Două operațiuni de prindere în flagrant delict au fost organizate de procurorii DIICOT Satu Mare, împreună cu polițiștii de combatere a crimei organizate din județ. În prima dintre ele au fost reținuți doi băimăreni, iar în cadrul celei de-a doua acțiuni a fost prins un localnic care tocmai vânduse 100 de grame dintr-o substanță psihoactivă.
Acțiunile DIICOT și SCCO Satu Mare au fost organizate pe 9 februarie, iar primii reținuși au fost doi suspecți din Baia Mare. Aceștia încercau să vândă 351 de grame de rezină de canabis în schimbul a 3.000 de euro.
În cazul celor doi – despre care BihorJust a aflat că se numesc Ludovic Raita și Janos Raita – a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar Tribunalul Satu Mare a admis propunerea de arestare preventivă a suspecților pentru o perioadă de 30 de zile.
În aceeași zi, în cadrul altei acțiuni a DIICOT și a polițiștilor SCCO Satu Mare a fost surprins în flagrant delict un alt bărbat care vânduse aproximativ 100 de grame de substanță pshioactivă, contra sumei de 1.400 euro.
”Față de acesta procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar”, au precizat procurorii DIICOT, care susțin că suportul de specialitate a fost asigurat de către Brigada Operațiuni Speciale Oradea – Serviciul Flagrante.