Trei asociații ale magistraților critică proiectele legilor Justiției: ”Sunt opace” | ”Nu se justifică implicarea unui avocat în procesul de selecție a judecătorilor pentru ÎCCJ”

Trei asociații ale magistraților aduc critici noilor proiecte ale legilor Justiției, publicate pe 21 iulie 2022 de Ministerul Justiției. Într-un comunicat al asociațiilor Forumul Judecătorilor din România, Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție, se arată că propunerile sunt ”opace, iar aplicarea lor este, în multe cazuri, imprevizibilă”. Reprezentanții celor trei asociații susțin proiectele au păstrat multe din modificările aduse legilor Justiției în anul 2018, deși în raportul MCV din același an s-a recomandat suspendarea aplicării acestora.

Expunerea de motive privind Legea organizării judiciare, prin raportare la Avizul nr. 19 (2016), aferentă proiectului, conține o pseudoargumentație: în timp ce Avizul se referă la rolul președinților în funcționarea instanței, atribuțiile colegiului de conducere, așa cum reies din prevederile prezentei legi, privesc organizarea și conducerea instanței, adică chestiuni diferite.

„Astfel cum se subliniază în Avizul nr. 19 (2016) – Rolul președinților de instanțe – al Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), «Președinții instanțelor sunt responsabili de asigurarea bunei funcționări a instanței, inclusiv de managementul personalului, al resurselor materiale și al infrastructurii acesteia. Este esențial ca aceștia să dispună de competențele și de resursele necesare pentru a îndeplini această îndatorire în mod eficient». «De asemenea, președinții instanțelor ar trebui să aibă competența de a înființa în cadrul acestora unități sau diviziuni organizatorice, precum și posturi sau poziții individuale, pentru a răspunde diverselor nevoi legate de activitatea instanțelor judecătorești. Atunci când președinții instanțelor intenționează să facă schimbări semnificative în organizarea instanței, judecătorii trebuie să fie consultați.»

Or, se confundă atribuțiile colegiului de conducere cu cele ale adunării generale a judecătorilor, din moment ce Avizul prevede obligativitatea consultării judecătorilor (care se realizează în adunări generale), nu a colegiului de conducere. Din lectura acestui text se desprinde o concluzie contrară: intenția sa este de a diminua puterea discreționară a președintelui, nu de a o spori.

Acest aspect a fost avut în vedere la edictarea Notei de fundamentare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente, componența colegiilor de conducere a fost schimbată din următoarele rațiuni:

”Schimbarea componenței colegiilor de conducere ale instanțelor și parchetelor reprezintă un alt aspect important de menționat, măsura fiind instituită în vederea asigurării accesului mai larg al judecătorilor și procurorilor la procesul decizional din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea.

Astfel, pe lângă stablirea unui mandat de 3 ani pentru colegiile de conducere, din componența acestora vor face parte președintele instanței și un număr de judecători sau procurori reprezentativ la nivelul fiecăre categorii de instanțe și parchete. În reglementarea actuală, colegiul de conducere era format, preponderent, din judecători sau procurori cu funcții de conducere, ceea ce nu asigură, în realitate, un acces democratic și extins al judecătorilor și procurorilor la procesl de luare a deciziilor. Ca urmare a alegerii lor de către adunările generale, a fost stabilită și posibilitatea revocării colegiilor de conducere de către cei care le-au ales, în cazul exercitării necrespunzătoare a atribuțiilor.

Modificarea componenței colegiilor de conducere a fost gândită în corelare cu atribuirea unor atribuții suplimentare celor prevăzute în prezent, atribuții care sunt, la mmentul actualîn competența conducătorilor instanțelor și parchetelor. Astfel, colegiile de conducere vor stabili compunerea completelor de judecată la începutul fiecărui an, precum și componența secțiilor și completelor specializate. Se realizează, astfel, o responsabilizare a rolului conducătorului instanței sau parchetului, acela de a aduce la îndeplinire măsurile dispuse de reprezentanții membrilor acestora.”

Prin urmare, revenirea la componența anterioară modificărilor din Legea nr. 247/2005 este de natură a afecta tocmai ideea democratizării deciziei/conducerii în instanțele de judecată și parchete și de a asigura o contrapondere în raport de atribuțiile magistraților care ocupă o funcție de conducere. Includerea de drept în colegiul de conducere a tuturor acestor persoane și alegerea alegerea a unui număr foarte mic de alți magistrați în adunarea generală este de natură a transforma practic colegiile de conducere în echipa de suport a președinților de instanță, devenind un fel de formalități administrative inutile.

Pentru a evita ocuparea pe perioadă nelimitată a unui loc în colegiu de aceiași judecători, se impune limitarea mandatelor membrilor aleși ai colegiului, astfel încât toți judecătorii să fie încurajați și motivați să participe la luarea deciziei. Tot astfel, se evită crearea unor centre de decizie motivate de interese părtinitoare.

Față de o reprezentativitate de 1/3, una de 1/5 este firavă, neproporțională și nejustificată, concentrând, în cadrul mai multor instanțe, puterea executivă și decizională în mâna unei singure persoane. Forma legii anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 prevedea că numai în situația unor instanțe (judecătorii/tribunale specializate) cu un numar de 3 judecători sau mai mic atribuțiile Colegiului se exercitau de președintele instanței. Menținerea modificării aduse prin Legea nr. 207/2018 nu își are nicio justificare în a elimina un organ ales democratic.

Includerea de drept în colegiul de conducere a vicepreședintelui nu respectă echilibrul care trebuie menținut cu privire la deciziile ce trebuie luate într-o instanță potrivit legii, cu atât mai mult cu cât președintele propune vicepreședintele și celelalte persoane din conducerea instanței.

Trebuie acordată judecătorilor din fiecare instanță libertatea de a decide care sunt judecătorii ce îi vor reprezenta în colegiul de conducere pentru că în acest fel, acțiunile conducerii instanței vor fi ținute în echilibru prin intermediul colegiului de conducere ales majoritar de judecătorii care activează în instanță. Această modalitate de desemnare a judecătorilor din colegii constituie o garanție importantă că măsurile sunt luate obiectiv și se evită astfel orice aparență de imparțialitate cu privire la soluțiile adoptate.

În arhitectura activităților de inspecție judiciară, inspectorul‑șef dispune de atribuții‑cheie, care au fost consolidate prin modificările din anul 2018: numește inspectorii judiciari, desemnează inspectorii cu funcții de conducere, gestionează activitatea Inspecției Judiciare și procedurile disciplinare, organizează repartizarea dosarelor, stabilește domeniile specifice de activitate cu privire la care se exercită controlul, este principalul emitent de instrucțiuni/ordine și are capacitatea de a iniția el însuși o procedură disciplinară sau de a aviza/confirma soluţia de clasare a sesizării dată de un inspector în cadrul verificărilor prealabile.

Prin aceste modificări, Inspecția Judiciară a devenit, practic, o autoritate publică de tip piramidal, unică în cadrul sistemului judiciar, aflată la dispoziția unei singure persoane, cu o putere discreționară extinsă (inclusiv în adoptarea cadrului normativ organizatoric, confirmarea/infirmarea deciziilor inspectorilor judiciari etc.). În această structură, magistrații (judecători și procurori) numiți inspectori judiciari de inspectorul-șef sunt pe deplin subordonați acestuia, cu riscul de a fi afectată în substanță independența lor funcțională.

În baza hotărârii  Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19,  toate Rapoartele MCV vor trebui luate în considerare în mod corespunzător de România, ținând seama de cerințele principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din TUE. În acest temei, nu vor mai putea fi ignorate de nicio autoritate publică internă din România.

Raportul MCV din noiembrie 2018 a evidențiat preocupări serioase cu privire la Inspecția Judiciară: recurența cu care au fost inițiate proceduri disciplinare împotriva magistraților care se opuneau în mod public direcției urmate de reforma sistemului judiciar, divulgările de documente în presă (utilizate apoi de politicieni pentru a ataca instituțiile judiciare) și prelungirea mandatului conducerii de către guvern. Raportul din noiembrie 2018 a recomandat: ”Numirea imediată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, a echipei interimare de conducere a Inspecției Judiciare și numirea, în termen de trei luni, prin concurs, a unei noi conduceri a Inspecției Judiciare”.

Critici sunt reluate în Raportul MCV dat publicității la data de 08.06.2021, la Obiectivul de referință 1: independența sistemului judiciar și reforma sistemului judiciar – Inspecția Judiciară, menționându-se clar următoarele:

„Anii 2018 și 2019 au fost marcați de controverse cu privire la abordarea CSM față de funcția de inspector-șef, întrucât CSM a prelungit efectiv durata mandatului inspectorului-șef în exercițiu, în pofida controverselor legate de o prelungire provizorie, sub forma interimatului, pe baza unei ordonanțe de urgență a guvernului. Curtea de Justiție a UE a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară privind compatibilitatea cu articolul 2 și cu articolul 19 alineatul (1) din TUE a competenței guvernului de a efectua în cadrul Inspecției Judiciare numiri interimare în funcții de conducere responsabile cu desfășurarea procedurilor disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor. În hotărârea sa din 18 mai 2021, CJUE a statuat că o reglementare națională nu poate să dea naștere unor îndoieli cu privire la faptul că prerogativele unui organ judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare și cu exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor ar putea fi utilizate ca instrument de presiune asupra activității respectivilor judecători și procurori sau de control politic al acestei activități. Curtea a statuat că o reglementare națională este de natură să dea naștere unor astfel de îndoieli atunci când are ca efect, fie și cu titlu provizoriu, să permită guvernului statului membru în cauză să facă numiri în funcțiile de conducere ale organului care are misiunea de a efectua cercetările disciplinare și de a exercita acțiunea disciplinară împotriva judecătorilor și a procurorilor cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național. Hotărârea reconfirmă scopul recomandării din 2018. Autoritățile care supraveghează Inspecția Judiciară, în special CSM, vor trebui să țină seama în mod corespunzător de hotărâre, și în lumina preocupărilor repetate exprimate cu privire la activitatea Inspecției Judiciare.

În ultimii ani, instituțiile judiciare, inclusiv CSM, au scos în evidență existența unor preocupări legate de lipsa de răspundere a Inspecției Judiciare, menționând proporția ridicată a dosarelor înaintate în instanță de Inspecție, respinse în cele din urmă în instanță, concentrarea tuturor proceselor decizionale în cadrul atribuțiilor inspectorului-șef și limitele competențelor de supraveghere ale CSM. Pe plan mai general, aceste evoluții au ridicat semne de întrebare cu privire la măsura în care noile dispoziții ale legilor justiției privind numirea conducerii Inspecției Judiciare și răspunderea acesteia oferă garanții suficiente și asigură echilibrul corect între judecători, procurori și CSM. Noile proiecte de legi ale justiției din martie 2021, cu privire la care ministrul justiției a solicitat avizul CSM, modifică dispozițiile privind numirea inspectorului-șef și al inspectorului șef-adjunct, precum și mecanismele de control referitoare la activitatea Inspecției Judiciare, conferind CSM competențe de supraveghere sporite și implicând Institutul Național al Magistraturii în concursurile pentru ocuparea posturilor din cadrul Inspecției Judiciare. În perioada de raportare, conform informațiilor furnizate de instituțiile judiciare, s-a înregistrat o reducere generală a activității Inspecției Judiciare și anume, mai puține proceduri disciplinare din oficiu care ridică semne de întrebare cu privire la obiectivitate. Cu toate acestea, există în continuare cazuri care au dat naștere unor preocupări cu privire la cercetările disciplinare și sancțiunile severe aplicate magistraților care critică eficiența și independența sistemului judiciar. Printre exemple se numără procedurile disciplinare cu propunerea de suspendare preventivă din funcție până la finalizarea cercetării disciplinare și decizia adoptată de CSM împotriva judecătorilor din asociațiile magistraților care s-au împotrivit schimbărilor din perioada 2017-2019 ce constituiau regrese și au înaintat Curții de Justiție a Uniunii Europene cereri de decizie preliminară (cercetarea disciplinară se referă la pretinsele conversații de grup divulgate din cadrul unui grup privat creat pe o rețea de socializare).”

Raportul din 2021 privind statul de drept (Capitolul consacrat situației statului de drept din România), publicat de Comisia Europeană, a luat act de începerea cercetării disciplinare pentru savârșirea abaterii disciplinare reprezentând exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, faţă de un judecător de la Curtea de Apel Piteşti, ca urmare a aplicării într-un litigiu, la 7 iunie 2021, a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 mai 2021, pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, Asociația Forumul Judecătorilor din România și alții. În principiu, o procedură disciplinară este incompatibilă cu normele dreptului Uniunii Europene, dacă afectează esența procedurii reglementate de articolul 267 TFUE și, odată cu aceasta, chiar fundația Uniunii înseși, având un efect disuasiv asupra oricărui magistrat român chemat să aplice normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene, inclusiv jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art.148 din Constituția României.

