Actele prin care autorul traficului de influenţă comunică numai complicelui intermediar existenţa influenţei asupra unui funcţionar public şi promisiunea de a-l determina să îndeplinească sau să urgenteze îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, în schimbul unei sume de bani – acte neurmate de pretinderea sumei de bani de către intermediar cu titlu de preţ al influenței, ci cu titlu de onorariu avocațial, şi nici de comunicarea către beneficiarul traficului de influenţă a existenţei influenţei asupra funcţionarului public şi a promisiunii autorului – constituie acte de pregătire ale comiterii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen., în forma autoratului şi a complicităţii, care nu au semnificaţie penală şi nu se pedepsesc.
Prin sentinţa ldin 12 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public în privinţa inculpatului A. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, fapte prevăzute în art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă şi participaţie improprie la cumpărare de influenţă, fapte prevăzute în art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de participaţie improprie la cumpărare de influenţă, prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul B. sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
Împotriva sentinţei din 12 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, având în vedere, între altele, următoarele considerente:
În raport cu ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu realitatea şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că din probele administrate au rezultat cu caracter de certitudine următoarele împrejurări:
-existenţa unei relaţii între martorul C. şi inculpatul A., avocat stagiar în cadrul Baroului D., în cadrul căreia martorul i-a cerut inculpatului să îl ajute să obţină o autorizaţie de demolare a unui imobil;
-inculpatul A. l-a întrebat pe inculpatul B. cum s-ar putea obţine autorizaţia de demolare;
-inculpatul B. i-a spus inculpatului A. să îi pretindă martorului C. suma de 7.000 de euro pentru obţinerea autorizaţiei şi a afirmat că „ştie pe cineva la Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi că poate obţine autorizaţia mai repede”;
-inculpatul A. i-a cerut martorului C. suma de 10.000 de euro, majorarea fiind hotărâtă de el, fără o înţelegere cu inculpatul B.;
-suma de 10.000 de euro a fost pretinsă de inculpatul A. şi percepută ca atare de către martor cu titlu de onorariu, fără a-i comunica acestuia implicarea inculpatului B. sau a vreunei alte persoane;
-inculpatul A. nu i-a transmis martorului C. promisiunea de intervenţie asupra funcţionarilor din primărie afirmată de inculpatul B.
În acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului A. forma de participaţie a complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă, presupus a fi fost comisă de martorul C. şi, respectiv, a complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, presupus a fi fost comisă de inculpatul B.
Prin sentinţa penală atacată, pronunţată anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, fapte prevăzute în art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă şi participaţie improprie la cumpărare de influenţă, fapte prevăzute în art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În raport de conţinutul legal al art. 291 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că infracţiunea de trafic de influenţă presupune, sub aspectul elementului material, comiterea oricăreia dintre acţiunile de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase, acţiuni care pot fi realizate atât direct, cât şi indirect, printr-un intermediar, pentru sine sau pentru altul.
De asemenea, elementul material al infracţiunii este întregit de îndeplinirea unor cerinţe esenţiale, respectiv:
-autorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public;
-influenţa, reală sau imaginară, trebuie să privească un funcţionar public care exercită atribuţiile de care depinde efectuarea actului solicitat de către cel care cumpără influenţa;
-autorul să promită, explicit sau implicit, că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri;
-pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii să se săvârşească înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis intervenţia să fi îndeplinit actul sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii acestuia ori imediat după îndeplinire, însă în acest din urmă caz numai dacă prevalarea de influenţă şi promisiunea de determinare au avut loc anterior acestui moment.
Întrucât infracţiunea de trafic de influenţă este instantanee şi de consumare anticipată, în cazul comiterii faptei în mod direct de către autor, respectiv în cadrul relaţiei dintre cumpărătorul de influenţă şi traficantul de influenţă, simpla pretindere, primire sau acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase conduce la consumarea infracţiunii, în măsura în care sunt întrunite şi celelalte condiţii esenţiale care caracterizează latura obiectivă a infracţiunii.
