Trei avocați din oficiu din România au câștigat la CEDO procesul în care au acuzat reducerea de 17 ori a onorariilor

Trei avocați din România, care au reprezentat din oficiu mii de părți civile într-un proces de înșelăciune, au obținut la CEDO daune morale de câte 5.000 de euro, după ce au acuzat că onorariile pe care trebuiau să le primească le-au fost drastic diminuate. Astfel, în loc să primească, fiecare, aproximativ 430.000 de lei, s-au ales, în urma unei hotărâri a Curții de Apel București, cu câte 25.000 de lei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că în cazul celor trei avocați a fost încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție – referitor la protecția proprietății.  Hotărârea dată pe 25 ianuarie 2022 a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial nr. 797.

Avocații Daniela Lorelay Dănoiu, Carmen Mariana Agache și Cosmin-Gabriel Scărlătescu au fost desemnați, în 2007 și 2008, de Baroul București, să asigure asistența juridică a câtorva mii de părți civile într-un proces de înșelăciune care viza organizarea unui sistem de vânzare piramidală. Din cauza numărului mare de părți civile, acestea au fost împărțite în trei grupe, fiecare grupă fiind reprezentată de câte unul dintre avocații desemnați de barou.

În 2014, judecătoria a constatat prescripția răspunderii penale a inculpaților și a dispus încetarea urmăririi penale. Instanța a decis să nu se pronunțe asupra pretențiilor formulate de părțile civile și a dispus ca onorariile avocaților din oficiu ai inculpaților și păriților civile să fie suportate din fondurile Ministerului Justiției.

Ministerul Finanțelor a atacat sentința Judecătoriei, iar Curtea de Apel București a stabilit un onorariu 25.000 de lei pentru fiecare dintre avocați: ”Onorariul avocatului din oficiu, prevăzut de protocoalele încheiate între Ministerul Justiției și Uniunea Barourilor din România, este unul maximal. (…) Acesta poate fi cenzurat de organul judiciar, fiind supus confirmării organului judiciar, care, în funcție de volumul și complexitatea activității desfășurate de avocat, precum și în raport cu durata, tipul și particularitățile cauzei, poate dispune menținerea sau majorarea onorariului stabilit inițial. (…) Urmând aceeași logică a onorariului cumulat în mod rezonabil și având în vedere atât perioada mare de timp în care avocații din oficiu s-au prezentat în instanță pentru a reprezenta părțile civile, eforturile depuse pentru a întocmi tabelele cu datele părților civile, dar și împrejurarea că activitățile prestate au fost identice indiferent de numărul părților civile, Curtea apreciază că se impune stabilirea unui cuantum rezonabil al onorariului avocaților din oficiu, de câte 25.000 lei pentru fiecare dintre cei trei avocați din oficiu.”

La 30 iunie 2016, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamanți referitoare la art. 436 alin. (1), art. 438 și art. 440 din noul Cod de procedură penală.

La rândul său, prin Decizia din 25 octombrie 2016, Înalta Curte a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanți, cu motivarea că nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 434 alin. (1) din noul Cod de procedură penală, întrucât o decizie prin care s-a dispus casarea cu trimitere nu putea fi supusă recursului în casație. Instanța a precizat, de asemenea, că, în temeiul art. 436 alin. (1) din noul Cod de procedură penală, reclamanții, în calitatea lor de avocați reprezentând părți civile în cursul procesului penal, nu se numărau printre persoanele care aveau dreptul de a declara recurs în casație.

Argumentele CEDO referitoare la constatarea încălcării art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenției

Cei trei avocați s-au adresat CEDO, arătând că ”au primit onorarii reduse substanțial după ce, timp de peste 6 ani, au acordat asistență juridică mai multor mii de părți civile în cursul unui proces penal”. Curtea europeană a constatat că le-a fost încălcat dreptul la protecția proprietății (prevăzut de art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenției) invocând următoarele argumente:

”Curtea constată (…) că Curtea de Apel București a considerat că, prin confirmarea onorariilor avocaților desemnați din oficiu, instanțele aveau totodată posibilitatea de a controla cuantumul maximal al onorariilor prevăzute de art. 5 din Protocolul din 1 decembrie 2008, care nu prevedea un plafon pentru onorariile avocaților desemnați din oficiu (…). Tot potrivit curții de apel, lipsa unui plafon stabilit legal pentru onorariile avocaților desemnați din oficiu reprezenta o omisiune care a fost corectată în cele din urmă prin Protocolul din 11 iunie 2015, care a stabilit unul în cazul reprezentării mai multor părți civile de către același avocat desemnat din oficiu (…).