Un organ însărcinat cu deschiderea procedurilor disciplinare, precum Inspecția Judiciară, ar trebui cel puțin să demonstreze un anumit grad de independență operațională și de anchetă.

Prin urmare, având în vedere organizarea actuală, este necesară reformarea reală a Inspecției Judiciare cu înlăturarea funcționării pe sistem ierarhic subordonat. Fiecare inspector judiciar trebuie să fie independent în emiterea soluțiilor, cauzele trebuie repartizate aleatoriu, iar accederea pe posturile de inspector judiciar (procuror sau judecător) trebuie să opereze pe bază de examen susținut pe criterii obiective și meritocratice. Doar astfel vor fi înlăturate suspiciunile privind ”fabricarea de dosare” pentru anumiți magistrați considerați incomozi de grupuri de interese care au în subordine părți din mass-media sau care doresc controlarea sistemului judiciar.

Ca ultim remediu, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție au solicitat, în cursul anului 2021, desființarea Inspecției Judiciare și crearea a două structuri de inspecție judiciară cu personalitate juridică distinctă, una pentru judecători și, respectiv, alta pentru procurori.

În prezent, cu excepția unor infracțiuni de o gravitate deosebită, spre exemplu omorul, inclusiv răspunderea penală are un termen de prescripție indiferent de etapa procesuală în care se află cauza.

Este imperios necesar să fie prevăzut în lege termenul de prescripție general și special pentru tragerea la răspundere disciplinară a magistratului, fără a exista o viziune diferită în funcție de exercitarea acțiunii disciplinare sau nu. Un termen rezonabil pentru prescripția generală ar fi 3 ani cu posibilitatea întreruperii lui și continuării procedurilor până la un maxim de 6 ani.

”Evaluările periodice ale performanțelor unui judecător sunt instrumente importante pentru ca judecătorul să-și îmbunătățească activitatea și pot, de asemenea, să servească drept bază pentru promovare. Este important ca evaluarea să fie, în primul rând, calitativă și să se concentreze asupra competențelor profesionale, personale și sociale ale judecătorului. Nu ar trebui să existe nicio evaluare pe baza conținutului deciziilor și soluțiilor, nici ținând seama de criterii cantitative cum ar fi numărul de achitări sau casări, care ar trebui evitate ca bază standard pentru evaluare.” (CDL-AD (2011)012, Aviz comun al Comisiei de la Veneția și OSCE/Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului referitor la legea constituțională privind sistemul judiciar și statutul judecătorilor din Kazahstan, par.55).

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), prin Avizul nr. 17 (2014) asupra evaluării activității judecătorilor, calității justiției si respectării independenței sistemului judiciar, a stabilit (pct.6) că:”regula de bază pentru orice evaluare individuală a judecătorilor trebuie să fie respectul deplin al independenței judiciare. Atunci când o evaluare individuală are repercusiuni asupra promovării, salariului sau pensiei judecătorului și chiar determină revocarea sa, judecătorul evaluat riscă să nu facă dreptate bazându-se pe interpretarea obiectivă a faptelor si a dreptului, ci să acționeze astfel încât să facă pe placul evaluatorilor. Prin urmare, evaluarea judecătorilor de către membrii puterii legislative sau executive a statului este extrem de problematică. Cu toate acestea, chiar dacă evaluarea este realizată de alți judecători, amenințarea la adresa independenței judecătorilor nu poate fi exclusă în întregime. Independența presupune nu numai să te afli la adăpostul unei influențe nepotrivite din afară, ci si să te sustragi influenței nepotrivite care poate decurge în anumite situații din atitudinea altor judecători, inclusiv președinții instanțelor.”