Astfel cum s-a arătat, infracţiunea de trafic de influenţă poate fi comisă şi indirect, printr-un intermediar, care realizează contactul dintre cumpărătorul de influenţă şi traficantul de influenţă. În funcţie de momentul apariţiei rezoluţiei infracţionale şi de persoana căreia intermediarul îi acordă sprijin efectiv, în sarcina acestuia se poate reţine complicitatea la infracţiunea de cumpărare de influenţă sau complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă. În cazul în care rezoluţia infracţională aparţine traficantului de influenţă, iar acesta comite fapta cu ajutorul unui intermediar, este necesar ca acesta din urmă să transmită în mod efectiv persoanei care ar urma să beneficieze de traficarea influenţei atât pretinderea unei sume de bani sau a altor foloase, cât şi promisiunea de intervenţie asupra funcţionarului public asupra căruia există sau se pretinde că există o influenţă.
Tocmai natura juridică de infracţiune de consumare instantanee şi anticipată face ca infracţiunea de trafic de influenţă comisă prin intermediar să poată exista numai în condiţiile în care persoana care cumpără influenţa ia cunoştinţă de relaţia de condiţionare dintre plata unei sume de bani sau alte foloase şi promisiune de intervenţie pe lângă funcţionarul public de a cărui exercitare a atribuţiilor de serviciu depinde realizarea actului pe care îl urmăreşte.
De asemenea, în raport cu obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv relaţiile sociale care privesc ocrotirea funcţionarilor publici împotriva actelor de denigrare sau suspiciune referitoare la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, urmarea imediată a faptei, constând în starea de pericol pentru aceste relaţii sociale, nu s-ar putea produce decât în momentul în care promisiunea autorului de a influenţa modul de exercitare a îndatoririlor de serviciu în schimbul banilor sau a altor foloase este adusă la cunoştinţa persoanei care cumpără această influenţă.
În cazul comiterii faptei în una din formele participaţiei penale, comunicarea doar către instigator sau complice a faptului că autorul are influenţă asupra unui funcţionar public şi că promite să intervină asupra acestuia în schimbul unei sume de bani sau a altor foloase, neurmată de pretinderea efectivă a acestora de la potenţialul beneficiar, constituie acte de pregătire ale infracţiunii de trafic de influenţă, care nu se pedepsesc. Cu alte cuvinte, existenţa infracţiunii de trafic de influenţă presupune nu numai rezoluţia infracţională a făptuitorului, ci şi aducerea la cunoştinţa persoanei, care ar urma să beneficieze de modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul asupra căruia se trafichează influenţa, a faptului pretinderii unei sume de bani sau a altor foloase şi a promisiunii de intervenţie pe lângă funcţionarul public, indiferent dacă acest lucru se realizează direct sau printr-un intermediar.
În cauza de faţă, apare ca fiind certă împrejurarea că inculpatul B. şi-a însuşit rezoluţia infracţională de a comite infracţiunea de trafic de influenţă, imediat după ce inculpatul A. i-a spus că are perspectiva de a fi angajat în calitatea sa de avocat de către martorul C. În acest sens sunt relevante declaraţiile inculpaţilor, dar şi aspectele rezultate din interceptarea convorbirilor acestora, din care a reieşit că B. a afirmat faţă de A. că „ştie pe cineva la primărie”, că „o să vorbească cu E.” şi că numai în acest fel se va obţine mai repede autorizaţia de demolare.
De asemenea, apare ca fiind certă împrejurarea că inculpatul A. a înţeles intenţia inculpatului B. şi a urmărit în mod efectiv să îi acorde sprijin acestuia, relevante în acest sens fiind discuţiile purtate între cei doi inculpaţi prin care conveneau ce sumă de bani să îi pretindă martorului. Cu toate acestea, inculpatul A. nu i-a comunicat martorului C. că inculpatul B. are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, că promite să intervină asupra acestora pentru a obţine mai repede autorizaţia de demolare şi că pretinde vreo sumă de bani pentru acest lucru, ci i-a cerut suma de 10.000 de euro, afirmând că aceasta constituie onorariul său de avocat pentru demersurile pe care urma să le întreprindă. Elocventă sub aceste aspecte este declaraţia martorului C. care a afirmat că nu a cunoscut niciun moment faptul că inculpatul A. a avut discuţii cu inculpatul B., că nu i s-a promis că în schimbul sumelor de bani se va interveni asupra vreunui funcţionar şi că a avut reprezentarea clară că suma de 10.000 de euro constituia onorariul avocatului, sumă pe care a apreciat-o ca fiind excesivă.
În consecinţă, se impune constatarea că, deşi au avut intenţia de a comite infracţiunea de trafic de influenţă, inculpaţii A. şi B. nu i-au comunicat martorului C. că suma de 10.000 de euro ar constitui preţul influenţei pe care ar fi urmat să o exercite asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti pentru a obţine o autorizaţie de demolare a unui imobil.
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acţiunile întreprinse de către inculpaţi au constituit acte pregătitoare ale comiterii infracţiunii de trafic de influenţă şi, respectiv, complicităţii la aceeaşi infracţiune, acte care însă nu au semnificaţie penală şi nu se pedepsesc, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, în art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Referitor la schimbarea încadrării juridice dispusă prin sentinţa atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi însuşeşte în întregime argumentele expuse de prima instanţă, soluţia de clasare dispusă faţă de martorul C., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută în art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, justificând reţinerea formei de participaţie improprie la comiterea infracţiunii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că prin actul de sesizare a instanţei s-a dispus clasarea faţă de martorul C., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută în art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, soluţie care nu a fost atacată prin intermediul procedurii prevăzute în art. 340 C. proc. pen. Astfel, în condiţiile în care faţă de martorul C., apreciat iniţial ca fiind autor al infracţiunii de cumpărare de influenţă, s-a reţinut că nu a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege (intenţia directă), în mod evident în sarcina inculpatului A. nu poate fi reţinută decât participaţia improprie la comiterea acestei infracţiuni, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Subsecvent însă, astfel cum s-a arătat anterior, din probele administrate în cauză a rezultat cu caracter de certitudine că iniţiativa comiterii infracţiunii de trafic de influenţă i-a aparţinut inculpatului B.
Din niciuna din probele administrate nu a rezultat că, la momentul discuţiei iniţiale dintre martorul C. şi inculpatul A., primul i-ar fi promis, oferit sau dat bani sau alte foloase, direct sau indirect, inculpatului sau altei persoane, ori că s-ar fi discutat despre posibilitatea de a se interveni asupra vreunui funcţionar din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti. Mai mult, din declaraţiile persoanelor audiate a rezultat că martorul C. nici nu a cunoscut existenţa sau posibila implicare a inculpatului B. şi nu a comis niciuna dintre acţiunile care se circumscriu elementului material al infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută în art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că forma de participaţie a complicităţii presupune prin însăşi esenţa sa comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către autor, cu sau fără vinovăţie, la a cărei comitere complicele, cu intenţie, să fi efectuat acte de înlesnire sau ajutare. În concret, participaţia penală, indiferent dacă este proprie sau improprie, presupune ca situaţie premisă comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către un autor.
Or, reţinând că soluţia de clasare dispusă prin actul de sesizare a instanţei nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte situaţia juridică a inculpatului A., iar din probele administrate a rezultat că C. nu a comis niciuna dintre acţiunile ce constituie elementul material al cumpărării de influenţă, apare ca fiind corectă constatarea primei instanţe că, în lipsa oricărui act de autorat la infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută în art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu este posibilă reţinerea unei complicităţi la aceeaşi infracţiune, fie şi în forma participaţiei improprii.
Astfel, referitor la situaţia juridică a inculpatului A., constatând că, în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de cumpărare de influenţă, din probele administrate nu a rezultat săvârşirea vreunui act care să se circumscrie elementului material, iar în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii, fapta comisă având semnificaţia unor acte pregătitoare nepedepsite penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sunt corecte soluţiile de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, respectiv, pe art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., dispuse faţă de inculpat prin sentinţa atacată în prezenta cauză.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este corectă soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni, având în vedere că din probele administrate a rezultat că faptele comise de acesta au semnificaţia unor acte pregătitoare nepedepsite penal.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei nr. 31/F din 12 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
