Persoanele care obțin tichete de masă după ce s-au vaccinat le vor putea folosi doar folosind cardul. Ministerul Sănătății a publicat, joi, un proiect care prevede câteva modificări în acest sens.
Începând cu 1 februarie 2022, toate tichetele de masă acordate salariaților se emit doar în format electronic. Ministerul Sănătății dorește ca această regulă să fie aplicată și în cazul tichetelor primite pentru vaccinarea anti-Covid ori pentru donarea de sânge.
Astfel, persoanele care s-au vaccinat și nu au beneficiat de tichetele de masă în valoare de 100 de lei, le vor putea ridica de la primărie.
”Autoritățile administrației publice locale distribuie tichete de masă pe suport electronic persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare care nu au beneficiat de aceste tichete de masă până la data închiderii centrului de vaccinare împotriva COVID-19 unde s-a efectuat vaccinarea”, se arată în documentul propus de Ministerul Sănătății.
Totodată, persoanele care donează sânge pot opta pentru a primi tichetele de masă sau o masă postdonare la centrul de transfuzie sanguină în echivalentul valorii totale a tichetelor de masă acordate.
DOCUMENT – OUG pentru modificarea și completarea unor acte normative (proiect):