Încălcarea în mod grav a principiului independenței funcționale a judecătorilor rezultă evident și din statuările următoare ale Comisiei de la Veneția: Criteriile de evaluare trebuie aplicate cu prudență: „Dacă ar trebui să existe o măsurare a sarcinilor de lucru, ar trebui să existe sisteme pentru a evalua dificultatea diferitelor dosare. (…) Simpla numărare a dosarelor soluționate este brută și poate fi complet înșelătoare. Cel mult, o astfel de măsurare poate servi ca instrument util pentru a indica o posibilă problemă, dar nu poate face mai mult, și cu siguranță nu ar trebui să fie determinantul unei probleme.

Măsurarea „respectării termenelor procedurale” (…) poate indica din nou o posibilă problemă, dar este important ca judecătorul să aibă posibilitatea de a explica orice aparente deficiențe în acest sens.

Măsurarea „stabilității actelor judiciare” (…) este discutabilă. În mod efectiv înseamnă numărarea căilor de atac admise. O astfel de evaluare ar trebui evitată deoarece implică o ingerință în independența judecătorului. (…) În cazul în care o hotărâre este desființată în apel, cine poate să spună că instanța de fond a greșit și instanța de apel a procedat corect? Decizia judecătorului primei instanțe anulată de curtea de apel ar putea fi susținută ulterior de decizia Curții de Casație, a Curții Constituționale sau a Curții Europene a Drepturilor Omului. (…)

Propunerea (…) de a măsura durata medie a soluționării cauzelor este inadecvată din motive similare cu cele menționate mai sus (…). Cine poate spune că un judecător care se apleacă mai mult asupra unei cauze nu face o treabă mai temeinică decât colegul mai rapid? (…) Judecătorul care încearcă să respecte aceste termene ar putea fi tentat să nu ia în considerare ceea ce în mod normal ar fi necesar în temeiul legii și în interpretarea sa.

(…) „Calitatea motivării” (raționamentului) este adesea o problemă în noile democrații, și ar trebui promovat un raționament coerent. Argumentarea logică, claritatea și alte aspecte sunt de interes și sunt tratate în Avizul nr. 11 al CCJE privind calitatea deciziilor judiciare. (…) – CDL-AD(2014)007, Joint opinion on the draft law amending and supplementing the judicial code (evaluation system for judges) of Armenia, §§37-39, 43, 49;

„Interpretarea legală dată de un judecător în contrast cu jurisprudența stabilită nu ar trebui să devină, în sine, un motiv de sancționare disciplinară, dacă nu este făcută cu rea-credință, cu intenția de a aduce beneficii sau prejudicii unei părți din proces, sau din neglijență gravă. În timp ce judecătorii din instanțele inferioare ar trebui să respecte, în general, jurisprudența stabilită, acestora nu ar trebui să li se interzică contestarea ei, dacă în hotărârea lor consideră necesar să facă acest lucru.” (CDL-AD(2014)006, Avizul comun al Comisiei de la Veneția și al Direcției pentru Drepturile Omului (DHR) din cadrul Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei și al Oficiului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR) privind proiectul de lege privind răspunderea disciplinară a judecătorilor din Republica Moldova, §22. A se vedea și CDL-AD(2015)042, Avizul privind legile privind răspunderea disciplinară și evaluarea judecătorilor din „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”, §44)

„20 de puncte pot fi obținute de un judecător dintr-un alt tip de evaluare, descris la articolul 104 al treilea paragraf: este o evaluare a calității raționamentului juridic din 10 hotărâri (5 selectate aleatoriu și 5 selectate de judecătorul însuși). Această evaluare este făcută de o comisie formată din trei membri, compusă din judecători ai instanței superioare trași la sorți. Acesta este un model interesant; cu toate acestea, o astfel de evaluare ar trebui să se aplice doar la aspecte precum stilul și claritatea redactării, și să nu pună la îndoială validitatea deciziilor luate de judecător.” (CDL-AD(2018)022, Avizul privind legea de modificare a Legii Consiliului Judiciar și legea de modificare a Legii instanțelor din „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”, §49)

Recomandările tuturor instituțiilor internaționale au fost în sensul că numirea și revocarea în funcțiile cele mai înalte din parchete să se efectueze printr-o procedură transparentă și bazată pe criterii obiective, în cadrul căreia Consiliului Superior al Magistraturii să i se acorde un rol mai important.

Subliniem faptul că întărirea sistemului de control și echilibru din cadrul procedurilor de numire a procurorilor în cele mai înalte funcții din Ministerul Public nu se poate baza numai pe buna-credință a unui/unor politician/politicieni.

