind înscris (A). În același sens cu privire la nr. top. 1432/3, pe care în prezent se află blocuri și străzi ale orașului (L), s-a făcut dovada proprietății după antecesorul (A), deoarece acest teren, a fost expropriat prin Decretul de expropriere 165/15.05.1955, privind exproprierea unor terenuri din raionul Beiuș, regiunea Oradea la poziția 672 fiind înscris (A). Totodată prin Referatul Comisiei Locale de aplicare a legii fondului funciar (L) din
16.06.2017 (fila 94 și 93 Anexa 11 – dosar de fond) numitul (A) este validat conform Anexei 11 la măsuri compensatorii pentru suprafața totală de 5926 mp, terenuri între care se află și cele cu numerele top. 1432/1 și 1432/3, ce au făcut exproprierii de la acesta potrivit Decretul de expropriere 165/15.05.1955, privind exproprierea unor terenuri din raionul Beiuș, regiunea Oradea.
În consecință susținerile apelantei pârâte în sensul că aceste terenuri nu ar fi fost expropriate de la (A) și că pozițiile 671 și 672 din Anexa la Decretul de expropriere 165/15.05.1955, privind exproprierea unor terenuri din raionul Beiuș, nu ar fi lizibile sunt vădit nefondate în condițiile în care acestea există, au fost invocate încă în anul 2005 la data formulării cererii și considerate valide de autoritatea însărcinată cu verificarea îndreptățită la despăgubiri încă din anul 2017. În drept, așa cum legal și temeinic a reținut și instanța de fond dispozițiile art. 24, alin. 1 și 2 din Legea 10/2001, aplicabile în cauză, prevăd cât se poate de explicit faptul că, în absența unor probe contrare, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive iar în absența unor probe contrare persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus preluarea abuzivă.
Revenea apelantei pârâte obligația de a dovedi cu alte mijloace de probe pertinente faptul că la data exproprierii sale terenul aparținea unui alt proprietar. În mod legal și temeinic reține instanța de fond că prin invocarea înscrierii inițiale din Cartea Funciară a proprietarilor inițiali ai terenului din anul 1909 în calitate de proprietari tabulari, ai căror succesori nu s-a dovedit că ar fi formulat vreo cerere de restituire sau despăgubiri pentru aceste terenuri și negarea în mod superficial a caracterului lizibil și a forței probante certe a decretului de expropriere, nu s-a reușit răsturnarea prezumției de proprietate ce operează în persoana lui (A) în baza art. 24 din Legea 10/2001 izvorâtă din Decretul de expropriere 165/15.05.1955. De altfel potrivit simetriei actelor juridice în drept, odată recunoscută de Stat, printr-un act oficial, calitatea de proprietar a lui (A) la data exproprierii în anul 1955, este firesc, în lipsa altor probe solide în sens contrar, ca această calitate să fie recunoscută de Stat și cu ocazia aplicării unei legi al cărei scop este tocmai compensarea pecuniară a unei preluări abuzive.
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept Curtea în baza art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în contradictoriu cu intimatul (R), împotriva Sentinței civile nr. (…)/C/2023 din data de 08 martie 2023 pronunțată de Tribunalul (…).
În ceea ce privește apelul formulat de reclamantul (R), Curtea a reținut următoarele:
În esență apelantul reclamant contestă sentința apelată sub aspectul modului de calcul al despăgubirilor, respectiv prin raportare la valoarea unui teren arabil agricol din extravilan, potrivit grilelor notariale din anul 2020, adică la 1,5 lei/mp așa cum a stabilit instanța de fond, prin raportare la situația terenului din momentul preluării, considerând că această situație a fost greșit stabilită deoarece orașul (L) era edificat deja în anul 1955 la data preluării terenului, fiind declarat oraș în 1956 cu an mai târziu, or este evident că edificarea unui oraș este un proces de durată și nu se realizează într-un an de zile. Totodată se arată că potrivit expertizei tehnice efectuate de inginer (Exp) terenurile expropriate și pentru care există îndreptățire pentru despăgubiri, sunt terenuri cu utilități situate în intravilanul orașului (L). Pentru aceste considerente apelantul reclamant solicită stabilirea despăgubirilor prin
raportare la grilele notariale emise în decembrie 2019 pentru anul 2020 prin raportare la un teren intravilan, calculând valoarea despăgubirilor la suma de 135.742 lei pentru suprafața totală de 5926 mp la care s-a stabilit îndreptățirea sa la despăgubiri. Instanța de apel, raportat la motivele de apel ale apelantului reclamant care vizează în esență modalitatea de calcul a despăgubirii, a pus în discuția contradictorie a părților incidența în prezentul litigiu, a hotărârii CEDO din 08.11.2022 pronunțate în cauza Văleanu ș.a. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 561 din 22 iunie 2023 cu privire la aplicarea căreia reclamantul apelant a formulat concluzii scrise. Curtea, analizând motivele de apel ale apelantului reclamant, privind valoarea despăgubirilor acordate, raportându-se și la cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Văleanu ș.a. împotriva României, prin Hotărârea din 08.11.2022 definitivă în 3 aprilie 2023, reține următoarele:
