Traficul de țigări, DEZINCRIMINAT printr-o decizie a CCR care a stabilit că această faptă nu este asimilată contrabandei | Argumentele Curții Constituționale

Curtea Constituțională a României (CCR) a explicat, într-o decizie publicată pe pagina proprie de internet, de ce a stabilit că art.270 alin.(3) din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României încalcă legea fundamentală. Este vorba despre dispozițiile referitoare la asimilarea în infracțiunea de contrabandă a faptelor de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia. Cu alte cuvinte, în interpretarea acestei decizii a CCR, traficul de țigări nu poate fi asimilat infracțiunii de contrabandă pentru că nu este indicat un prag valoric, iar limitele de pedeapsă sunt contrare Constituției.

Cât priveşte varianta agravată a acestei infracţiuni, prevăzută de art.274 din Legea nr.86/2006, în acest caz fapta în discuţie este comisă de două sau mai multe persoane împreună şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani. Aşadar, dacă două persoane – în practică, de regulă, soţi sau concubini –  cumpără împreună chiar şi un singur pachet de ţigări de contrabandă, pentru consumul propriu, pachet pe care apoi îl deţin, eventual, îl şi transportă împreună, fapta în discuţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, fără ca în acest caz să mai poată fi incidentă instituţia renunţării la urmărirea penală, dată fiind depăşirea limitei de 7 ani de închisoare, prevăzută de art.318 din Codul de procedură penală. […] Lipsa unui prag valoric sub care fapta în discuţie să nu mai constituie infracţiune – cum este prevăzut, de exemplu, la art.270 alin.(2) lit.a) din Codul vamal, care reglementează o variantă a infracţiunii de contrabandă, ori la art.2961 alin.(1) din Codul fiscal, potrivit căruia fapta constituie infracţiune doar când se depăşeşte limita de 10.000 de ţigarete, conduce la o încălcare a principiului ultima ratio în materie penală, pentru considerentele menţionate anterior.”

Curtea observă că, prin voința legiuitorului, infracțiunea astfel reglementată (prin art.270 alin.(3) din Legea nr.86/2006 – n.n.) este „asimilată” infracțiunii de contrabandă, aceasta nefiind, prin natura ei, o infracțiune de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conținutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin.(1) al art.270 din Codul vamal al României. Curtea reține că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din alin.(1) al art.270 din Codul vamal (închisoare de la 2 la 7 ani), legiuitorul a atribuit faptei reglementate la alin.(3) al aceluiași articol același pericol social generic, cu toate că această din urmă infracțiune este doar „asimilată”, derivată, corelativă celei dintâi.

Curtea reține, de asemenea, că art.270 alin.(1) din Codul vamal al României, care reglementează infracțiunea de contrabandă simplă, constând în introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, nu prevede în conținutul său o limită sau un prag valoric al bunurilor ori mărfurilor de la care fapta să constituie infracțiune, totodată, incriminarea menționată neavând corespondent în art.651-653 din capitolul X – „Contravenții vamale” al Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României (…). Așadar, fapta incriminată prin textul de lege precizat constituie infracțiune indiferent de valoarea bunurilor ori mărfurilor introduse în sau scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

Curtea constată însă că art.270 alin.(2) din Codul vamal al României stabilește, la lit.a), două praguri valorice atunci când fapta este săvârșită prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, respectiv un prag valoric ce depășește suma de 20.000 lei și un altul mai mare de 40.000 lei, după cum bunurile/mărfurile sunt sau nu purtătoare de accize. Ceea ce se situează sub pragurile valorice menționate constituie contravenție, prevăzută la art.653 alin.(1) lit.a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, cu referire la alin.(2) al art.653 din regulament când fapta privește produse accizabile.

Din perspectiva instituirii unor limite valorice/temporale, similare celor anterior menționate, Curtea constată că, în conținutul normei cuprinse în alin.(3) al art.270 din Codul vamal al României, legiuitorul nu a mai prevăzut astfel de praguri, însă limitele de pedeapsă le-a stabilit făcând trimitere la alin.(1) al aceluiași articol – închisoarea de la 2 la 7 ani. În context, Curtea reține că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr.32 din 11 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.62 din 28 ianuarie 2016, prin care a stabilit că „noţiunea de «contrabandă» utilizată de legiuitor în dispoziţiile art.270 alin.(3) din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României nu echivalează cu infracţiunea de contrabandă prevăzută în art.270 alin.(1) şi art.270 alin.(2) din aceeaşi lege, cu toate elementele constitutive ale acesteia”. Instanţa supremă a statuat că „noţiunea de «contrabandă» utilizată de legiuitor în dispoziţiile art.270 alin.(3) din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma «cunoscând că acestea provin din contrabandă», priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal”.

