Tribunalul Bihor a decis în procesul în care dr. Monica Teaha contesta organizarea concursului de manager la Spitalul Nicolae Popoviciu.Și s-ar putea întoarce pe post. Claudiu Lupău, câștigător în 2021 pur și simplu a închis telefonul în momentul în care a aflat că dorim o opinie pe seama verdictului. <Nu pot vorbi acum a spus Lupău, deși înainte să afle subiectul a fost foarte amabil>.
Doi candidați au fost înscrişi şi admişi în competiție atunci, iar dr Monica Teaha , membră PNL declarată ciu se aștepta să fie luxată chiar de colegul de partid Gabriel Popa, Atunci medicul l-a introdus în ecuație și pe șeful PNL și CJ Bihor, în numele căruia ar fi fost mazilită . “Primarul mi-a spus că schimbare vrea şi dl Bolojan, dar n-am crezut că se va merge atât de departe. Sincer, nici nu m-am gândit că nu voi lua concursul. “La data concursului Monica Teaha era managerul interimal al unității spitalicești și pe tunanta politică a venit juristul Claudiu Lupău, cu experiență de 20 de an în firme naționale și multinaționale.
Monica-Virginia Teaha este doctor în științe medicale din 2010 și medic primar în specialitatea medicină de laborator. În perioada 1994-2010 a fost cadru universitar la Facultatea de Medicină de la Oradea. Din 1994 și până în prezent activează la Spitalul Municipal „Episcop Nicolae Popoviciu” Beiuș, unde a fost numită director medical în anul 2012.