În Hotărârea Curții în cauza C-481/23 | [Sangas] Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că:
1)Articolul 4 punctul 6 din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că autoritatea judiciară de executare a unui mandat european de arestare nu poate refuza executarea acestui mandat de arestare în temeiul acestei dispoziții atunci când mandatul de arestare menționat nu a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
2)Articolul 4 punctul 4 din Decizia‑cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, trebuie interpretat în sensul că autoritatea judiciară de executare a unui mandat european de arestare nu poate refuza executarea acestui mandat de arestare în temeiul acestei dispoziții atunci când faptele nu sunt de competența statului membru de executare în conformitate cu dreptul său penal, și aceasta chiar dacă acțiunea penală sau pedeapsa ar fi fost prescrisă dacă dreptul acestui stat membru ar fi fost aplicabil.
În anul 2022, Curtea Centrală spaniolă l-a condamnat pe un resortisant spaniol, care locuiește în România, în calitate de coautor al unei infracțiuni de evaziune fiscală privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) aferentă vânzării de hidrocarburi în valoare de peste 100 de milioane de euro.
Acestuia i-au fost aplicate mai multe pedepse cu închisoarea, precum și amenzi foarte mari.
După ce inculpatul a anunțat că va ataca condamnarea în fața Curții Supreme spaniole, acestuia i-a fost refuzată încuviințarea deplasării în țara de reședință. În pofida acestei interdicții, inculpatul a fost localizat la frontiera croată, în timp ce se deplasa către România.
Curtea Centrală a emis, așadar, în aprilie 2022, un mandat european de arestare prin care a dispus căutarea, arestarea și plasarea în detenție a inculpatului.
În aprilie 2023, o instanță română a refuzat să execute acest mandat de arestare. Ea a reținut că inculpatul, care dovedise o ședere continuă și legală pe teritoriul român, nu dorea să fie predat autorităților judiciare spaniole. Pe de altă parte, acțiunea penală era prescrisă în temeiul dreptului român.
Curtea Centrală consideră că condițiile necesare pentru a putea invoca aceste motive de neexecutare facultativă a respectivului mandat de aretare nu sunt îndeplinite. Prin urmare, ea a cerut Curții de Justiție să interpreteze Decizia-cadru privind mandatul european de arestare.
În hotărârea sa, Curtea confirmă poziția Curții Centrale.
Astfel, potrivit deciziei-cadru, autoritatea judiciară a statului membru de executare poate refuza să execute un mandat european de arestare atunci când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Această posibilitate impune însă ca persoana căutată să fie rezidentă a statului membru de executare și ca acesta din urmă să se angajeze să execute această pedeapsă sau măsură de
siguranță în conformitate cu dreptul său intern.
Or, în cazul examinat, mandatul de arestare nu a fost emis în acest scop, ci pentru a asigura în continuare prezența inculpatului la procesul penal care se află încă pe rolul instanțelor spaniole. În ceea ce privește prescripția acțiunii penale în temeiul dreptului român, Curtea arată că, pentru a putea invoca acest motiv de refuz, este necesar ca faptele să fie de competența statului membru de executare în conformitate cu dreptul său penal, ceea ce nu pare să se întâmple în cauză.
Astfel, Curtea Centrală a arătat că toate faptele fuseseră săvârșite în Spania și constituiau infracțiuni de evaziune fiscală care aduc atingere intereselor economice ale acestui stat membru.
