Prind Decizia nr. 51/2021, publicată în M. Of. nr. 1050 din 3 noiembrie 2021Înalta Curte de Casație și Justiție admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 11.575/271/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Tipicitatea infracţiunii de violare a vieţii private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal este condiţionată de deţinerea unor sunete, convorbiri ori imagini
realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de acestea sau a unei convorbiri private?”
Înalta Curte a stabilit că tipicitatea infracţiunii de violare a vieţii private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal nu este condiţionată de deţinerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de acestea sau a unei convorbiri private.
În motivarea deciziei, Înalta Curte arată că interpretarea teleologică presupune stabilirea drepturilor şi intereselor pe care legea tinde să le protejeze, care sunt abuzurile pe care vrea să le împiedice. În cazul infracţiunii prevăzute de art. 226 din Codul penal, legea urmăreşte să protejeze viaţa privată.
În acest sens, prin Hotărârea din 7 februarie 2012, pronunţată în Cauza Von Hannover împotriva Germaniei nr. 2 (cererile nr. 40.660/08 şi 60.641/08), în paragraful 95, instanţa de la
Strasbourg a amintit „că noţiunea de viaţă privată include elemente referitoare la identitatea unei persoane, cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea fizică şi morală; garanţia oferită de articolul 8 din Convenţie este în primul rând menită să asigure dezvoltarea, fără ingerinţe externe, a personalităţii fiecărui individ în relaţiile cu semenii săi.” În privinţa fotografiilor, Curtea „a subliniat că imaginea unui persoane este unul dintre principalele atribute ale personalităţii sale, pentru faptul că îi exprimă originalitatea şi îi permite să se diferenţieze de semenii săi. Dreptul persoanei la protejarea imaginii sale constituie astfel una din condițiile esenţiale pentru dezvoltarea personală. Aceasta presupune, în principal, controlul persoanei asupra imaginii sale, care include posibilitatea pentru aceasta de a refuza difuzarea ei.”
În paragraful 31 din Decizia nr. 33 din 19 ianuarie 2017 a Curţii Constituţionale a României referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din
Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 4 mai 2017, s-a arătat că acest articol „oferă o protecţie sporită faptelor antisociale care aduc atingere acestui drept, atunci când se comit într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta.”
Incriminarea din art. 226 din Codul penal are în vedere protejarea vieţii private a persoanei, respectiv dreptul acesteia de a-şi desfăşura viaţa privată fără a fi expusă fără voia sa
percepţiei unei alte persoane sau publicului.
Art. 226 alin. (2) din Codul penal tinde să protejeze viaţa privată, prin împiedicarea divulgării, publicării, prezentării sau transmiterii, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a
imaginilor prevăzute la alin. (1). Protecţia oferită de legiuitor prin art. 226 alin. (1) din Codul penal priveşte atingerea adusă, fără drept, vieţii private prin modalităţile alternative prevăzute de lege, în vreme ce protecţia oferită de legiuitor prin art. 226 alin. (2) din Codul penal vizează, între altele, modalităţile de divulgare sau difuzare, fără drept, către o anumită persoană sau către un număr nedeterminat de persoane a sunetelor, a convorbirilor ori a imaginilor obţinute cu sau fără drept, prin una din modalităţile alternative stipulate de art. 226 alin. (1) din Codul penal, respectiv prin fotografiere, captare, înregistrare de imagini ori ascultare cu mijloace tehnice ori înregistrare audio.
Suntem în prezenţa unei norme de trimitere care împrumută elemente din norma completatoare, însă nu împrumută întreaga dispoziţie din alin. (1), ci face trimitere doar la
sunetele, convorbirile, imaginile prevăzute la alineatul respectiv. Art. 226 alin. (2) din Codul penal face trimitere la modalităţile de obţinere a sunetelor, convorbirilor, imaginilor, a căror divulgare, difuzare, prezentare sau transmitere, fără drept, se pedepseşte.
Din interpretarea gramaticală a textului de lege Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cerinţa esenţială ataşată laturii obiective vizează verbum regens – divulgarea, difuzarea,
prezentarea sau transmiterea, fără drept. Nici situaţia premisă a infracţiunii, nici elementul material nu sunt condiţionate de deţinerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept. Elementul material al infracţiunii incriminate de art. 226 alin. (2) din Codul penal constă în divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept. Oricare dintre modalităţile alternative reprezintă acţiuni care pot fi realizate fără ca subiectul activ să deţină sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept; cu precădere atunci când este vorba despre un act de conduită realizat prin intermediul internetului, de exemplu, prin indicarea unui protocol necesar pentru accesarea informaţiilor în internet, care sunt păstrate pe servere World Wide Web (www)
Tipicitatea infracţiunii de violare a vieţii private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal nu este condiţionată de deţinerea unor sunete, convorbiri ori imagini
realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private. Elementul material este îndeplinit strict prin divulgare, difuzare, prezentare sau transmitere fără drept, fiind indiferent dacă subiectul deţine sau nu imaginile, sunetele ori convorbirile, respectiv dacă le are sau nu în stăpânire sau în păstrare. Orice condiţie suplimentară ataşată pe cale jurisprudenţială (de exemplu, condiţia deţinerii fără drept) ar aduce atingere separaţiei puterilor în stat, ar conduce la restrângerea elementului material la acte de conduită care nu au fost avute în vedere de legiuitor. În consecinţă, pentru realizarea elementelor constitutive, sub aspectul laturii obiective, în privinţa infracţiunii prevăzute la art. 226 alin. (2) din Codul penal, trebuie să existe elementul material în una din modalităţile alternative, respectiv „divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor (…)” obţinute prin „fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private.” Singura condiţie prevăzută de art. 226 alin. (2) din Codul penal este aceea ca sunetele, convorbirile, imaginile să fie obţinute prin „fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private.”