Nagy Bernadett Erika a participat, în aceste zile, la Congresul Uniunii Internaționale a Arhitecților și la cursurile „Student Academy”, desfășurate la Copenhaga. Tânara e studentă a Departamentului de Arhitectură al Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură, din cadrul Universității din Oradea, și și-a câștigat dreptul de a participa la eveniment după ce a câștigat etapa pe țară a concursului internațional de arhitectură organizat de Academia Regală de Arhitectură din Danemarca.
Student Academy au avut ca tematică designul universal și, ca miză, crearea pe planșete a unei societăți integratoare. „În cadrul acestor cursuri am studiat, în amănunt, necesitățile oamenilor cu dizabilități. Am participat la ateliere și exerciții care ne-au arătat cât de diferiți suntem și cât de diferit reacționăm la anumite situații.
Am avut ocazia să ne întâlnim cu designeri, critici, arhitecți și artiști care ne-au vorbit despre problemele cu care se confruntă oamenii cu dizabilități, zi de zi, și cum sunt ei tratați de către societate…Trebuie să acordăm timp și detaliilor prin care putem ușura viața persoanelor cu dizabilități”. Studenta din Oradea spune că, prin participarea la cursurile „A Society bulit for everybody”, a învățat că ea, ca viitor arhitect, trebuie să proiecteze clădiri care să țină cont de nevoile tuturor.
În cea de a doua parte a cursurilor de la „Student Academy”, fiecare grupă de participanți a avut de realizat un proiect. Echipa din care a făcut parte și studenta Universității din Oradea n-a prezentat o machetă, ca și celelalte grupe, ci un site. ”Ne-am dorit ca oamenii să-și exprime și să reflecteze și experiențele proprii”, spune tânăra, adăugând că „răspunsurile primite pun, încă o dată în lumină, diversitatea umană, a experiențelor noastre și a barierelor pe care le întâmpină fiecare corp individual…Un foarte bun exemplu în acest sens este chiar orașul Copenhaga. Capitala a evoluat rapid, creându-și zone verzi și o arhitectură sustenabilă. De fapt, Copenhaga a fost, la început, un oraș poluat, dependent pe deplin de combustibilii fosili. Dar, când a avut loc criza petrolului, în 1973, edilii săi au încercat să schimbe politicile de mediu ale orașului și au reușit. Copenhaga a devenit un oraș durabil care și-a redus consumul de apă și energie, fără a sacrifica creșterea economică.”. Aplicația realizată de echipa din care a făcut parte și orădeanca, a fost prezentată la expoziția finală a „Student Academy”.