Curtea de Justiție a Uniunii Europene a tranșat o problemă extrem de importantă din practica instanțelor de judecată referitoare la contestația la executare stabilind că termenul de 15 zile nu este unul rezonabil și suficient pentru a putea intenta un proces având ca obiect contestație la executare.
La 27 octombrie 2008, MF a încheiat un contract de credit cu instituția financiară nebancară Cetelem IFN București, având ca obiect suma de 3 498 de lei (RON) (aproximativ 740 de euro), destinată achiziționării unor bunuri de consum de la un magazin de electrocasnice. Acest contract prevedea o rată anuală a dobânzii de 12,70 %, comisioane lunare de 0,87 %, o primă de asigurare lunară de 7,52 RON (aproximativ 1,5 euro) și o dobândă anuală efectivă (DAE) de 29,82 %. Anexa 1 la acest contract cuprindea condițiile generale, în care erau definiți termenii utilizați și era stabilit cuantumul comisioanelor și al penalităților de întârziere. Deoarece MF nu a rambursat ratele prevăzute în contractul de credit în cauză, Secapital, în calitate de cesionar al contractului de credit în litigiu, a depus, la 5 decembrie 2013, la un executor judecătoresc, o cerere de executare silită pentru suma totală de 4 209,19 RON (aproximativ 890 de euro), din care 2 955,52 RON (aproximativ 629 de euro) debit principal, 510,42 RON (aproximativ 106 euro) dobânzi, 220 RON (aproximativ 45 de euro) penalități și 523,25 RON (aproximativ 110 euro) comisioane bancare restante. Instanța de executare inițial învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite a respins această cerere apreciind că Secapital nu a făcut dovada existenței unei creanțe certe și exigibile. Instanța de apel a admis însă această cerere și a încuviințat executarea silită. În consecință, la 2 aprilie 2014, executorul judecătoresc în cauză a emis primele acte de executare silită, iar comunicarea acestor acte către MF a avut loc la 7 aprilie 2014. La 21 mai 2014, executorul judecătoresc a dispus înființarea unei popriri asupra venitului salarial al lui MF.
La 7 noiembrie 2014, MF a solicitat, prin intermediul unei contestații la executarea silită înregistrate pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș (România), anularea tuturor actelor de executare și a executării silite însăși, precum și a deciziei prin care s‑a încuviințat executarea silită, întrucât dreptul de a cere executarea silită era prescris. Secapital a invocat o excepție de inadmisibilitate întemeiată pe caracterul tardiv al contestației la executarea silită. După ce instanța sesizată a dispus, la 5 ianuarie 2015, suspendarea provizorie a executării silite, MF și‑a completat contestația, solicitând instanței menționate să constate nulitatea absolută a titlului executoriu pe care îl constituie contractul de credit cu privire la anumite clauze cuprinse în acest contract, care ar fi avut un caracter abuziv.
Drept răspuns, Secapital a susținut că motivul întemeiat pe pretinsul caracter abuziv al unor clauze cuprinse într‑un contract care constituie titlu executoriu nu poate fi invocat în cadrul unei proceduri de contestație la executarea silită deoarece Codul de procedură civilă prevede că motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu pot fi invocate de contestator numai dacă legislația națională nu prevede nicio altă procedură specifică pentru desființarea acelui titlu. Or, dispozițiile Legii nr. 193/2000 ar prevedea o astfel de procedură. Prima instanță de judecată a respins excepția inadmisibilității invocată de Secapital, considerând că, pentru desființarea titlului executoriu care constă într‑un contract de credit, calea este acțiunea în justiție, care cuprinde inclusiv contestația la executare, prevăzută la articolul 712 alineatul (1) din Codul de procedură civilă. În schimb, instanța menționată a admis excepția întemeiată pe tardivitatea contestației la executare și a respins, ca tardiv formulată, cererea contestatoarei, în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă, care prevăd un termen de 15 zile pentru introducerea contestației menționate.
Contestatoarea a formulat apel la Tribunalul Specializat Mureș (România), care, în acest context, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Se opun dispozițiile Directivei [93/13], respectiv considerentele al doisprezecelea, al douăzeci și unulea și al douăzeci și treilea din preambulul directivei și articolul 6 alineatul (1), articolul 7 alineatul (2) și articolul 8 din directivă, unei interpretări a instanțelor naționale conform căreia consumatorul nu poate invoca în cadrul unei contestații la executare, care, potrivit dreptului intern, reprezintă o acțiune specială ce poate fi exercitată în anumite termene și condiții restrictive, după începerea unei executări silite împotriva contestatorului, pe motiv că ar fi inadmisibilă pe această cale, constatarea existenței unor clauze abuzive într‑un contract de credit încheiat cu un profesionist, contract de credit care reprezintă, potrivit legii, titlu executoriu și în temeiul căruia s‑a început executarea silită împotriva consumatorului, prin raportare la reglementările din legislația internă care prevăd o acțiune de drept comun, imprescriptibilă, prin care consumatorul poate cere oricând constatarea existenței unor clauze abuzive și lipsirea lor de efecte, fără însă ca soluția în cadrul acestei proceduri să producă consecințe directe asupra procedurii de executare silită, existând riscul ca executarea silită să fie terminată înainte de obținerea unei soluții în cadrul procedurii de drept comun?
