Ciprian Blejan, liderul AUR Bihor si coordonator al campaniei prezidențiale a lui George Simion, ocupă prima poziţie pe lista pentru Senatul României. Alături de el pe lista la Senat e fostul primar PDL al Steiului, Ioan Lucaciu.pe poziţia a doua pe lista pentru Senatul României este Raul Gherle, antreprenor, om de cultură și președinte al Asociației Friends – Hope for Humanity.Daca Gherle vine din Țară Beiușului, Mihail NEAMȚU e prezenta constanta în Țară Beiușului, acolo unde recent a susținut o conferință.
Lista AUR Bihor pentru Camera Deputaţilor este deschisă chiar de Mihail Neamțu scriitor, teolog şi antreprenor, doctor al Universității din Londra și autorul a peste 20 de volume de istorie, filozofie și teologie. Soț și tată, Mihail Neamţu s-a afirmat public la Referendumul pentru familie în 2018, dar și prin apărarea libertăților constituționale pe durata pandemiei COVID-19. A conferențiat în peste 40 de țări și este autorul unui apreciat curs de oratorie “Elite Communication” dar şi a numeroase cărţi, precum Eros, Logos & Agape, apărut în 2022, Iisus la Niceea (2021), Geneză și Înviere (2022), Fenomenul Trump (2017).El vrea sa lupte pentru o investiţie mult mai puternică a Statului român în educaţie. Pe locul doi este Samuel Zărnescu, reprezentant al Alianței Familiilor din România. De confesiune neoprotestant, absolvent al Facultăţii de Drept și Administrație Publică. Pe lista e și consilierul municipal Costel Moza, secretar general AUR Bihor, antreprenor.