CARLA OROS
La data de 26.01.2025, avocatul din cadrul Baroului Timiș, Alin Moraru a fost agresat violent de propriul client, Eugen Raureanu. Reacția inculpatului ar fi fost declanșată de pierderea unui proces, în urma căruia avocatul l-a invitat în biroul său pentru a discuta despre nemulțumirea acestuia, moment în care Raureanu l-a lovit cu un scaun în cap și l-a scuipat.
În urma incidentului, avocatul a solicitat, Judecătoriei Timișoara, emiterea unui ordin de protecție împotriva agresorului. Cererea va fi judecată la termenul din 20.03.2025. Totodată, dosarului de ultraj, a fost atașat un certificat medico-legat de 5 zile. Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și trimis pe rolul instanței de judecată, momentan aflându-se în procedura de cameră preliminară.
“Nici avocatul și nici clientul nemulțumit nu au sesizat Consiliul Baroului Timiș până acum. În ipoteza în care vom fi sesizați, vom analiza situația și vom dispune conform prevederilor. “
Față de inculpat s-a dispus initial măsura arestului preventiv, apoi măsura arestului la domiciliu, în momentul de față, aflându-se sub măsură preventivă a controlului judiciar.
“Nicio persoană nu își face singură dreptate, fiind obligată să apeleze la mijloacele legale de protecție atunci când apreciază că drepturile sau interesele sale legitime sunt încălcate. Agresarea unui avocat aflat în exercițiul profesiei, indiferent de motiv, reprezintă o conduită situată în afara legii, care nu are ce să caute într-o societate civilizată.” a transmis decanul Sergiu Stănilă, pentru ImpactPress.