Un tânăr de 18 ani a fost condamnat la internarea pentru 5 ani într-un centru de detenție, după ce, în urmă cu mai bine de un an, când încă nu împlinise vârsta majoratului, l-a lovit cu un cuțit pe un alt adolescent. Pedeapsa dată în apel este mult mai mare decât cea aplicată de instanța de fond – 2 ani de internare într-un centru de detenție.
Curtea de Apel București a observat că motivarea instanței de fond era deficitară, pentru că aceasta nu a analizat, în mod propriu, întreg probatoriul, ci s-a limitat exclusiv la analiza probelor administrate la cercetarea judecătorească în fond. În plus, Curtea a arătat că instanța de fond, în mod greșit, i-a aplicat inculpatului procedura simplificată, reducând cu o treime limitele perioadei pentru care se dispune măsura educativă a internării într-un centru de detenție, în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut, în totalitate, fapta penală comisă.
Starea de fapt
Inculpatul a fost acuzat că, pe 27 ianuarie 2021, în jurul orei 3:00, l-a lovit cu un briceag, de două ori, în piept, pe un alt băiat, punându-i viața în pericol.. Alături de alți adolescenți, agresorul și victima fuseseră implicați într-o altercație provocată de neînțelegeri mai vechi.
Ulterior scandalului, toți tinerii au spus că au fost atacați de un alt grup, dar au revenit asupra declarațiilor și au recunoscut ce s-a întâmplat. Mai mult, inițial, martorii au relatat că agresorul l-a lovit pe celălalt tânăr cu o cheie tip yală, dar verificările criminaliștilor și ale medicilor au stabilit că atacul a fost comis cu un briceag. De altfel, și inculpatul a recunoscut că a folosit acest obiect.
În primă instanță, Tribunalul București l-a condamnat la internarea timp de 2 ani într-un centru de detenție. Instanța a ținut cont de gravitatea infracţiunii, prin modalitatea şi împrejurările de comitere, și anume pe timp de noapte, prin înjunghierea persoanei vătămate într-o zonă vitală, fără ezitare, cu un briceag multifuncţional pe care îl purta asupra sa, în condițiile în care inițiativa conflictului i-a aparținut inculpatului și unuia dintre martori. ”(Tribunalul – n.n.) a mai avut în vedere atitudinea de recunoaştere şi regret de care a dat dovadă inculpatul, care abia a împlinit vârsta de 18 ani, dar şi atitudinea sa de nepăsare pe parcursul procesului penal, cu caracter repetat, în sens că nu s-a prezentat la organele de poliţie sau a întârziat la orele stabilite pentru verificarea respectării obligaţiilor stabilite ca urmare a măsurii controlului judiciar”, se mai arăta în hotărârea primei instanței de fond.
Apel cu pedeapsă mai mult decât dublă
Procurorii au declarat apel împotriva acestei sentințe, susținând nelegalitatea măsurii educative a internării într-un centru de detenție, aplicată de instanța de fond pe durata de 2 ani, în condițiile în care durata minimă pentru care se putea dispune este de 3 ani și 4 luni închisoare, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată. Parchetul a cerut desființarea, în parte, a sentinței penale şi internarea inculpatului într-un centru de detenţie, pe perioada de 5 ani.
Curtea de Apel București a stabilit că apelul este fondat, însă pentru motive din oficiu.
Redăm în continuare motivarea instanței de apel, extrasă din hotărârea publicată pe portalul Rejust:
Mai întâi, constată că instanţa de fond nu a analizat, în mod propriu, întreg probatoriul, ci s-a limitat exclusiv la analiza probelor administrate la cercetarea judecătorească în fond. Simpla copiere din rechizitoriu a probelor administrate la urmărirea penală nu acoperă, nicidecum, exigenţa unei motivări corespunzătoare, care trebuie să conţină constatările şi aprecierile proprii ale judecătorului asupra întreg probatoriului administrat, nicidecum trunchiat, indiferent dacă judecata a avut loc în procedură simplificată. Totuși, prin faptul că a analizat declarațiile date de inculpat și martori în fața instanței de fond, cu arătarea probelor pe care și-a fundamentat decizia, precum și a probelor înlăturate, Curtea consideră că motivarea este deficitară, şi nu inexistentă, astfel că nu poate fi dispusă soluţia radicală a trimiterii, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond, pentru încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil, prevăzut de art.6, alin.1 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, ci, substituindu-se primei instanţe, va examina probatoriul administrat.
Astfel, Curtea constată că au fost administrate probe certe de vinovăție.
(…) Referitor la individualizarea judiciară, mai întâi, constată că, la stabilirea duratei măsurii educative a internării într-un centru de detenție, instanța de fond, în mod corect, s-a raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă în forma tentativei, cuprinse între 5 ani închisoare și 10 ani închisoare. Constată că motivele Ministerului Public sunt nefondate. Se invocă faptul că, față de dispozițiile art.188, alin.1, Cod penal, art.187, Cod penal, respectiv art.125, alin.2, Cod penal, „pedeapsa prevăzută de lege”, în funcție de care trebuie stabilite limitele speciale ale măsuri educative, este pedeapsa stipulată de norma de incriminare pentru forma consumată a infracțiunii, iar nu pentru forma tentată, respectiv de la 10 ani închisoare la 20 ani închisoare. Se invocă, de asemenea, Decizia nr. 55/RC/10 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 6/26 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, cu privire la ultima menționându-se că este incidență doar în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.6, Cod penal.
Însă, spre deosebire de Decizia nr. 55/RC/10 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în casație, în Decizia nr. 6/26 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, obligatorie, potrivit art.477, alin.3, Cod de procedură penală, cu privire la înțelesul sintagmei „pedeapsa prevăzută de lege”, se arată că limita maximă a pedepsei care trebuie avută în vedere, în cazul tentativei, este maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă în forma tentativei. De asemenea, tentativa nu este doar o cauză de atenuare a răspunderii penale, ci o formă a infracțiunii, astfel încât, pentru stabilirea sensului sintagmei „pedeapsa prevăzută de lege” este necesar a se avea în vedere atât dispozițiile art.187, Cod penal, potrivit cărora, prin „pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută de textul de lege, care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”, dar și ale art.174, Cod penal, care definesc noțiunea de „infracțiune” ca „oricare dintre faptele penale pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă”, precum și ale art.33, alin.2, Cod penal, potrivit cărora „tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate”.
Ca atare, din analiza acestor dispoziții legale, corelată cu faptul cu tentativa este o formă a infracțiunii, apreciază că, în cazul tentativei, limita maximă a pedepsei care trebuie avută în vedere pentru incidența măsurilor educative este maximul prevăzut de lege pentru forma tentată, nu maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată. Cum inculpatul a comis infracțiunea de tentativă la omor, prev. de art.32, Cod penal, raportat la art.188, alin.1, Cod penal, reține că limitele de pedeapsă care trebuie avute în vedere pentru stabilirea măsurii educative a internării într-un centru de detenție sunt, într-adevăr, cuprinse între 5 ani închisoare și 10 ani închisoare, cum a apreciat fondul.
Cât privește procedura simplificată, constată că instanța de fond, în mod greșit, i-a aplicat procedura simplificată, reducând cu o treime limitele perioadei pentru care se dispune măsura educativă a internării într-un centru de detenție, potrivit art.396, alin.10, ultima teză, Cod de procedură penală, în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut, în totalitate, fapta penală comisă, astfel cum este aceasta descrisă în actul de sesizare a instanței de judecată, ci a negat o împrejurare esențială privind situația de fapt, și anume că inculpatul a inițiat conflictul cu persoana vătămată. Ori, din declarațiile constante ale martorului (…), dar și din declarațiile ulterioare ale persoanei vătămate și ale martorului (…), reiese, în mod neechivoc, că inculpatul a lovit pe persoana vătămată direct, fără nicio discuție prealabilă.
Ca atare, Curtea va înlătura dispozițiile art.396, alin.10, Cod de procedură penală, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca inculpatul să beneficieze de reducerea cu o treime a duratei pentru care se poate aplica măsura educativă. În aceste condiții, procedând la reindividualizarea judiciară, are în vedere durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție, cuprinse între 2 ani și 5 ani, precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74, alin.1, Cod penal, raportat la art.114, Cod penal, şi anume gravitatea deosebit de ridicată a faptei penale, prin împrejurările şi modalitatea de comitere, mai precis în cadrul unui conflict inițiat de inculpat și de martorul (…), inculpatul, fără un motiv personal, a înjunghiat-o pe persoana vătămată, de două ori, în zona toracelui, cu un briceag multifuncţional pe care îl purta asupra sa, precum și persoana inculpatului, care (…) susține că intenționează să meargă la școală, pentru a finaliza 12 clase, însă nu a efectuat demersuri pentru reînscrierea la un curs de pregătire școlară, iar (…) în prezent lucrează împreună cu tatăl său (…).
De asemenea, are în vedere atitudinea procesuală de recunoaștere doar parțială a faptei penale, deci de neasumare încă a consecințelor reale ale acțiunilor sale, în condițiile în care a negat, în mod constant, că a inițiat conflictul și a susținut că a comis doar o infracțiune de lovire sau alte violențe, în formă agravată, prev. de art.193, alin.2, Cod penal, precum și de dezinteres total, cu caracter repetat, pe parcursul întregului proces penal, atât la cercetarea judecătorească a fondului, cât și în apel, în sensul că nu s-a prezentat la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa sau a întârziat la orele stabilite pentru verificarea respectării obligaţiilor instituite ca urmare a măsurii controlului judiciar.
Ţinând seama de toate aceste elemente reale şi personale, în special agresivitatea și dezinteresul de care a dat dovadă, Curtea apreciază că măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe perioada de 5 ani, cu executarea în penitenciar, potrivit art.134, alin.2, Cod penal, este pe deplin justificată, pentru ca inculpatul să adopte pe viitor o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de convieţuire socială.
