text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ
Traian Romulus Dezideriu Pompiliu Luscan s-a născut la 13 ianuarie 1933, la Sibiu, tatăl – Traian, comandantul Garnizoanei din Beiuș, mama – Sonner Olga. Elev la liceul „Samuil Vulcan”, în 24 ianuarie 1951, a ieșit în curtea liceului alături de alți colegi și au dansat „Hora Unirii”. Exmatriculat, nu a mai apucat să susțină examenul de bacalaureat. La scurt timp s-a angajat ca secretar la Gospodăria Agricolă de Stat Holod, de unde, la 13 decembrie 1951, a fost ridicat și dus la Securitatea din Beiuș. În cele 24 de ore de anchetă,Traian Luscan a fost lovit cu tocul pistolului și i s-au spart dinții din față. A fost condamnat la 5 ani închisoare în prin Sentința nr. 1 din 3 ianuarie 1953 a Tribuna Militar Teritorial Oradea.
În sarcina lui Traian Luscan s-a reținut în rechizitoriu întocmit de organele de anchetă penală faptul că: „în anul 1950 în discuțiile avute cu Stanciu Petru inculpatul a fost de accord cu propunerea făcută de acesta ca în caz de isbucnirea unui răsboi între Uniunea Sovietică și țările capitaliste să se retragă și el împreună cu banda lui Stanciu în munți, pentru a acționa în favoarea armatelor imperialiste”. I se impută lui Luscan faptul că nu a denunțat grupare cu toate că a cunoscut acțiunile acesteia „în scopul suprimării formei noastre de guvernământ democratice”.
Traian Luscan, „fiind dușman al regimului de democrație popular și nefiind de accord cu măsurile”, s-ar fi înscris la „școala de sbor fără motor Timișoara în scopul că cu ocazia sborului să treacă fraudulos frontier în Jugoslavia”.
A trecut prin Securitatea Oradea, apoi transferat la Penitenciarul din aceeași localitate. Regimul alimentar de aici a fost unul mizerabil, „format din arpacaș, subproduse și varză acră”, astfel va ajunge să slăbească 10-15 kg, doar în primul an de detenție. La Aiud i se aplică o grea corecţie, fiind bătut până la sânge, după care a primit o izolare de 30 de zile, în care, în plină iarnă, i-au scos geamul. Dimineaţa rogojina cu care s-a acoperit era plină de zăpadă, iar după 30 de zile de penitenţă Luscan a ieşit în patru labe din celulă. În cei 3 ani și 11 luni de detenție a mai trecut prin Penitenciarul Cluj și Alba-Iulia, de unde s-a eliberat pe 11 noiembrie 1955.
A reușit cu greu să-și susțină examenul de bacalaureat, iar încercările lui Traian Luscan de a se reintegra în câmpul muncii erau mereu zdruncinate de dosarul său politic. După zece ani de libertate, este din nou rearestat, pe data de 31 martie 1966. De această dată, în sarcina inculpatului se reține că „în ziua de 25 februarie 1966, inculpatul a călătorit cu microbuzul Sanatoriului TBC Marila, de la Timișoara la Oravița, … când a adresat cuvinte injurioase la adresa Partidului Comunist Român”. A fost condamnat la doi ani închisoare corecțională, trecând prin Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara, Oravița și mina Vulcan.
După eliberare a fost angajat ca muncitor necalificat „7 Noiembrie” din Beiuș. Treptat a ocupat postul de șef de brigadă, pensionându-se în 1990. Traian Luscan a fost preşedintele filialei Beiuș a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România. A fost căsătorit de două ori, are patru copii.
Bibliografie:
- Experienţe carcerale în România comunistă, Coordonator Cosmin Budeancă, vol. III, Iaşi, Editura Polirom, 2009, volum apărut sub îngrijirea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului;
- Cristina Liana Pușcaș, Iadul roșu în orașul de pe Criș, Penitenciarul Oradea, Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2014;
- Cristina Liana Puşcaş, Rezistență anticomunistă în întrebări și răspunsuri, Editura Eikon, București, 2017;
- www.memoriarezistentei.ro.
Cristina Liana PUȘCAȘ este doctor în Istorie, lector universitar la Universitatea din Oradea, vicepreședintele Asociației Cei 40 de Mucenici.
Mai multe date şi istorisiri puteţi găsi pe www.memoriarezistentei.ro
Doritorii pot sprijini Asociația Cei 40 de Mucenici
Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”: CIF: 31340614; / COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500
Cel mai important proiect al Asociației este Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor. http://www.memoriarezistentei.ro/memorialul-rezistenta-si-represiune-in-bihor/
Este o mare bucurie pentru noi, familia lui, să vedem că cineva s-a gândit la el. Fiecare deținut politic ar trebui să primească recunoștința noastră, a celor care astăzi avem dreptul să gândim liber datorită suferinței lor!
Sunt sigură că de acolo de sus, a mulțumit în felul lui, discret și respectuos.
Mulțumim pentru articol, ne onorează!