O atare dispoziție deschide posibilitatea înlăturării procurorilor incomozi de la instrumentarea anumitor cauze prin delegarea lor la o altă unitate de parchet, fără acordul procurorului, pentru o perioadă de până la 30 de zile. Nu există vreo limită a numărului de astfel de delegări, fiind posibilă delegarea unui procuror, din 30 în 30 de zile, dintr-un colț în altul al țării, pentru întreaga sa carieră, afectându-i-se inclusiv viața de familie. Un astfel de instrument, mai ales că în prezentul proiect de lege procurorul general al PÎCCJ dispune discreționar delegarea, reprezintă un instrument de presiune extremă ce poate fi exercitat asupra unui procuror, creându-se un sistem străin unui stat de drept în care un procuror poate fi presat să altereze cursul unor anchete de teamă să nu fie „relocat” discreționar.

Nu sunt stabilite criterii de desemnare a procurorului/judecătorului care va fi delegat împotriva voinței lui, în condițiile în care nu este exclus ca în parchet/instanță să fie mai mulți procurori/judecători care ar putea fi delegați; principiul stabilității procurorilor/inamovibilității judecătorului impune să existe criterii obiective, care să excludă arbitrariul. O astfel de delegare nu rezolvă deficitul de personal din parchetul/instanța în care se face delegarea, 30 de zile sunt insuficiente pentru acomodarea cu activitatea din parchet/instanță, pentru studierea dosarelor.

Este necesară reformularea art.3 alin.2 din Lege, pentru a nu mai exista posibilitatea delegării fără acord, instrument de natură a încalca principiile stabilității și independenței.

„Problema detașării priveşte întotdeauna, pe de-o parte, nevoia rezolvării problemelor funcționale prin alocarea eficientă a resurselor umane – uneori împotriva voinței persoanelor în cauză – pentru a asigura îndeplinirea sarcinilor […] și, pe de altă parte, interesul legitim al persoanelor implicate și evitarea potențialului abuz. […] [D]etașarea forțată trebuie abordată cu atenție, deoarece poate pune în pericol independența celui aflat în funcție.” (CDL-AD(2008)005, Avizul privind proiectul de amendamente la Legea Procurorului din Muntenegru, §45)

Candidații la Consiliul Superior al Magistraturii nu au calitatea de mandatari ori reprezentanți speciali ai instanțelor sau parchetelor din care provin. Este esențial a se înțelege că statutul de membru al CSM semnifică reprezentativitatea întregului corp judiciar. Concret, fiecare candidat trebuie să reprezinte întreg corpul judiciar, iar nu pe categorii de instanțe/parchete ori o anumită instanță sau un anumit parchet. Spre exemplu, membrul CSM ales din poziția de judecător/procuror al curților de apel/parchetelor de pe lângă curți de apel nu îndeplinește atribuții exclusiv pentru curtea de apel care l-a desemnat, și nici în genere exclusiv pentru curțile de apel.

Așa fiind, rezultă și că un candidat pentru CSM nu trebuie și nu poate să fie desemnat a priori de instanța/parchetul din care provine. Este imperios a se înțelege acest aspect, în caz contrar, jocurile de interese de la nivelul fiecărei instanțe/parchet vor conduce la înlăturarea în mod arbitrar a unor candidați.

Prin urmare, în situația în care s-ar institui votul universal, nu mai există vreo rațiune pentru menținerea unei etape prealabile și anume, desemnarea, prin vot secret, direct și personal, a câte unui candidat al instanțelor/parchetelor pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii/procurorii/procurorii militari care și-au depus candidatura. Acest filtru încalcă dreptul de a fi ales și creează premisele formării de înțelegeri/rețele pentru a desemna un anumit candidat, existând riscul ca organismul reprezentativ al sistemului judiciar să devină un loc în care se confruntă interesele celor care au sprijinit un anumit candidat.

Trebuie prevăzută expres obligația de organizare rapidă a alegerilor pentru locul vacant de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, fără a da posibilitatea unor mandate ad interim controlate de voința celorlați membri ai CSM.