Dispozițiile art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013, modificate prin Legea 193/2021, prevăd că: ”Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte și se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu.” Instanța de fond a făcut aplicabilitatea ad literam a dispozițiilor art. 21 alin. 6 din Legea 165/2013 raportându-se la grilele notariale din anul 2020 adică din anul anterior emiterii deciziei de compensare nr. (xxx) din 25.11.2021 și la caracteristicile terenului de la data preluării, dată la care acesta era încadrat în categoria teren agricol. Curtea a reținut însă cu sunt întemeiate susținerile apelantului reclamant în sensul că la data exproprierii terenurilor în anul 1955 ele erau deja terenuri situate în intravilan, cu atât mai mult cu cât în anul următor în anul 1956 a fost înființat prin decret orașul (L), iar pe terenurile expropriate au fost construite blocuri și străzi ale orașului (L) imediat după expropriere, aspecte ce au format convingerea instanței că în ciuda unei categorii de folosință scriptice de teren agricol aceste terenuri pentru care există îndreptățire la despăgubiri, în suprafață totală de 5296 mp aparțineau deja în realitate intravilanului orașului (L) la data exproprierii, astfel încât despăgubirile trebuie raportate la un teren intravilan nu la unul agricol potrivit grilelor notariale din anul anterior deciziei, respectiv din anul 2020.
Mai mult Curtea a reținut că sunt incidente în cauză considerentele hotărârii CEDO din 08.11.2022 pronunțate în cauza Văleanu ș.a. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 561 din 22 iunie 2023. Hotărârea este una complexă care ridică multe probleme mai ales pentru că sunt conexate aici un număr mare de cereri din aceeași materie, însă ceea ce interesează cu precădere în cauză este raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în problema cuantumului despăgubirilor acordate.
În motivarea Curții se rețin ca aspecte generale, problemele complexe și care s-au întins pe o perioadă îndelungată de timp, pe care le-au ridicat legile de retrocedare și de acordare de
despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada comunistă, legi care erau lipsite de un caracter simplu și efectiv, incapacitatea Statului de a crea un mecanism eficient prin care să fie despăgubite efectiv persoanele îndreptățite în termen rezonabil fiind constatată deja în cauza pilot Athanasiu ș.a. împotriva României.
În această cauză Curtea a cerut în mod impetuos Statului Român să găsească o modalitate simplă dar eficientă și efectivă pentru a rezolva această problemă veche în mod eficient, cauză urmată de adoptarea de către Statul Român a Legii 165/2013.
În cauza Preda s.a. împotriva României, Curtea a tras deja concluzia unei funcționări generale a mecanismului instituit prin Legea 165/2013, însă aceasta a intervenit imediat după
intrarea în vigoare a legii, fără a beneficia de o analiză retrospectivă a eficacității sale actuale odată pusă în practică, arătându-se chiar în cauza respectivă că nu s-a dezvoltat încă nici o practică administrativă în aplicarea ei.
Principalele critici ale reclamanților, așa cum reține Curtea în Cauza Vălean ș.a. împotriva României au fost că mecanismul de restituire așa cum a fost aplicat de statul Român, inclusiv în ultimii 8 ani, adică ulterior intrării în vigoare a Legii 165/2013, s-a dovedit a fi ineficient și incoerent. Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține că, simplul fapt dovedit că până în prezent reclamanții nu au avut posibilitatea ca plângerile lor în materie de proprietate să fie satisfăcute, sunt aspecte suficiente în dovada faptului, că este necesară o examinare post factum a eficacității mecanismului de restituire, pus la dispoziție de statul pârât, la 8 ani de la examinarea anterioară din cauza Preda s.a.
Curtea observă (pct.222) că, ulterior condamnării și obligațiilor trasate Statului Român prin cauza pilot Athanasiu s.a. împotriva României, alegerea făcută de legiuitorul român în adoptarea legii în 2013 era prevalența principiului restitutio in natura, ceea ce înseamnă că reclamanții au dreptul de a obține imobilele solicitate și doar ca posibilitate subsidiară și în condiții specifice pot obține măsuri compensatorii, prima măsură de acest gen fiind propunerea de a primi posesia asupra unui alt imobil echivalent (supra, pct. 140, și Preda și alții, citată anterior, pct. 119). Odată ce o astfel de alegere a fost făcută de autoritățile publice, acestora le revine sarcina de a acționa în timp util, în mod adecvat și cu consecvență maximă. Cu toate acestea, se pare că, chiar dacă statul pârât avea în vedere inițial ca procesul de restituire la nivelul comisiilor locale și regionale să fie îndeplinit până la 1 ianuarie 2016 – măsură validată de Curte în Preda și alții (citată anterior, pct. 121) -, acest termen-limită a fost ulterior prelungit și abandonat în cele din urmă (supra, pct. 143), reclamanții neavând astfel perspective previzibile cu privire la momentul finalizării procedurilor de restituire.
Ceea ce este esențial de reținut din condamnarea suferită de România în cauza Văleanu ș.a. împotriva României în care s-a reținut încălcarea art. 1 Protocol 1 din Convenție, este faptul că, deși Statul nu poate fi obligat la acordarea unor despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv în regimul comunist, la valoarea actuală de piață a acestora cu toate acestea persoanele care așteaptă de zeci de ani acordarea unor despăgubiri efective care nici acum nu s-au concretizat, nu pot fi obligate să primească sume devenite derizorii raportat la valoarea actuală a imobilului, ca efect al acestei treceri a timpului. Sumele acordate ca despăgubiri trebuie să fie rezonabile prin raportare la valoarea actuală a imobilului cu atât mai mult cu cât în cazul unei restituiri în natură, care este instituită ca regulă de legiuitor prin Legea 165/2013, aceștia ar fi beneficiat efectiv de evoluția in timp a situației imobilului, inclusiv a categoriei de folosință a terenului, astfel încât nu pot fi privați de efectele acestei evoluții doar pentru că primesc despăgubiri după mulți ani de la formularea cererii și restituirea în natură nu este posibilă.
Desigur că această evoluție și efectele ei trebuie analizate de la caz la caz, iar concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu s.a. împotriva României nu sunt
aplicabile în toate litigiile de acest gen, însă în prezenta cauză ele sunt incidente. Astfel s-a dovedit faptul că terenurile catalogate în înscrisuri ca fiind terenuri agricole la data preluării, erau în realitate chiar de la acea dată terenuri din intravilanul orașului (L), decretul oficial prin care orașul (L) este recunoscut ca atare fiind edictat în anul următor
exproprierii în 1956. Mai mult scopul însuși al exproprierii terenurilor a vizat edificarea unor blocuri de locuit și străzi aparținând orașului, astfel încât este evident și faptul că dacă scopul exproprierii nu ar fi fost atins iar reclamatul ar fi avut șansa restituirii în natură, regula instituită de Legea 165/2013, acesta ar fi beneficiat de un teren în intravilanul orașului (L). Faptul că raportarea la categoria teren agricol, așa cum era acesta la data preluării este o sarcină excesivă și duce la acceptarea unei sume derizorii doar prin trecerea timpului, în
condițiile în care cererea titularului (A) datează din 2005, fiind formulată în urmă cu 18 ani,rezultă în mod evident din diferența vădită, conform grilelor notariale din anul 2020, dintre
valoarea unui teren agricol și a unui teren intravilan. Astfel valoarea terenului pentru care reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, dacă această valoare se raportează la un teren agricol, cu raportare la grilele notariale din anul 2020, este de 5840,30 puncte, respectiv lei – așa cum a stabilit instanța de fond.
Dacă însă această valoare se calculează la valoarea unui teren intravilan, potrivit grilelor notariale din anul 2020, această valoare este de 135.742 de puncte, respectiv lei, adică aproape triplu față de valoarea unui teren agricol, caracterul derizoriu al sumei stabilite de instanța de fond fiind evident. Cât privește modul de calcul Curtea a reținut că, potrivit grilelor notariale din decembrie 2019, aferente anului 2020 (fila 48 dosar de fond, identice cu cele care se regăsesc în mod oficial pe site-ul instituției competente, verificate de instanță), pentru suprafața totală de 5926 mp, la care este îndreptățit la despăgubiri reclamantul, potrivit categoriei reale de teren intravilan în localitatea (L), acesta are dreptul la suma de 55 lei/mp pentru primii 500 mp, adică 27.500 lei, la care se adaugă 33 lei/mp pentru suprafețele de la 501-1500 mp, adică 33.000 lei – pentru 1000 mp și câte 17 lei/mp pentru diferența de 4426 mp, adică 75.242 lei. În concluzia din însumarea celor trei valori 27.500 – 33.000 – 75.242 rezultă o valoare totală de 135.742 puncte, respectiv lei, la care este îndreptățit reclamatul la despăgubiri în condițiile art. 21 alin. 6 din Legea 165/2013 cu aplicarea hotărârii CEDO din 08.11.2022 pronunțate în cauza Văleanu ș.a. impotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 561 din 22 iunie 2023. Pentru toate aceste motive de fapt și de drept Curtea, în baza art.480 alin 2 Cod de procedură civilă, a admis ca fondat apelul formulat de apelantul (R), în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, împotriva Sentinței civile nr. (…)/C/2023 din data de 08 martie 2023 pronunțată de Tribunalul (…) pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta CNCI să emită noua decizie de compensare în favoarea reclamantului
pentru un număr total de 135.742 de puncte. Au fost menținute celelalte dispoziții care nu contravin prezentei hotărâri.