Curtea constată că dispozițiile art.270 alin.(3) din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României – prin faptul că nu reglementează un prag valoric/temporal cât privește faptele asimilate contrabandei și prin nesocotirea principiului ultima ratio în materie penală, aduc atingere principiului constituţional al statului de drept, consacrat în art.1 alin.(3) din Legea fundamentală. O altă instanță constituțională a statuat, într-o speță similară, că principiul constituţional al statului de drept este încălcat în cazul în care răspunderea juridică a fost stabilită în lege pentru o faptă care nu este periculoasă pentru societate şi, prin urmare, nu trebuie sancţionată, respectiv o sancţiune strictă (răspunderea juridică) a fost stabilită în lege pentru o faptă care este contrară legii şi a cărei sancţiune sau pedeapsă impusă celui care a săvârşit-o este în mod evident prea mare, disproporţionată, inadecvată cu încălcarea comisă şi, prin urmare, injustă (Decizia din 10 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea Constituţională a Lituaniei în Cazul nr.01/04). Or, în ipoteza infracțiunii de contrabandă în forma asimilată, având în vedere că fapta săvârșită în condițiile alin.(3) este o infracțiune asimilată, derivată, corelativă și, cu privire la majoritatea acțiunilor/operațiunilor ce constituie elementul material al infracțiunii, este o infracțiune subsecventă infracțiunilor prevăzute la art.270  alin.(1) și (2) lit.a), b) și c) din Codul vamal al României, reglementarea unor limite valorice similare celor stabilite în conținutul acestor din urmă texte de lege este necesară pentru o justă individualizare a pedepsei.

Nereglementând un astfel de prag valoric/temporal, Curtea constată că norma este afectată de un viciu de neconstituționalitate și din perspectiva stabilirii de către instanță a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele de contrabandă deduse judecății și a aplicării unei pedepse corect individualizate, contrar dispozițiilor constituționale ale art.124 privind înfăptuirea justiției. Curtea reține că instanța de judecată, chemată să aprecieze cu privire la vinovăția  persoanei aflate în ipoteza normei penale criticate și să individualizeze pedeapsa corespunzătoare faptei, este pusă în dificultate, de vreme ce nereglementarea, în cuprinsul dispozițiilor art.270 alin.(3) din Codul vamal al României, a unui prag valoric sub care fapta să nu constituie infracțiune determină includerea în sfera ilicitului penal și a celor mai mărunte fapte asimilate contrabandei, ținând cont și  de faptul că, în această din urmă ipoteză, instanța nu este în măsură să renunțe la aplicarea pedepsei, având în vedere limitele de pedeapsă stabilite pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în forma asimilată. În acest context, Curtea reține că renunțarea la aplicarea pedepsei (art.80 din Codul penal) este supusă atât unor multiple condiționări referitoare la gravitatea redusă a faptei și conduita infractorului, cât și cerinței ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să nu fie închisoarea mai mare de 5 ani. Or, pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii asimilate celei de contrabandă, în varianta simplă, este închisoarea de la 2 la 7 ani [art.270 alin.(3) din Legea nr.86/2006], iar pentru varianta agravată este închisoarea de la 5 la 15 ani [art.274 din Legea nr.86/2006].

Opinia specialistului

Consultat de BihorJust, avocatul Cosmin Buta (foto stânga), din cadrul societății de avocați Doseanu și asociații,  susține că infracțiunea vizată de decizia CCR este neconstituțională în substanța ei, și cu privire la latura obiectivă și cu privire la limiteele de pedeapsă: ”Nu putem vorbi de contrabandă asimilată prin raportate la pragurile valorile stabilite anterior de art. 270 alin. 2 pct. a și b. N-avem prag valoric, nu avem infracțiune, nu avem limite de pedeapsă în acord cu principiul ultima ratio. Părerea mea este că la acest moment nu avem contrabandă asimilată.”

În opinia avocatului orădean, infracțiunea menționată a fost reglementată contrar dispozițiilor art. 124 din Constituție, privind înfăptuirea justiției. ”Va fi o nebunie totală cu această decizie. Nu mai avem faptă – este dezincriminată. Dacă venea Curtea Constituțională, dădea o decizie interpretativă și arăta că e constituțională norma dacă luăm pragul de la art. 270 sau art. 425, era altceva. Dar CCR arată clar că nu există prag valoric, e o omisiune a legiuitorului că nu și-a pus în acord limitele de pedeapsă cu ultima ratio. E o neconstituționalitate totală a textului de la art. 270 alin. 3 din Codul Vamal.”

Avocatul Buta a observat că instanța de contencios constituțional a arătat că ”o infracțiune care poate avea un conținut banal este pedepsită cu o pedeapsă de la 2 la 7 ani. Dacă procurorul nu dă renunțare la urmărire penală, judecătorul nu poate decât să-l condamne pe inculpat la o pedeapsă minimă de 2 ani de închisoare cu suspendare. Pentru un pachet de țigări să primești 2 ani cu suspendare…”

DOCUMENT – Decizia nr. 176 din 24 martie 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.80 alin.(2) lit.d) din Codul penal și ale art.270 alin.(3) din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României: