În urma accidentului rutier, atât tânărul de 15 ani, cât și un alt tânăr, de 15 ani, din localitatea Peștiș, județul Bihor, pasager în primul autoturism, au suferit leziuni pentru investigarea și îngrijirea cărora au fost transportați la spital”.În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
„La data de 13 aprilie a.c., la ora 03.30, pe drumul comunal 184, în localitatea Peștere, județul Bihor, un tânăr de 15 ani, din comuna Aușeu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, în momentul în care ar fi fost depășit, regulamentar, de un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din Tinăud, județul Bihor, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi intrat în coliziune laterală cu autoturismul, iar apoi ar fi părăsit carosabilul, în partea dreaptă a direcției sale de deplasare”, se arată într-un comunicat trimis luni de Poliția Bihor.