Senatul a modificat legea privind fondul funciar, în sensul că pe terenurile agricole slab fertile, de maximum 50 de hectare, situate în extravilanul localităților, vor putea fi amplasate obiective de investiţii specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile. Propunerea inițiată de mai mulți parlamentari PNL a trecut de Senat cu 82 de voturi ”pentru” și 15 ”împotrivă”, urmând a fi discutat în Camera Deputaților, care este for decizional.
”Pe terenurile agricole de clasa a treia, a patra şi a cincea de calitate (slab fertile), având categoria de folosinţă arabil, păşune, vii şi livezi, precum şi pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, situate în extravilan, în baza autorizaţiei de construire şi a aprobării scoaterii definitive sau temporare din circuitul agricol pot fi amplasate obiective de invesţii specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile: capacitaţi de producţie a energiei solare, energiei eoliene, unităţi de stocare a electricităţii, staţii de transformare sau alte sisteme similare. Acestea se pot amplasa pe terenurile agricole situate în extravilan, în suprafaţă de maximum 50 de hectare”, prevede proiectul de lege.
Dacă legea va fi adoptată, scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor agricole situate în extravilan se face la momentul autorizării construcţiei, cu plata tarifelor aferente.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
DOCUMENT – Proiect de lege pentru modificarea completarea art.92 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar: