Pompierii argeşeni au fost alertaţi joi după amiază de poliţiştii locali din localitatea Bascov, fiind solicitaţi să intervină pentru salvarea unui căţel, închis într-o maşină. Animalul prezenta semna clare de insolaţie şi sufocare din cauza căldurii. Deşi promptă, intervenţia pompierilor nu a mai putut salva căţelul, care a murit prin asfixiere.
,,Având în vedere starea de pericol real, precum şi faptul că deţinătorul autoturismului nu a putut fi identificat rapid, la faţa locului s-au deplasat şi pompierii argeşeni, care au procedat la spargerea unui geam al autoturismului”, au transmis poliţiştii secţiei rurale Bascov şi cei de la Poliţia Locală Bascov, citaţi de g4media.ro. „Căţelul, metis pechinez în vârstă de aproximativ două luni, a fost găsit cu semne specifice de insolaţie, fiind preluat de poliţiştii Biroului Pentru Protecţia Animalelor pentru a fi transportat la sediul unei asociaţii specializate, însă, din păcate, a decedat”.
Proprietara cățelușui a fost identificată ulterior de polițiști, în persoana unei tinere în vârstă de 31 de ani, din localitatea Merișani. Acum, este cercetată penal, suspectată de comiterea infracţiunii de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept.