Ștefan Moisa este un tânăr avocat, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, promoția 2022. După încheierea studiilor, și-a început cariera profesională în 2023, alăturându-se societății de avocatură Doseanu & Asociații, iar în prezent, pe lângă activitatea sa profesională, av. Moisa este avocat stagiar și urmează cursurile de master al Programului – Drept Penal și Procedură Penală din cadrul Facultății de Drept a Universității din Oradea, continuând astfel să-și perfecționeze cunoștințele și să-și consolideze cariera în domeniul dreptului penal.
De la parcursul academic la cel profesional, av. Ștefan Moisa ne-a răspuns câtorva întrebări:
BIIHORJUST: După doi ani de activitate în avocatură, cum ai răspunde la întrebarea: de ce ai ales să fii avocat? După ce ai făcut primii pași în profesia de avocat, ce te face să îți confirmi alegerea?
Av. Ștefan: Pasiunea. Cred că acesta ar fi răspunsul pentru ambele întrebări. Nu am avut vreun moment în care să consider ca opțiune altă profesie, chiar din domeniul juridic fiind. Am avut oportunitatea și privilegiul de a fi înconjurat de adevărați profesioniști ai dreptului, încă de pe băncile facultății, care mi-au insuflat această pasiune pentru profesia de avocat și, particular, pentru domeniul dreptului penal. Privind acum retrospectiv, deși nu pot spune că am acumulat o vastă experiență ca avocat, totuși anii de stagiatură nu au făcut altceva decât să îmi confirme că decizia asumată ca student, a fost una cât se poate de fundamentată.
BIHORJUST: De ce ai ales Doseanu&Asociații?

AV. ȘTEFAN: Aș putea spune mai degrabă că am avut oportunitatea de a mi se permite să-mi desfășor activitatea în perioada stagiaturii alături de colegii avocați din cadrul societății Doseanu&Asociații și sub îndrumarea maestrului Răzvan Doseanu. Mi-am manifestat dorința de a-mi desfășura activitatea în cadrul acestei societății dintr-un considerent relativ simplu: îmi doresc să devin un adevărat profesionist al dreptului, iar sub îndrumarea domnului avocat Doseanu, am convingerea că voi reuși să materializez această rezoluție.
BIHORJUST: Care consideri că sunt cele mai mari provocări etice cu care se confruntă avocații tineri în prezent? Cum te asiguri că rămâi fidel principiilor tale în fața acestor provocări?
AV. ȘTEFAN: Din perspectiva mea, ca avocat la început de drum, aflat în primii ani de exercitare a acestei profesii, este relativ dificil să emiți o opinie avizată, pertinentă, privind provocările etice cu care se confruntă un avocat. Totuși, pentru a nu oferi un răspuns evaziv, din minima experiență pe care mi-a oferit-o perioada de stagiatură, am constatat faptul că în marea lor majoritate, provocările etice cu care se confruntă un avocat considerat de succes își au sorgintea în relația cu clientul, respectiv cu organele judiciare. A rămâne fidel principiilor și valorilor fundamentale în jurul cărora îți desfășori activitatea profesională nu cred că este o provocare, cu atât mai mult atunci când integratitatea profesională și onestitatea se numără printre aceste valori.
BIHORJUST: Fiind din generația tânără de avocați și putem spune, prieten cu tehnologia, în ce măsură consideri că tehnologia și inteligența artificială vor influența practica judiciară și parcursul judiciar în următorii ani? Va deveni un aliat sau un dușman?
AV. ȘTEFAN: Nu cred că pot estima acum în ce proporție va fi influnețată sau cum anume se va schimba practica judiciară, dar este cert că tehnologia acaparează tot mai agresiv și domeniul juridic. Până acum, nu pot decât să constat că aceste “influențe” au fost de bun augur, venind în ajutorul practicienilor. Cu titlu de exemplu, chiar recent, la nivelul Curții de Apel Oradea, s-a implementat dosarul electronic național, prin intermediul căruia se poate extrem de facil accesa orice dosar din țară asociat unei adrese de e-mail. Acum, dacă tehnologia se poate transforma într-un dușman al practicienilor, asta va rămâne de văzut, însă apreciez că, spre deosebire de alte profesii, cele ce sunt subsumate domeniului juridic, nu vor fi ușor dispensabile.