Prezența sine die a unui membru interimar al CSM, spre exemplu în componența completului disciplinar al Secției în materie disciplinară pentru judecători, în care participă doar ca urmare a voinței colegilor săi de a nu organiza alegeri pentru postul pe care membrul interimar îl ocupă este de natură a ridica semne serioase de întrebare cu privire la independența acestuia. Prezența unui judecător într-un complet de judecată (cu care este asimilat completul disciplinar al CSM) nu poate fi condiționată, dependentă de voința celorlați membri, ci trebuie să fie necondiționată.

De multe ori, simpla existență a unui debit în favoarea statului poate genera înscrierea în cadrul cazierului fiscal ceea ce ar duce la eliminarea automata și discreționară din magistratură. Un astfel de instrument poate fi folosit de puterea politică împotriva justiției, fiind apt să constituie un adevărat instrument de presiune asupra magistraților și de influențare a soluțiilor în cauzele aflate pe rolul instanțelor și parchetelor.

De asemenea, se prevede că orice persoană poate trimite în scris sesizări sau observaţii în legătură cu actele publicate pentru a fi avute în vedere la evaluare, deși „Supunerea activității de judecător a unui candidat la evaluarea publicului larg, inclusiv a celor care au primit hotărâri nefavorabile, constituie o amenințare la adresa independenței judecătorului și un risc real de politizare.” – CDL-AD(2010)026, Avizul comun al Comisiei de la Veneția și al Direcției de cooperare din cadrul Direcției generale privind drepturile omului și afacerile juridice a Consiliului Europei privind legea sistemului judiciar și statutul judecătorilor din Ucraina, §§60.

În scopul înlăturării oricăror discuții legate de lipsa de imparțialitate, dar și al îmbunătăţirii procedurilor pentru numirea în funcții de conducere la instanțele judecătorești, respectiv în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, ţinând seama şi de recomandările Comisiei Europene formulate de-a lungul timpului în cadrul rapoartelor MCV, trebuie reglementate urgent următoarele aspecte:

• selecția comisiilor de concurs trebuie să fie realizată exclusiv prin tragere la sorți, la nivelul Institutului Național al Magistraturii; regulile de desemnare ar trebui să fie mai detaliate, să existe criterii transparente de înscriere în baza de date și de desemnare în comisii, precum și reguli de limitare a numărului de participări;
• interdicția de numire ca membru în orice altă comisie constituită pentru selecția judecătorilor vreme de trei ani de la data la care acel judecător a fost desemnat membru al unei comisii de concurs privind funcțiile rezervate judecătorilor în sistemul judiciar;
• interdicția de numire ca membru în aceste comisii a persoanelor din afara corpului magistraților care au desfășurat activitate politică sau cel puțin aparență de activitate politică cel puțin trei ani anterior numirii;
• reglementarea unor criterii clare pentru evitarea conflictelor de interese între membrii comisiilor de concurs;
• ar trebui reglementată o interdicție de a exercita mai mult de două mandate în funcție de conducere, indiferent dacă s-au obținut prin concurs (președinte/vicepreședinte) sau prin numire (președinte de secție) și indiferent dacă este vorba despre aceeași instanță sau de instanțe diferite, întrucât există persoane eternizate în funcții de conducere; degrevarea de activitatea de judecată a judecătorilor care exercită funcții de conducere ar trebui să aibă o reglementare de principiu în lege; ea este prevăzută de art. 93 alin. 2 doar pentru membrii comisiilor de evaluare, dar în fapt se practică în toate funcțiile de conducere. De asemenea ea nu trebuie să fie completă, întrucât persoanele degrevate pierd contactul cu activitatea de judecată și nu îi mai percep dificultatea. Aceste persoane ar trebui ca, în virtutea funcției de conducere pe care o ocupă, să se preocupe ca judecătorii să aibă un volum de activitate adecvat, care să le permită studierea a cauzelor și respectarea termenelor de redactare a hotărârilor, însă o astfel de obligație nu este prevăzută în lege;
• CSM numește comisiile de concurs din INM, iar nu Consiliul Științific al INM – în felul acesta CSM controlează de facto INM.

De asemenea, limitele de 7 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia ori, după caz, gradul de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat, 9 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia ori, după caz, gradul de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta, respectiv de 10 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia ori, după caz, gradul de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor putea determina deficiențe semnificative și imposibilitatea ocupării posturilor vacante, având în vedere și deficitul actual de peste 1000 de locuri vacante de judecător și câteva sute de locuri vacante de procuror.