Sute de amenzi pentru nerespectarea normelor de protecție anti-COVID în baruri și cluburi, pe plaje și terase
Timp de trei zile, peste 3200 de polițiști din întreaga țară au verificat terase, baruri, cluburi și plaje pentru a ...
Timp de trei zile, peste 3200 de polițiști din întreaga țară au verificat terase, baruri, cluburi și plaje pentru a ...
Întâlnim des situația în care se încheie un contract de vânzare – cumpărare având ca obiect înstrăinarea unui autoturism, însă, ...
Autorităţile au anunţat că până la declararea acestor sancţiuni ca neconstituţionale, au fost amendate peste 300.000 de persoane.
Sancţiunile imprevizibile şi excesive, mesajele contradictorii ale oficialilor şi problemele grave de personal, cauzate şi de pensionările anticipate din sistem, ...
În ultimele 24 de ore au fost depistate 5.477 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora ...
De la începutul stării de urgenţă au fost aplicate în România 290.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 570 ...
Poliția locală Oradea avertizeaza cetățenii că deplasarea la cimitir pentru alte motive decât slujba de înmormântare nu reprezintă urgență. Ordonanțele ...
Conform BBC News, în România, amenzile "relativ mari" aplicate în perioada 24 martie – 19 aprilie, însumează 78 de milioane ...
Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare sunt mult prea mari raportat la câștigul populației, iar dacă CCR va da dreptate Avocatului ...
La data de 3 aprilie 2020 a intrat în vigoare OUG nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea OUG nr.1/1999 privind ...
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.
© 2020 BihorJust.ro