2) În caz afirmativ, se opun aceleași dispoziții ale directivei unei prevederi din dreptul național care stabilește un termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte de executare silită (printr‑o dispoziție imperativă, de ordine publică, a cărei nerespectare atrage respingerea acțiunii ca tardiv formulată) pentru invocarea de către consumatorul contestator (debitor urmărit silit) a caracterului abuziv al unor clauze contractuale din cuprinsul contractului de credit încheiat cu un profesionist, în condițiile în care același regim îl au în dreptul intern și invocarea unor critici similare apreciate ca apărări pe fondul cauzei, respectiv având în vedere faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, există în sarcina instanței naționale o obligație de a examina din oficiu caracterul abuziv al unor clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens?”
Cadru legal național:
Legea nr. 93 din 8 aprilie 2009 privind instituțiile financiare nebancare prevede, la articolul 52, că contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii.
Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 10 noiembrie 2000), astfel cum a fost modificată ultima dată în anul 2014 (denumită în continuare „Legea nr. 193/2000”), prevede, la articolele 1 și 6, interdicția ca profesioniștii să stipuleze clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, respectiv, că astfel de clauze nu vor produce efecte asupra consumatorilor. Articolul 14 din această lege prevede că consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
Legea nr. 134 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură civilă, republicată (denumită în continuare „Codul de procedură civilă”), conferă, la articolul 712 alineatul (1), celor interesați sau vătămați prin executare dreptul de a formula contestație împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare. Alineatul (2) al articolului menționat prevede posibilitatea de a face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Articolul 713 din Codul de procedură civilă, referitor la condițiile de admisibilitate ale unei contestații la executare, prevede la alineatul (2) că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, debitorul poate invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. În temeiul alineatului (3) al acestui articol, nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă în privința acestora din urmă este respectat termenul de exercitare a contestației la executare.
Articolul 715 din aceleași cod, referitor la termene, prevede la alineatul (1) punctul 1 că contestația privitoare la executare se poate face în termen de 15 zile, care începe să curgă de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă. La alineatul (3) se prevede că contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.
Articolul 720 din codul anterior menționat, referitor la efectele soluționării contestației, prevede la alineatul (1) că, dacă admite contestația la executare, instanța sesizată, ținând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseși, va anula ori lămuri titlul executoriu.
CJUE a statuat că prin intermediul celor două întrebări adresate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri.
Protecția efectivă a drepturilor care decurg din Directiva 93/13 nu poate fi garantată decât cu condiția ca sistemul procedural național să permită, în cadrul procedurii de emitere a ordonanței de plată sau în cel al procedurii de executare a unei asemenea ordonanțe, un control din oficiu de către instanță al caracterului potențial abuziv al clauzelor cuprinse în contractul în cauză.
În ipoteza în care în stadiul executării ordonanței de plată nu este prevăzut niciun control din oficiu de către instanță al caracterului potențial abuziv al clauzelor cuprinse în contractul în cauză, trebuie să se considere că o reglementare națională este de natură să aducă atingere efectivității protecției urmărite de Directiva 93/13 în cazul în care aceasta nu prevede un asemenea control în stadiul emiterii ordonanței de plată sau atunci când un astfel de control este prevăzut numai în stadiul opoziției formulate împotriva ordonanței de plată dacă există un risc care nu este neglijabil ca consumatorul în cauză să nu formuleze opoziția necesară fie din cauza termenului deosebit de scurt prevăzut pentru aceasta, fie având în vedere costurile pe care le‑ar presupune o acțiune în justiție în raport cu cuantumul creanței contestate, fie pentru că legislația națională nu prevede obligația comunicării tuturor informațiilor necesare acestuia pentru a‑i permite să stabilească întinderea drepturilor sale.
Instanța de trimitere ridică problema dacă Directiva 93/13 se opune unei norme de drept național precum cea care rezultă din articolul 712 și următoarele din capitolul VI din Codul de procedură civilă, care prevede un termen de 15 zile, care începe să curgă de la data la care debitorului îi este comunicată procedura de executare silită, în care acesta poate, pe calea contestației la executarea silită, să invoce caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în condițiile în care o acțiune în constatarea existenței unor clauze abuzive cuprinse în titlul executoriu nu este supusă niciunui termen.
În speță, deși Tribunalul Mureș a arătat în cererea sa de decizie preliminară că există în dreptul național o procedură distinctă de calea contestației la executare, care nu este supusă unui termen de prescripție, care permite invocarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, această instanță a precizat că o astfel de împrejurare nu produce efecte asupra procedurii de executare silită, în măsura în care aceasta din urmă îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor astfel de clauze abuzive.
Existența unui control efectuat de o instanță cu privire la absența unei clauze abuzive în contractul vizat numai în stadiul opoziției la executarea silită nu este susceptibilă să mențină efectul util al Directivei 93/13 decât dacă consumatorii nu sunt descurajați să formuleze o asemenea opoziție.
În ipoteza în care procedura de executare silită ia sfârșit înaintea pronunțării deciziei instanței de fond prin care se declară caracterul abuziv al clauzei contractuale aflate la originea acestei executări silite și, în consecință, nulitatea acestei proceduri, această decizie nu ar permite să i se asigure consumatorului respectiv decât o protecție a posteriori de natură financiară, care s‑ar dovedi incompletă și insuficientă și nu ar constitui un mijloc nici adecvat, nici eficient pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare, contrar prevederilor articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13.
Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.
“Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:
Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.” se arată în Decizia CJUE.
În concluzie, contestația la executare se poate face depășind termenul de 15 zile, termen imperativ stabilit de art. 715 C. proc. civ.
