Titlul problemei de drept: Timbrarea cererii prin care se solicită regularizarea datoriilor comune ale soţilor, alături de partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
- Materia: civil
- Subcategoria: familie și minori
- Obiect ECRIS: partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial
- Acte normative incidente: art. 355 – 357 C. civ., art. 3 alin. (1) și art. 5 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
- Cuvinte cheie: taxe judiciare de timbru, partaj judiciar, datorii comune.
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
Tema specificată vizează stabilirea taxei judiciare de timbru pentru cererea de chemare în judecată care are ca obiect atât partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cât și regularizarea datoriilor comune dintre soți.
Potrivit art. 355 alin. (1) C. civ., la încetarea comunității, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede că, până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privința bunurilor, cât și în privința obligațiilor.
În conformitate cu art. 357 alin. (1) și (2) C. civ., în cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor; în acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune; până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
În primul rând, se impune precizarea faptului că regularizarea datoriilor comune dintre soți nu se include în noțiunea de partaj, întrucât partajul vizează sistarea stării de coproprietate asupra bunurilor comune, aspect ce rezultă din art. 669 alin. (2) C. civ., potrivit căruia încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând (…), cât și din întreaga reglementare a acestei instituții juridice. Ca atare, numai bunurile asupra cărora părțile au un drept de coproprietate (sau de folosință, în ipoteza partajului de folosință) pot constitui obiect al partajului, nicidecum creanțele sau datoriile.
Datoriile comune nu pot fi împărţite între soții debitori pe calea partajului judiciar, cu atât mai mult cu cât, suplimentar argumentului specificat anterior, nu este posibilă modificarea raportului juridic obligaţional dintre soții debitori şi terţul creditor, prin intermediul unei hotărâri judecătorești (un dispozitiv formulat în sensul “atribuie pârâtului obligația de plată a ratelor de credit…” nu-și găsește fundamentul în dispozițiile de drept substanțial și de drept procesual incidente, nefiind aplicabile regulile partajului judiciar).
Astfel, calea judiciară nu este prevăzută de lege ca excepție de la principiul forței obligatorii a actelor juridice reglementat de art. 1270 alin. (1) C. civ., chiar și în ipoteza imaginată în care terțul și-ar da acordul cu privire la divizarea datoriei.
Părțile (soții debitori și terțul creditor) au exclusiv posibilitatea de a încheia o preluare de datorie în sensul art. 1599 lit. a) C. civ., cu respectarea condițiilor prescrise pentru aceasta. De asemenea, instanța are dreptul să ia act de o tranzacție încheiată între soți și terț cu privire la reglementarea regimului datoriilor dintre aceștia, contract judiciar ce cuprinde o preluare de datorie în sensul art. 1599 lit. a) C. civ. Totodată, instanța are dreptul să ia act de învoiala părților cu privire la suportarea între aceștia a datoriilor comune, fără ca tranzacția respectivă, dacă nu este însușită și de către terț, să producă efecte și față de acesta, grație relativității efectelor acesteia.
În consecință, sistarea stării de coproprietate asupra bunurilor comune nu afectează natura comună a datoriilor, acestea urmând a-și păstra acest caracter.
Un soț nu are dreptul să promoveze, în contradictoriu cu celălalt soț, o acțiune în justiție având ca obiect divizarea datoriei comune contractate în raport cu un terț creditor (de exemplu, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la suportarea integrală/parțială a plății ratelor izvorâte dintr-un contract de credit încheiat cu o bancă, în condițiile în care, potrivit clauzelor contractuale, ambii soți sunt codebitori solidari).
După cum am arătat anterior, instanța nu poate modifica clauzele contractului intervenit între soți și terț, căci o atare modificare ar echivala cu o nesocotire a principiului forței obligatorii prevăzut de art. 1270 alin. (1) C. civ., în condițiile în care nu există o autorizare legală în acest sens, raportat la alin. (2) al aceluiași articol. În consecință, această acțiune are caracter inadmisibil. În măsura în care totuși reclamantul a promovat o astfel de acțiune, din moment ce timbrarea este o chestiune ce primează în analiză inadmisibilității, apreciem că instanța va stabili o taxă judiciară de timbru potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, prin raportare la valoarea pe care o pretinde reclamantul de la pârât (de exemplu, dacă reclamantul dorește obligarea pârâtului la suportarea integrală a ratei de credit, iar nu doar a 50% cât i-ar reveni, valoarea taxabilă se va stabili la 50% din valoarea rămasă de restituit din suma acordată prin contractul de credit).
În al doilea rând, prin regularizarea datoriilor, codul a avut în vedere stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia dintre soți, exclusiv în raporturile dintre aceștia, cu privire la suportarea datoriilor comune. Acțiunea în regularizarea datoriilor poate fi concepută fie ca o acțiune în constatarea cotei-părți a părților din datoria comună, în ipoteza în care reclamantul nu a achitat datoria către terț, fie ca o acțiune în pretenții îndreptată împotriva soțului pârât, în ipoteza în care reclamantul a achitat datoria către terț peste cota-parte ce-i revine din datorie. În ceea ce privește cota-parte, aceasta se determină potrivit art. 357 alin. (2) C. civ., respectiv pe baza contribuției fiecărui soț atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune; până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
În ceea ce privește timbrarea acțiunii în regularizarea datoriilor, independent dacă îmbracă forma unei acțiuni în constatare (acțiune în constatarea cotei-părți a părților din datoria comună, în ipoteza în care reclamantul nu a achitat datoria către terț) sau a unei acțiuni în realizare (acțiune în pretenții îndreptată împotriva soțului pârât, în ipoteza în care reclamantul a achitat datoria către terț peste cota-parte ce-i revine din datorie), aceasta este supusă timbrării prin raportare la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Art. 5 alin. (1) lit. c) din ordonanță, potrivit căruia cererile vizând creanțele pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună, se taxează cu 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită, nu este incident în ipoteza cererilor având ca obiect regularizarea datoriilor. Astfel, datoriile comune ale soților sunt cele stabilite în raporturile cu terții, aceștia din urmă fiind cei care au un drept de creanță împotriva soților. Un soț față de celălalt soț nu poate avea o datorie comună, în schimb poate fi titularul unei creanțe născute din stare de coproprietate comună (de exemplu, ipoteza în care un coproprietar plătește sume de bani pentru conservarea unui bun comun, fiind îndreptățit la recuperarea părții din sumele achitate peste cota sa parte din dreptul de coproprietate).
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că timbrarea cererii prin care se solicită regularizarea datoriilor comune ale soţilor se stabilește prin raportare la art. 3 alin. (1), iar nu la art. 5 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Opinia participanților la întâlnire:
În majoritate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia INM.
În minoritate, a fost exprimată și opinia potrivit căreia la stabilirea taxei de timbru aferente cererii având ca obiect regularizarea datoriilor comune ale soților sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă – Curtea de Apel Oradea, 6-7 iunie 2019.
