Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că este foarte posibil ca starea de urgenţă decretată în contextul pandemiei de COVID-19 să fie prelungită cu încă o lună, decizie care ar putea fi luată în cursul săptămânii viitoare, potrivit Agerpres.
“Dacă vorbim de starea de urgenţă, este foarte posibil să ajungă să fie prelungită încă o lună. Este posibil acest lucru şi poate această decizie va fi luată în cursul săptămânii viitoare, înainte să ajungem la data limită a stării de urgenţă”,
a afirmat Arafat, într-o intervenţie telefonică la postul Digi 24.
“Starea critică, să zicem, depinde pentru că aţi văzut, în unele ţări a urcat şi după aceea a început coborârea foarte rapid. În alte ţări s-a menţinut. Este foarte greu să speculăm acest lucru. Dar nu cred că vom ieşi din starea aceasta de combatere a virusului înainte de sfârşitul lunii mai. Adică dacă chiar începe să scadă, va fi o perioadă continuă de combatere până să spunem că a trecut şi să ne relaxăm cu toate măsurile pe care le luăm”, a menţionat Raed Arafat.
El a adăugat că este posibil ca măsurile privind combaterea noului coronavirus să fie relaxate în luna iunie, însă acest lucru depinde în primul rând de cum va evolua situaţia epidemiei la acea dată.