Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o decizie preliminară în privința interpretării a trei articole din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (Directiva TVA). Mai precis, instanței europene i s-a cerut un răspuns la următoarea întrebare: ”O sucursală suedeză a unei bănci cu sediul principal într‑un alt stat membru [decât Regatul Suediei] constituie o persoană impozabilă distinctă în situația în care sediul principal prestează servicii sucursalei și îi impută cheltuielile aferente acestora, atunci când sediul principal face parte dintr‑un grup TVA în alt stat membru, iar sucursala suedeză nu face parte din niciun grup TVA suedez?”
Cererea de decizie preliminară a fost formulată în cadrul unui litigiu dintre o filială suedeză a unei bănci din Danemarca și agenția fiscală din Suedia, în legătură cu o decizie fiscală anticipată emisă de Comisia suedeză de drept fiscal privind TVA.
Astfel, Danske Bank utilizează o platformă informatică în cadrul activității sale în țările scandinave. Această platformă este în mare parte comună tuturor sediilor acestei societăți. Costurile legate de utilizarea platformei menționate de către sucursala suedeză pentru nevoile activităților sale în Suedia îi sunt imputate de sediul principal al Danske Bank.
Cererea de decizie fiscală anticipată adresată Comisiei de drept fiscal de sucursala suedeză a Danske Bank avea printre altele ca obiect să stabilească dacă faptul că sediul principal al Danske Bank face parte dintr‑un grup TVA danez presupune că acest grup trebuie, în vederea aplicării Legii privind taxa pe valoarea adăugată, să fie considerat o persoană impozabilă distinctă în raport cu această sucursală. Aceasta din urmă solicita de asemenea să se stabilească dacă serviciile furnizate de grupul TVA, ale căror costuri îi sunt imputate, trebuie considerate prestații furnizate în scopuri de TVA și dacă trebuie să achite TVA‑ul în Suedia, în calitate de beneficiar al serviciilor.
Ce a decis CJUE – extras din decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene
Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 9 alineatul (1) și articolul 11 din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că, în scopuri de TVA, sediul principal al unei societăți, situat într‑un stat membru și care face parte dintr‑un grup TVA constituit în temeiul acestui articol 11, și sucursala acestei societăți, stabilită într‑un alt stat membru, trebuie considerate persoane impozabile distincte atunci când sediul principal respectiv furnizează sucursalei menționate servicii, imputându‑i costurile acestora.
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie amintit că, în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA, este supusă TVA‑ului prestarea de servicii efectuată cu titlu oneros pe teritoriul unui stat membru de către o persoană impozabilă care acționează ca atare.
Potrivit articolului 9 alineatul (1) primul paragraf din această directivă, „persoană impozabilă” înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau de rezultatele activității respective.
În ceea ce privește o prestație între sediul principal al unei societăți, situat într‑un stat membru, și o sucursală a acesteia, situată într‑un alt stat membru, Curtea a statuat că o asemenea prestație nu este impozabilă decât dacă între prestator și beneficiar există un raport juridic în cadrul căruia au loc prestații reciproce. În lipsa unui raport juridic între o sucursală și sediul său, care formează, împreună, o persoană impozabilă unică, prestațiile reciproce care au loc între aceste entități constituie fluxuri interne neimpozabile, spre deosebire de operațiunile impozabile realizate cu terții
Pentru a stabili dacă există un asemenea raport juridic, trebuie să se verifice dacă sucursala desfășoară o activitate economică independentă. În această privință, trebuie să se examineze dacă aceasta poate fi considerată autonomă, în special întrucât suportă riscul economic care decurge din activitatea sa.
Cu toate acestea, în ceea ce privește calificarea raportului juridic existent între sediul principal și sucursala unei societăți, trebuie să se ia în considerare și eventuala apartenență a acestora la un grup TVA constituit în temeiul articolului 11 primul paragraf din Directiva TVA. Potrivit acestei dispoziții, fiecare stat membru poate considera ca persoană impozabilă unică orice persoane stabilite pe teritoriul său care, fiind independente din punct de vedere juridic, sunt strâns legate între ele prin legături financiare, economice și organizaționale. Însuși modul de redactare a articolului 11 menționat prezintă o limitare teritorială, astfel încât un stat membru nu poate prevedea că un grup TVA cuprinde persoane stabilite într‑un alt stat membru. Astfel cum reiese din dosarul de care dispune Curtea, potrivit reglementării daneze care transpune această dispoziție, numai sediile permanente situate în Danemarca pot face parte dintr‑un grup TVA danez.
În ceea ce privește efectele apartenenței la un grup TVA constituit în temeiul articolului 11 din Directiva TVA, Curtea a statuat că un asemenea grup formează o persoană impozabilă unică. Asimilarea cu o persoană impozabilă unică exclude ca membrii grupului TVA să continue să depună separat declarații privind TVA‑ul și să fie identificați în continuare, atât în cadrul grupului, cât și în afara acestuia, ca persoane impozabile, dat fiind că numai persoana impozabilă unică este autorizată să depună declarațiile menționate. Rezultă că, atunci când sediul principal și sucursala unei societăți sunt situate în state membre diferite, iar una dintre ele aparține unui grup TVA, raportul juridic dintre acestea trebuie apreciat ținând seama, pe de o parte, de asimilarea acestui grup cu o persoană impozabilă unică și, pe de altă parte, de limitele teritoriale ale acestui grup.
În această privință, Curtea a statuat că prestările de servicii furnizate de un sediu principal situat într‑o țară terță către sucursala sa stabilită într‑un stat membru constituie operațiuni impozabile atunci când această sucursală este membră a unui grup TVA. Or, principiul enunțat în această hotărâre își găsește aplicarea și atunci când prestațiile sunt furnizate între un sediu principal, situat într‑un stat membru și care aparține unui grup TVA în cadrul acestuia, și o sucursală stabilită într‑un alt stat membru.
În speță, sediul principal al Danske Bank face parte din grupul TVA danez în cauză. Ca urmare a apartenenței sale la acest grup TVA, trebuie să se considere, în scopuri de TVA, că acest grup este cel care efectuează prestările de servicii în discuție în litigiul principal.Pe de altă parte, având în vedere limitele teritoriale care rezultă din articolul 11 primul paragraf din Directiva TVA, nu se poate considera că sucursala suedeză a Danske Bank face parte din grupul TVA danez în cauză.
Prin urmare, în scopuri de TVA, nu se poate considera că grupul TVA danez din care face parte sediul principal al Danske Bank, pe de o parte, și sucursala suedeză a acestei societăți, pe de altă parte, formează împreună o persoană impozabilă unică.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:
Articolul 9 alineatul (1) și articolul 11 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (TVA), sediul principal al unei societăți, situat într‑un stat membru și care face parte dintr‑un grup TVA constituit în temeiul acestui articol 11, și sucursala acestei societăți, stabilită într‑un alt stat membru, trebuie considerate persoane impozabile distincte atunci când sediul principal respectiv furnizează sucursalei menționate servicii, imputându‑i costurile acestora.
DOCUMENT – Hotărârea CJUE din 11 martie 2021 – „Trimitere preliminară – Fiscalitate – Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – Directiva 2006/112/CE – Articolul 9 – Persoană impozabilă – Noțiune – Articolul 11 – Grup TVA Sediu principal și sucursală a unei societăți situate în două state membre diferite – Sediu principal care aparține unui grup TVA din care nu face parte sucursala – Sediu principal care furnizează servicii sucursalei și îi impută costurile acestor servicii”:
