În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 3 și 4 zile de îngrijiri medicale, mai precizează polițiștii.
La data de 13 martie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Galați, județul Galați, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie, se arată într-un comunicat trimis vineri de IPJ Bihor. Din cercetări a rezultat că, la data de 27 februarie a.c., în jurul orei 17.45, în timp ce se afla în incinta unei patiserii din municipiul Oradea, sub pretextul că ar fi vrut să schimbe o sumă de bani, în bancnote mari, bărbatul ar fi sustras 950 de lei de la angajata societății, iar pentu a-și asigura scăparea, în momentul în care angajata l-ar fi prins de braț, bărbatul ar fi agresat-o și ar fi fugit, scăpând pe jos banii sustrași”.