Aplicând acest raționament în prezenta cauză și după ce a constatat existența unei diferențe disproporționate între prestația oferită de reclamanți — care consta într-o apărare în beneficiul tuturor părților civile — și onorariile calculate în temeiul Protocolului din 1 decembrie 2008, curtea de apel a decis reducerea onorariilor fiecăruia dintre reclamanți (…).

În primul rând, Curtea consideră că, deși este în primul rând sarcina autorităților naționale, în special a instanțelor, să interpreteze legislația națională [Radomilja și alții împotriva Croației (MC), nr. 37.685/10 și 22.768/12, pct. 149, 20 martie 2018], justificarea furnizată de curtea de apel în susținerea deciziei sale de reducere a onorariilor reclamanților nu este convingătoare. Mai întâi, este important să se constate că, în temeiul art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, era necesar ca onorariile avocaților să fie confirmate de instanță, în funcție de natura activității și de volumul acesteia, în limitele cuantumurilor stabilite prin protocolul încheiat între UNBR și Ministerul Justiției, precum și că autoritatea judiciară avea dreptul să dispună menținerea sau majorarea cuantumului onorariilor stabilite inițial (…).

În ceea ce privește dispozițiile Protocolului din 1 decembrie 2008, Curtea constată că acesta a stabilit o sumă de 150 RON (aproximativ 34 EUR) pentru asigurarea reprezentării fiecărei părți civile în cursul unui proces penal (…). În plus, rezultă de aici că baza legală invocată de curtea de apel nu prevedea decât o singură situație în care onorariile acordate avocaților desemnați din oficiu puteau fi reduse, și anume intervenția unui avocat ales de partea civilă, care, de altfel, nu era incidentă în cazul reclamanților (…).

În continuare, deși reglementarea aplicabilă în speță nu prevedea un plafon al onorariilor avocaților desemnați din oficiu într-o situație similară cu cea a reclamanților, curtea de apel a aplicat retroactiv principiul plafonării onorariilor, prevăzut de Protocolul din 11 iunie 2015 (…).

În ceea ce privește serviciile juridice oferite din oficiu de reclamanți în beneficiul părților civile, Curtea observă că, din data de 27 mai 2008 (…) și până la data de 7 octombrie 2014, data pronunțării sentinței judecătoriei, adică timp de peste 6 ani, aceștia au reprezentat 8.607 părți civile (…) în cadrul celor 46 de termene de judecată desfășurate în fața judecătoriei (…). În ceea ce privește aprecierea efectuată de curtea de apel cu privire la serviciile oferite de reclamanți, Curtea observă că aceasta este contrazisă de aprecierea făcută de judecătorul de la instanța de fond în fața căreia s-a desfășurat procesul penal și care a decis să confirme și să mențină, în condițiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, onorariile prevăzute la art. 5 lit. e) din Protocolul din 1 decembrie 2008, fără a efectua nicio reducere (…).

În acest sens, Curtea constată, ca și reclamanții, că referatele care justificau plata onorariilor de către Ministerul Justiției nu au fost nici contestate, nici anulate de autoritățile naționale. Aceste constatări ar putea fi suficiente pentru a concluziona că motivarea deciziei din 9 iulie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București nu era în conformitate cu dispozițiile legale naționale și că decizia respectivă era arbitrară (…).

În al doilea rând, trebuie arătat că argumentul reclamanților este confirmat de exemplele de jurisprudență internă depuse la dosar de părți. Astfel, dintre cele opt curți de apel cărora li s-a adresat întrebarea din partea Departamentului agentului guvernamental, numai două dintre acestea (Curtea de Apel Bacău și Curtea de Apel Pitești) au prezentat, fiecare, un exemplu de jurisprudență din perioada în care se aplica Protocolul din 1 decembrie 2008 (…). Celelalte instanțe de apel fie nu au prezentat niciun exemplu de jurisprudență în susținerea avizelor lor, fie au prezentat exemple de decizii circumscrise sferei de aplicare a Protocolului din 11 iunie 2015, care a intrat în vigoare după încheierea procesului în care reclamanții au prestat servicii părților civile (…).

Astfel cum reiese din exemplul de jurisprudență prezentat de Curtea de Apel Bacău, avocatului i s-a reproșat, printre altele, că a oferit o prestație avocațială minimă (…). În ceea ce privește exemplul de jurisprudență prezentat de Curtea de Apel Pitești, Curtea constată că aceasta a fost o confirmare a reducerii onorariilor avocatului decise de instanța de fond, fără a preciza totuși baza legală pentru adoptarea acestei decizii și invocând o prestație avocațială minimă din partea avocaților desemnați din oficiu (…). Potrivit Curții, aceste exemple de jurisprudență nu sunt relevante deoarece mandatul reclamanților din prezenta cauză nu a fost considerat de instanță o prestație avocațială minimă, ci un mandat de asistență juridică de care au beneficiat toate părțile civile (…). În plus, spre deosebire de situațiile expuse în cele două exemple de jurisprudență furnizate de Guvern, în prezenta cauză reducerea onorariilor a intervenit în apel, după ce instanța de fond a confirmat onorariile calculate în temeiul art. 5 din Protocolul din 1 decembrie 2008 (…).