BIHORJUST; Care sunt valorile fundamentale care te ghidează în activitatea ta profesională și cum le integrezi în relațiile cu clienții și colegii? Te ajută aceste valori sau îți ridică uneori probleme de etică?
AV. ȘTEFAN: Integritatea și profesionalismul. Poate părea un răspuns de tipul “politically correct”, dar reflectă realitatea. Încă din prima zi în care am redactat o banală delegație de substituire și am trimis o cerere de acces la dosarul electronic, am încercat ca munca mea să fie ireproșabilă. Acest lucru tocmai pentru că sunt pe deplin conștient că omul care vine să te angajeze ca avocat, își pune speranțele că tu îi vei rezolva problema. Și când problema lui, cel mai adesea în domeniul penal, este obținerea libertății, atunci nu pot să tratez cu superficialitate munca pe care o depun pentru client. Am văzut speranțe transformate în bucurie, dar și în dezamăgire. De aceea aleg ca munca mea să se materializeze în sensul celui dintâi scenariu.
BIHORJUST: Rețelele de socializare pot fi folosite pentru evoluția educației juridice în România prin postări juridice?
AV. ȘTEFAN: Categoric, da. Nu mă pot pronunța în ce măsură este bine sau rău acest lucru, dar având în vedere proporția covârșitoare în care a ajuns tehnologia să ne acapareze viața, cred că și diseminarea unor informații juridice trebuie să țină cont de această eră a digitalizării în care trăim. Deși poate părea incredibil, dar un scurt material informativ promovat pe o rețea de socializare, își atinge scopul mai efecient decât publicarea unui articol exact pe aceeași temă și cu exact același conținut pe un site de specialitate.
BIHORJUST: Cum abordezi situațiile în care interesele clientului pot intra în conflict cu principiile tale etice și profesionale?
AV. ȘTEFAN: Cu profesionalism. Nu cred că există altă variantă. Odată ce avocatul își asumă reprezentarea unui client, cel puțin teoretic, interesele ar trebui să coincidă. Cred cu tărie că exercitând o profesie liberală și beneficiind de dreptul selectării clientelei, nu ar trebui să se pună problema unui conflict între interesele clientului și principiile etice și profesionale ale avocatului. Totuși, în situațiile în care acest conflict există, profesionalismul avocatului cred că ar trebui să fie liantul dintre actul de justiție și interesele clientului.
BIHORJUST: Care consideri că este diferența dintre un avocat care își construiește cariera pe termen lung și unul care doar își îndeplinește obligațiile de zi cu zi?
AV. ȘTEFAN: Motivația pentru care a ales să exercite această profesie. La fel ca în orice altă profesie și avocatura poate fi practicată din pasiune sau din inerție. Diferența dintre un avocat care face strictul necesar și duce la îndeplinire obligațiile de zi cu zi și un avocat care se identifică cu profesia și are constat o viziune pe termen lung, este diferența dintre un practician al dreptului și un profesionist al dreptului.

BIHORJUST: În opinia ta, care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă tinerii avocați la început de drum, și ce sfaturi le-ai oferi pentru a le face față cu succes?
AV. ȘTEFAN:Pentru un tânăr avocat la început de drum, provocările sunt dintre cele mai diverse. Numitorul comun al acestora fiind lipsa de experiență și eventualele așteptări nerealiste în ceea ce privește conținutul efectiv al profesiei juridice spre care aspiră. Totuși, nu este mai puțin adevărat că există o reală problemă și în ceea ce privește activitatea de mentorat, respectiv posibilitatea obiectivă a maestrului ales de a se implica în formarea viitorului profesionist al dreptului. În același sens, tot sub apanajulu titulaturii de provocare aș plasa și responsabilitatea uriașă pe care avocatul o poartă, fiindu-i încredințat, cel puțin în domeniul dreptului penal, un drept constituțional fundamental al clientului, respectiv dreptul la libertate.
Ce sfaturi le-aș oferi? Din minima experiență în domeniu și, cu mențiunea că nu pot preciza în ce măsură pot justifica acest drept de a da sfaturi noilor generații de avocați stagiari, le-aș transmite sfatul primit la rândul meu de la unul din marii avocați ce activează în domeniul dreptului penal, respectiv foarte mult calm, înainte de toate, multă modestie, rezervă și răbdare.
