Un accident grav, în care au fost implicate un autotren și un autoturism, a avut loc, miercuri dimineața, pe DN1. Două persoane au rămas prinse în vehiculul de mici dimensiuni și sunt resuscitate de echipajele de salvare.
ACTUALIZARE 09:26: S-a reluat traficul alternativ, pe un sens.
ACTUALIZARE 08:56: Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, ambele victime, un bărbat de 36 de ani și o tânăra de 20 de ani, au decedat la fața locului.
”Pompierii militari intervin în momentul de față pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs între un TIR și un autoturism, pe raza localității Aușeu, în urma căruia , cele două persoane din autoturism au rămas încarcerate, acestea aflându-se în stop cardio-respirator. La fața locului acționează trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, elicopterul SMURD și un echipaj al SAJ”, a transmis ISU Crișana.
Între timp, cele două victime au fost evacuate. Echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare în cazul amândurora.
În prezent, traficul rutier este blocat și deviat printr-o parcare, paralelă cu drumul național, fiind dirijat de polițiștii rutieri.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetări la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.