În contextul apropierii alegerilor membrilor Parlamentului României și a Președintelui României, care se vor desfășura în perioada noiembrie-decembrie, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) lansează astăzi, 28.08.2024, campania „Noi știm ce vrem, dar cine își asumă?”.
Demersul are rolul de a aduce în atenția candidaților nevoile și dezideratele elevilor, studenților și tinerilor, astfel încât asumările viitorilor aleși să fie construite pe baza solicitărilor beneficiarilor sistemului educațional din România și ale tinerilor, marcând astfel importanța implicării acestora în toate procesele decizionale, încă de la inițierea lor.
În perioada următoare, vom înainta către candidați un set de priorități esențiale pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ și a sectorului de tineret din România și îi vom invita la dialog, cu scopul de a dezbate integrarea propunerilor ANOSR, CTR și CNE în programele de guvernare, comunicând în permanență publicului larg modul în care aceștia se raportează la problemele și nevoile expuse.
Reprezentarea intereselor tinerilor și ale beneficiarilor sistemului educațional a fost dintotdeauna o prioritate în activitatea celor trei structuri, raționament pentru care ANOSR, CTR și CNE au transmis de-a lungul timpului numeroase propuneri decidenților, acestea vizând creșterea finanțării alocate educației și sectorului de tineret, accesibilizarea învățământului și a oportunităților pentru tinerii proveniți din medii defavorizate, precum și asigurarea calității proceselor specifice acestor sectoare. Toate aceste direcții vor fi incluse și în setul de propuneri pe care ANOSR, CTR și CNE le vor înainta în spațiul public.
Atragem atenția candidaților la alegerile parlamentare și prezidențiale asupra necesității de a prioritiza nevoile tinerilor și ale beneficiarilor sistemului educațional, incluzându-le în programele de guvernare pe care și le asumă pentru un potențial mandat, demonstrând astfel un interes real, transpus în măsuri concrete, nu doar la nivel declarativ.
Informații în curs de actualizare, prin urmare vă invităm să urmăriți în continuare demersurile din cadrul campaniei pentru a fi la curent cu solicitările elevilor, studenților și tinerilor, în contextul anului electoral curent.