BIHORJUST: Cum ai simțit trecerea de la facultate direct în profesie? Ce a fost cel mai dificil pentru tine?
AV. ȘTEFAN: Solicitantă. Cred că acest cuvânt reflectă cel mai obiectiv realitatea. Astfel cum este și firesc, trecerea de la teorie la practică ridică anumite probleme de adaptare. În funcție de pregătire academică a fiecărui practician în parte, aceste probleme pot fi exclusiv de natură administrativă ( identificarea arhivei la o instanță, completarea diverselor formulare tipizate, obținerea fotocopiilor de pe actele unui dosar etc.) sau și de natură teoretică, sens în care va fi nevoie de un efort suplimentar pentru acoperirea lacunelor, raportat la problemele de drept specifice fiecărui caz în parte.
Personal, cel mai dificil a fost să învăț cum să gestionez eficient volumul de muncă și să-mi asum responsabilitatea pentru raționamentul juridic propus în fiecare dosar care mi-a fost încredințat. Presiunea repercusiunilor propriilor acțiuni cred că este un aspect dificil de gestionat, în contextul inexistenței unei minime experiențe în domeniu.
BIHORJUST: Care sunt valorile fundamentale pe care le consideri esențiale pentru a fi un avocat de succes, în special într-un domeniu cu o etică și o responsabilitate atât de mare, precum dreptul penal?
AV. ȘTEFAN Modestia, cumpătarea, integritatea și profesionalismul. De-a lungul anilor, am avut oportunitatea și, chiar onoarea, de a lucra împreună cu adevărați profesioniști ai dreptului, care mi-au conturat o imagine suficient de clară asupra acestor valori fundamentale fără de care, subiectiv, apreciez că un avocat nu se poate numi de succes.
BIHORJUST: Care a fost momentul din acest an în care ai simțit că ai realizat ceva important în cariera ta? Care sunt acele momente de succes care te ajută să îți regăsești motivația atunci când ai nevoie de încurajare?
AV. ȘTEFAN: Au fost multe momente în care am avut parte de satisfacții profesionale. Pot numi aici, strict cu titlu de exemplu, recunoașterea unor articole de specialitate publicate, câștigarea unor dosare complexe, formularea și admiterea în principiu a unor excepții de neconstituționalitate, dar, cred că momentul în care am realizat ceva important în cariera mea a fost incontestabil momentul în care am conștientizat că mă aflu în iminența pragului de definitivat și, după aproape doi ani de zile petrecuți în exercitarea acestei profesii pot constata că este posibil să exerciți o profesie cu atât de multă pasiune încât să ajungi să te identifici cu aceasta.
BIHORJUST:Cum îți place să lucrezi: în echipă sau individual? Care crezi că sunt avantajele și dezavantajele fiecărei abordări în profesia de avocat?
AV. ȘTEFAN: Personal, lucrez mai eficient și, din experiență, am sesizat că obțin rezultate mult mai bune lucrând individual, deși activez într-o societate de avocați. Nu cred că există o anumită rețetă care asigură rezultatul optim. Totuși, avantajele în mod evident sunt incomensurabile în ceea ce privește lucrul în echipă, mai ales când discutăm despre apărarea unui om care riscă să fie privat de libertate sau care se situează în iminența suferirii unui prejudiciu patrimonial. Pe principiul “doi avocați trei păreri”, cu cât sunt expuse și dezbătute mai multe raționamente juridice, cu atât este mai benefic inclusive pentru clientul care a contractat serviciul juridic.
BIHORJUST: Există mituri sau concepții greșite despre profesia de avocat pe care le-ai auzit înainte de a intra în profesie și care, ulterior, s-au dovedit a fi neadevărate? Care sunt cele mai comune idei greșite despre avocați?
AV. ȘTEFAN:Cel mai bun răspuns la aceste întrebări, l-am citit la rândul meu și, pe cale de consecință îl voi propune mai departe. Dl. Avocat Dan Cristean, din cadrul societății Țuca Zbârcea & Asociații a publicat în 1 februarie 2023 un articol intitulat Don’t try. Cred că orice tânăr care aspiră spre profesia de avocat artifical conturată prin filme și seriale de tipul Suits, ar trebui să citească, în prealabil acest articol.
http://www.doseanu.ro/stefan-moisa/