Curtea observă, de asemenea, că cele trei exemple de jurisprudență prezentate de reclamanți arată că instanțele naționale nu au redus onorariile cuvenite avocaților desemnați din oficiu care, la fel ca reclamanții, au asistat mai multe părți civile, ci au acordat suma prevăzută de art. 5 lit. e) din Protocolul din 1 decembrie 2008 (…). Unii dintre judecătorii de la curțile de apel au susținut această jurisprudență exprimând opinii potrivit cărora onorariile acordate avocaților desemnați din oficiu nu puteau fi reduse de către instanțe.

Curtea concluzionează că aceste elemente sunt de natură să confirme că argumentele în susținerea Deciziei din 9 iulie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, care justifica reducerea onorariilor reclamanților, nu erau în conformitate cu legislația națională aplicabilă în materie, astfel cum a fost interpretată de jurisprudența internă relevantă, și că, prin urmare, reclamanții nu puteau să prevadă că onorariile lor, stabilite în temeiul art. 5 lit. e) din Protocolul din 1 decembrie 2008, vor fi reduse de instanțele naționale (…).

În al treilea și ultimul rând, Curtea amintește că o normă este „previzibilă” atunci când oferă o anumită garanție împotriva unor ingerințe arbitrare din partea autorității publice (…). Aceasta presupune, prin urmare, ca orice ingerință în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie însoțită de garanții procedurale care să ofere persoanei respective o posibilitate rezonabilă de a-și susține cauza în fața autorităților competente, în așa mod încât să i se permită contestarea efectivă a măsurilor în litigiu.

Pe de altă parte, trebuie amintit că precizarea referitoare la faza procesuală în care a avut loc ingerința este cu atât mai importantă în prezenta cauză cu cât, astfel cum reiese din actele și lucrările dosarului, legislația națională nu oferea reclamanților nicio posibilitate să conteste ingerința în litigiu (…). Ca atare, Curtea ia act de demersurile făcute de reclamanți în fața Înaltei Curți pentru a contesta reducerea onorariilor lor, decisă de Curtea de Apel București, care s-au soldat cu respingerea recursului lor în casație, declarat inadmisibil (…). Ineficacitatea acestei căi extraordinare de atac a fost de altfel confirmată de Curtea Constituțională, care a declarat că reclamanții, în calitate de avocați ai părților civile, nu puteau să introducă un recurs în casație (…).

În fine, lipsa oricărei posibilități efective pentru reclamanții din prezenta cauză de a contesta ingerința în dreptul lor la respectarea bunurilor lor este confirmată de majoritatea instanțelor de apel consultate în această chestiune (…). Numai reprezentantul Curții de Apel Pitești a considerat că reclamanții aveau la dispoziție o cale de atac efectivă, însă fără a preciza natura acesteia (…). Având în vedere aceste constatări, Curtea consideră că reclamanții nu au beneficiat de garanții procedurale suficiente pentru a-și apăra interesele patrimoniale [a se vedea, mutatis mutandis, Capital Bank AD împotriva Bulgariei, nr. 49.429/99, pct. 135—140, CEDO 2005-XII (extrase)].

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza lipsei unei baze legale clare și previzibile, însoțite de garanții suficiente împotriva arbitrarului, care să justifice măsura de reglementare a folosinței bunurilor luată împotriva reclamanților.

O astfel de concluzie scutește Curtea de a cerceta dacă celelalte cerințe prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost respectate în prezenta cauză, în special dacă măsura în litigiu a fost în conformitate cu interesul general și dacă a respectat echilibrul just care trebuia atins în materie între un astfel de interes și cerințele de protecție a drepturilor individuale.”

Hotărăște, cu patru voturi pentru și trei împotrivă, că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;
Hotărăște, cu unanimitate, că nu este necesar să examineze fondul capătului de cerere formulat în raport cu art. 13 din Convenție;

Hotărăște, cu patru voturi pentru și trei împotrivă:
a) că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 5.000 EUR (cinci mii de euro) pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată pentru această sumă cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății;
b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;
6. respinge, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

DOCUMENT – Hotărârea din 25 ianuarie 2022 în Cauza Dănoiu și alții împotriva României: