Un pachet de 30% din Metalica Oradea îşi schimbă proprietarii. Vânzător, cel mai probabil Ştefan Constantin, preşedinte al Electroargeş, ne informează zf.ro.
Producătorul de echipamente casnice Metalica Oradea (simbol bursier MEOR), companie listată la bursa de la Bucureşti şi cu o capitalizare de 4,8 milioane de lei, înregistrează joi la ora redactării acestei ştiri o tranzacţie de 1 milion de lei, arată datele agregate de ZF din portalul BVB. Astfel, au fost tranzacţionate 400.000 de acţiuni MEOR ceea ce raportat la numărul total de 1,36 milioane de acţiuni ale companiei înseamnă că o participaţie de aproape 30% din societate a schimbat proprietarii. Cum cele mai recente date arată că Investment Constantin SRL din Bucureşti, societate controlată de Ştefan Constantin, preşedintele Electroargeş, figurează ca acţionar majoritar de 88,7%, înseamnă că cel mai probabil acesta este vânzătorul.
Cumpărătorul încă nu a fost raportat la Bursă. Preţul la care a fost încheiată tranzacţia este de 2,5 lei pe acţiune, în scădere cu 29% faţă de cel de tranzacţionare.