Titlul problemei de drept: Stabilirea momentului stabilizării cursului de schimb valutar în cazul constatării caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (Tribunalul Vrancea)
- Materia: civil
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Obiect ECRIS: clauze abuzive
- Acte normative incidente: art. 6 din Legea nr. 193/2000
- Cuvinte cheie: efectul constatării caracterului abuziv, clauză curs valutar, impreviziune
Decizii ale Curții Constituționale, CEDO, CJUE: Cauza „Ruxandra Paula Andriciuc și alții împotriva Băncii Românești SA” (C-186/16) și Cauza „Liviu Petru Lupean and Oana Andreea Lupean v SC OTP BAAK Nyrt.” (C-119/17)
Practica judiciară: decizia civilă nr. 729/14.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 5477/111/2014; din minuta întâlnirii trimestriale a judecătorilor a judecătorilor din raza Curții de Apel Iași pe semestrul al II-lea din anul 2017 rezultă că această clauză este respinsă ca nefondată.
Într-o primă opinie, s-a apreciat că repararea prejudiciului se poate obţine doar prin lipsirea de efecte a clauzei prin care se instituie în sarcina consumatorului obligaţia restituirii în franci elveţieni a creditului, cu suportarea riscului valutar doar de către consumator.
În aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi a jurisprudenţei CJUE, clauzele considerate abuzive nu trebuie să producă niciun efect în privinţa consumatorului, iar contractul trebuie să se deruleze în continuare în lipsa stipulațiilor abuzive, dacă acest lucru este posibil.
Pentru a determina consecințele constatării caracterului abuziv al clauzei privind suportarea riscului aprecierii CHF raportat la moneda națională, se va avea în vedere obiectivul urmărit de Directiva 93/13, acela de a substitui echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile şi obligaţiile părţilor printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre părţi. Or, pentru a se stabili întinderea obligaţiilor şi a drepturilor părţilor, astfel cum au fost acestea conştientizate în mod corect şi complet de către consumatori, instanta ar trebui să se raporteze la data încheierii contractului.
Pentru aceste motive, se vor constata caracterul abuziv şi nulitatea clauzei contractuale privind suportarea riscului valutar exclusiv de către consumatori şi, în consecinţă, se va dispune stabilizarea cursului de schimb valutar CHF-RON la valoarea de la data încheierii contractului de credit, urmând a fi obligata banca la restituirea către consumatori a sumelor încasate peste această valoare.
Într-o a doua opinie, s-a apreciat că, pentru a se restabili echilibrul dintre părți se impune stabilizarea contractului in RON la momentul in care CHF a înregistrat o creștere cu 20% fata de data cordării creditului, similar dispozițiilor art. 23 din Directiva 2014/17/UE.
În justificarea celei de-a doua opinii, s-a avut in vedere rolul judecătorului în contract, astfel încât securitatea juridică sa nu fie pusă în pericol, intervenția judiciară fiind limitată de îndeplinirea condițiilor specifice impreviziunii contractuale.
Ţinând seama ca aceste condiții sunt întrunite, având in vedere faptul ca in alte cauze Băncile au prevăzut posibilitatea conversiei creditului din CHF in lei in cazul unei fluctuații cu mai mult de 10% fata de cursul din momentul acordării creditului, având in vedere ca aceasta reprezintă o măsura echitabila de împărțire a poverii riscului valutar intre cele doua parți, s-a constatat abuziva aceasta clauza, in măsura in care transfera riscul supraaprecierii monedei creditului CHF doar consumatorilor, iar pentru a restabili echilibrul intre parți si echitatea, se va stabiliza contractul în lei (RON) la momentul când CHF a înregistrat o creștere cu 20% fata de data acordării creditului, similar dispozițiilor art. 23 din Directiva 2014/17/UE, cu consecința obligării băncii sa restituie consumatorilor sumele încasate din diferența de curs valutar astfel cum a fost stabilit ca urmare a stabilizării contractului in LEI RON, restituirea urmând a se face in moneda in care aceste sume s-au încasat, respectiv CHF.
Opinia Institutului Național al Magistraturii
Problema a mai fost ridicată și în cadrul întâlnirilor anterioare, iar participanţii de la întâlnirea de la Constanţa şi-au însuşit, în unanimitate, opinia formatorilor INM în sensul că instanţa nu poate interveni în contractul încheiat între părţi şi că ar fi necesară o intervenţie legislativă pentru reglementarea diferitelor aspecte care se întâlnesc în practică în legătură cu clauzele abuzive din contractele de credit bancar.
Astfel, potrivit art. 6. Din Legea nr. 193/2000 clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
În jurisprudenţa CJUE s-a statuat că, în cazul în care instanţa de judecată constată caracterul abuziv al unei clauze, aceasta nu poate interveni în contractul dintre părţi, prin modificarea clauzelor contractului. Astfel, în Hotărârea Curţii din 14.06.2012, în cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA împotriva Joaquin Calderon Camino, s-a stabilit, în interpretarea dispoziţiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, că „articolul 6 alin. 1 din Directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanţei naţionale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, să completeze respectivul contract modificând conţinutul acestei clauze”. Din motivare rezultă şi faptul că „instanţele naţionale au numai obligaţia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce priveşte consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conţinutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzei abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menţinere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic”.
Mai concret, nu este permis a se adăuga dispoziții noi, pentru că instanța s-ar substitui voinței părților; aplicarea unei soluții de adaptare a contractului (în vederea restabilirii echilibrului contractual) este tipică instituției impreviziunii, însă ipoteza legală este reprezentată de existența unui contract valabil.
Nu poate fi acceptată o soluție care combină cele două instituții: nulitatea clauzelor abuzive și adaptarea contractului, potrivit teoriei impreviziunii, care pleacă de la ipoteza unui contract valabil (unor clauze contractuale).
Sunt relevante şi cele statuate de CJUE în cauza C‑81/19, NG și OH – “Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive.”
În concluzie, opinia INM este în sensul că, până la intervenția legiuitorului cu privire la efectul constatării caracterului abuziv al clauzelor în situațiile care privesc conversia creditului, nu pot fi admise cererile prin care se solicită aplicarea unui anumit curs de schimb valutar, motivat de faptul că nu se poate face aplicarea teoriei impreviziunii atunci când se invocă nulitatea clauzei abuzive. Înghețarea cursului la un anumit nivel (de la momentul încheierii contractului sau de la un alt moment ulterior) reprezintă o soluție posibilă exclusiv pe tărâmul aplicării teoriei impreviziunii.
Opinii exprimate în cadrul dezbaterilor
- Chestiunea supusă dezbaterii este în strânsă legătură cu dezlegarea data în cauza C81/19. Ulterior pronunţării acestei decizii nu mai este posibilă analiza din perspectiva caracterului abuziv al clauzei care obligă consumatorul să restituie creditul în aceeaşi monedă în care a fost acordat. Se reia principiul nominalismului monetar şi, prin concluzii foarte clare, Curtea de Justiţie a exclus posibilitatea unei astfel de analize, statuându-se că sunt clauze care preiau o normă legală şi nu pot fi analizate din perspectiva caracterului abuziv;
- Nu se mai pune problema momentului stabilizării cursului atât timp cât nu se mai poate dispune o astfel de măsură;
- Înalta Curte de Casație și Justiție este sesizată de către Curtea de Apel Cluj în vederea pronunțării unuei decizii RIL.
Participanții și-au însușit cu unanimitate opinia formatorilor INM.
Această problemă de drept reprezintă un extras din minuta întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel (online) – București, 15 decembrie 2020.
