Surpriză printre candidații la admiterea la facultatea de Drept din București. Printre cei peste 1200 de înscriși se află și un bărbat de 88 ani, relatează Antena3. Acesta a mărturisit că vrea să devină avocat și spune că s-a pregătit temeinic pentru admitere.
Marin Ghiţă are 88 de ani și concurează pentru unul dintre cele 285 de locuri ale facultății de Drept din cadrul Universității București. S-a pregătit pentru a trece cu bine peste primul hop de pe acest drum.
Mă simt bine, sunt sănătos. Ce o vrea Dumnezeu. M-am pregătit. Istorie ştiu şi eu. Orice m-ar îndrepta, pot să răspund. Nu am mai făcut facultate. Am fost orfan şi am făcut după posibilităţile mele“, a declarat bărbatul reporterilor Antena3.
Candidatul aflat la vârsta senectuții spune că vrea să devină avocat. Știe că are în față patru ani de facultate și examene, dar e decis să își urmeze visul și să îmbrace roba de avocat în instanță.