Titlul problemei de drept: Termenul de formulare/modificare a cererii reconvenţionale
- Materia: civil
- Subcategoria: procedură civilă
- Acte normative incidente: Art. 209 și art. 204 alin.(1) C.proc.civ.
- Cuvinte cheie: cerere reconvenţională, termen de modificare, decădere
a) Într-o opinie, s-a reţinut că trebuie să se constate decăderea pârâtei-reclamante din dreptul de a completa cererea reconvenţională, ulterior expirării termenului de 25 zile acordat pentru formularea întâmpinării.
Deşi trebuie recunoscută posibilitatea completării cererii reconvenţionale (în considerarea faptului că şi întâmpinarea poate fi completată în termenul alocat formulării ei), această completare trebuie să urmeze regimul cererii incidentale pe care se grefează.
Cererea reconvenţională cunoaşte o reglementare specială la art. 209 şi 210 C.proc.civ., iar cu privire la momentul formulării ei, alineatul 4 al art. 209 stabileşte că „se depune, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată”.
Potrivit art. 201 alin. 1 C.proc.civ., de la data comunicării cererii de chemare în judecată, pârâtul are la dispoziţie 25 zile pentru formularea întâmpinării. În atare condiţii, completarea cererii reconvenţionale (ca de altfel şi cea a întâmpinării, dacă e cazul) trebuie efectuată înlăuntrul termenului în care aceasta poate fi depusă, conform art. 209 alin. 4 C.proc.civ., respectiv în termenul în care trebuie depusă întâmpinarea (timp de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată).
Este adevărat că, potrivit art. 209 alin. 3 C.proc.civ., „cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată”, însă această prevedere se referă la condiţiile de formă ale cererii reconvenţionale: elementele prevăzute de art. 194 C.proc.civ. şi achitarea taxei judiciare de timbru aferente. Singura trimitere referitoare la regulile de procedură aplicabile şi cererii reconvenţionale prin asemănare cu cererea principală este la art. 209 alin. 5 teza a II-a C.proc.civ., referitoare la aplicarea corespunzătoare a art. 201.
În privinţa termenului de depunere şi, implicit de completare, cererea reconvenţională nu trebuie să depăşească limitele procesuale impuse pentru întâmpinare. Prevederile art. 204 alin. 1 C.proc.civ. nu pot fi aplicate prin analogie. Analogia, ca principiu de interpretare cuprins la art. 5 alin. 3 C.proc.civ., este aplicabilă atunci când legea nu cuprinde o prevedere expresă.
Or, după cum se observă din conţinutul art. 209 alin. 4 C.proc.civ., cererea reconvenţională şi tot ce aceasta presupune se depune sub sancţiunea decăderii, într-un anumit termen, respectiv cel alocat depunerii/completării întâmpinării.
Pe lângă faptul că, în cazul de faţă, sancţiunea decăderii este prevăzută expres, ea produce efecte ori de câte ori nu este înlăturată prin derogări exprese printr-o dispoziţie expresă a legii, cum ar fi art. 262 alin. 4 C.proc.civ.; atunci când decăderea priveşte pe una dintre părţile legate printr-un raport de solidaritate sau indivizibilitate, iar cel puţin una dintre celelalte părţi a efectuat actul de procedură în termen; atunci când partea care putea invoca decăderea renunţă la acest drept, ipoteza în care legea prevede expres o altă soluţie pentru nerespectarea termenului.
Un argument suplimentar în considerarea faptului că această completare a cererii reconvenţionale trebuie să urmeze întocmai regimul completării întâmpinării obligatorii, rezidă în caracterul facultativ al formulării cererii reconvenţionale. Art. 209 alin. 1 C.proc.civ., prevede că pârâtul „poate” să formuleze cerere reconvenţională. Prin urmare, pârâtul poate să opteze între a-şi valorifica pretenţiile pe calea incidentală a cererii reconvenţionale sau pe cale principală (separată).
Or, atâta vreme cât pârâtul alege calea incidentală a formulării pretenţiilor sale în contradictoriu cu reclamantul, el este dator să cunoască întinderea acestora la momentul la care primeşte cererea de chemare în judecată, şi să le valorifice complet, asemenea apărărilor, înlăuntrul termenului de 25 zile alocat depunerii întâmpinării.
Situaţia sa este distinctă de cea a reclamantului iniţial, căruia i se permite prin art. 204 alin. 1 C.proc.civ., completarea acţiunii până la primul termen de judecată, prin aceea că este posibil ca acesta să ia cunoştinţă de noi împrejurări ca urmare a primirii întâmpinării şi/sau cererii reconvenţionale de la pârât, împrejurări pe care nu avea cum să le cunoască la momentul formulării cererii de chemare în judecată.
b) Într-o altă opinie, s-a reţinut ca fiind formulată în termen cererea de completare a cererii reconvenționale cu un nou capăt de cerere, după expirarea termenului de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, dar până la primul termen de judecată. S-a avut în vedere împrejurarea că această completare la cererea reconvențională a fost formulată în condițiile art. 204 C.proc.civ., până la primul termen.
Art. 204 C.proc.civ. reglementează regimul cererii adiționale, fiind incident nu numai în cazul cererii de chemare în judecată, dar și al cererii reconvenționale sau al unei alte cereri incidentale, a cărei natură juridică este de veritabilă cerere de chemare în judecată.
Opinia majoritară a judecătorilor este în sensul intervenirii sancţiunii decăderii pârâtului reconvenient din dreptul de a modifica cererea reconvenţională, ulterior expirării termenului de 25 zile acordat pentru formularea întâmpinării, completarea cererii reconvenționale trebuind să urmeze regimul cererii incidentale pe care se grefează.
În argumentarea acestei soluții s-a reţinut faptul că dispoziţiile art. 209 alin. 4 C.proc.civ. prevăd în mod expres sancţiunea decăderii pentru nerespectarea termenului de depunere a cererii reconvenţionale, precum şi caracterul facultativ al formulării cererii reconvenţionale, care rezultă din prevederile art. 209 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora pârâtul poate să opteze între a-şi valorifica pretenţiile pe calea incidentală a cererii reconvenţionale sau printr-o cerere separată.
Dispoziţiile art. 209 alin. 3 C.proc.civ., potrivit cu care „cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată” se referă la condiţiile de formă ale cererii reconvenţionale, prevăzute de art. 194 C.proc.civ. şi art. 148 C.proc.civ., precum şi la timbraj.
Nu pot fi aplicate prin analogie dispozițiile art. 204 alin. 1 C.proc.civ., referitoare la completarea acţiunii, care sunt cuprinse în altă secțiune a Capitolului I decât cererea reconvențională (respectiv în secțiunea a 3-a, cu titlul marginal Cererea de chemare în judecată), singura trimitere referitoare la regulile de procedură aplicabile şi cererii reconvenţionale prin asemănare cu cererea principală fiind cuprinsă în art. 209 alin. 5 teza a II-a C.proc.civ., şi referindu-se la fixarea primului termen de judecată (art. 201 C.pr.civ.).
S-a reținut și faptul că, asupra necesității stabilirii unui termen până la care pot fi formulate pretenții noi în cadrul unui proces pendinte, pe calea cererii reconvenționale, reglementat de dispozițiile art. 209 alin. (4) și (6) din Codul de procedură civilă, s-a pronunțat Curtea Constituțională a României prin mai multe decizii (Decizia CCR nr. 171/2018, Decizia CCR nr. 791/2018), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 teza finală, și art. 209 alin. (4) și (6) din Codul de procedură civilă.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirilor trimestriale a judecătorilor de la Curtea de apel Iaşi şi instanţele arondate, privind problemele de practică judiciară neunitară în materie de civilă, în trimestrele I-II/2020.
