Judecată cu celeritate în cazul unui clujean care la sfârșitul lunii trecute a tușit intenționat către un polițist care încerca să îl împiedice să părăsească spitalul.
Este primul dosar penal finalizat în pandemie. Clujeanul a fost acuzat de ultraj, a semnat un acord de recunoaștere a faptei și a primit 6 luni cu suspendare, cu condiția să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Cluj-Napoca sau Primăria comunei Baciu.
S-a stabilit ca bărbatul să primească o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei trebuie aprobat de Judecătoria Cluj-Napoca.
„În dosarul penal cu nr. 2028/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, între procuror şi inculpatul B.I. s-a încheiat, la data de 10.04.2020, un acord de recunoaştere a vinovăţiei privind comiterea de către acesta din urmă a infracţiunii de ultraj, constând în aceea că, la data de 28.03.2020, în jurul orei 23,30, în timp ce poliţistul local B.I.G. încerca să împiedice plecarea sa din UPU Cluj-Napoca, inculpatul B.I. l-a ameninţat pe acesta cu transmiterea bolii infectocontagioase COVID-19, prin tuşirea intenţionată, după înlăturarea măştii de protecţie, în direcţia feţei poliţistul local, de la o distanţă de aproximativ 1 – 2 m, cauzându-i, astfel, o stare de temere acestuia din urmă, motiv pentru care s-a oprit şi s-a retras uşor în spate”,
se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.