Aceștia au atacat alți doi tineri de 18 ani pe malul Crisului, scopul fiind tâlhăria.
Tinerii au fost identificați și prezentați ieri în fata unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar apoi și în fața unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea care a admis propunerea procurorului și a emis pe numele fiecăruia câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.Este vorba despre gemeni Jonatan și Cristian Horj de 20 de ani și despre Boksan Raul Patrik de 16 ani. Toți sunt din Ineu.
„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii orădeni a rezultat că, la data de 11 februarie a.c., în jurul orei 14.45, ar fi acostat doi tineri, ambii de 18 ani, din comuna Borș, respectiv din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce aceștia se aflau pe malul drept al râului Crișului Repede, în zona Parcului Libertății din Oradea și ar fi încercat să îl deposedeze pe unul dintre ei, prin violență, de un rucsac. Tânărul i-ar fi înmânat rucsacul celuilalt tânăr de 18 ani, cu care se afla, acesta fiind agresat de cei trei, la nivelul feței și al corpului, în încercarea, nereușită, de a i se sustrage rucsacul”, a transmis Poliția Bihor.