Un bihorean este protagonistul unui caz inedit în Justiție, după ce și-a recâștigat permisul reținut în urmă cu mai bine de doi ani și jumătate atacând în contencios administrativ actele întocmite de polițiști. Avocatul său a reușit să obțină anularea raportului de reținere a permisului, demonstrând că acesta a fost încheiat înainte ca fapta să se fi produs. Decizia definitivă în acest caz a venit de la Curtea de Apel Oradea în luna aprilie a acestui an, după ce Tribunalul Bihor a respins de două ori cererile reclamantului. Între timp, dosarul penal în care bihoreanul este acuzat că a refuzat să se supună recoltării probelor biologice a fost restituit de două ori procurorilor.
Permis reținut înainte de comiterea faptei
Totul a început pe 9 noiembrie 2018, cu puțin înainte de miezul nopții, când polițiștii din Sântandrei erau solicitați să intervină în fața unui imobil, unde un bărbat ar fi făcut scandal. Agenții care au ajuns la locul indicat au observat că omul era în stare de ebrietate, lângă mașina sa. Deși nu l-au surprins conducând, polițiștii i-au reținut permisul cu motivarea că a refuzat recoltarea probelor biologice – dar au făcut-o înainte de a-l duce la Serviciul de Medicină Legală din Oradea, unde, într-adevăr, nu a fost de acord să-i fie luate probe de sânge.
S-a ajuns în situația în care ”reclamantului i s-a reținut permisul în data de 9.11.2018, ora 23:50, cu motivarea că a refuzat recoltarea probelor biologice. Refuzul recoltării probelor biologice a avut loc în ziua următoare, la câteva ore distanță, la data de 10.11.2018, la ora 01:35”, se arată în hotărârea definitivă a Curții de Apel Oradea.
Cu Poliția la judecată… administrativă
Invocând exact acest argument, că pedeapsa a fost aplicată – paradoxal – înaintea comiterii faptei, avocatul Ionel Manole, care l-a reprezentat pe reclamant, a cerut în 2019 Poliției Bihor să-i restituie clientului său permisul, dar fără succes. A apelat apoi la o soluție inedită și s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând anularea documentului prin care reclamantului i-a fost luat carnetul. Tribunalul Bihor i-a respins de două ori cererile, motivând că actele a căror anulare este solicitată nu intră în sfera actelor administrative.
Mai mult, i-a fost respinsă și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a articolului 111 alineatul 3 din OUG 195/2002 referitoare la eliberarea fără drept de circulație a dovezii înlocuitoare a permisului de conducere.
Reprezentanții Poliției Bihor au arătat în cadrul procesului că raportul de reținere a permisului a fost întocmit la momentul în care reclamantul a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest și să-i fie prelevate probe biologice. ”Chiar și în cazul în care, la ora 23:50, în data de 9.11.2018 nu exista temei pentru dispunerea reținerii permisului de conducere, în data de 10.11.2018 a fost începută urmărirea penală in rem pentru refuzul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, astfel că raportul de reținere ar fi fost oricum întocmit la data de 10.11.2018. Actul administrativ contestat de către numitul (…) nu i-a produs acestuia niciun prejudiciu care nu poate fi înlăturat altfel decât prin anularea actului, premisă necesară pentru a interveni nulitatea relativă”, arătau juriștii Poliției, potrivit actelor de la instanță.
Curtea de Apel Oradea a anulat raportul de reținere a permisului
În cele din urmă, Secția de contencios administrativ a Curții de Apel Oradea a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant și a anulat atât raportul de reținere a permisului, cât și adresa prin care Poliția Bihor refuza restituirea permisului reținut. În sentința dată pe 23 aprilie 2021, instanța a stabilit că ”reținerea permisului de conducere s-a produs anterior săvârșirii faptei”, motiv pentru care ”se constată nelegalitatea raportului de reținere a permisului de conducere”.
”În paralel cu ineficiența organelor de urmărire penală de a soluționa cauza, Curtea de Apel Oradea a constatat pe linia contenciosului administrativ refuzul nejustificat al IPJ Bihor de a restitui permisul de conducere către reclamant, care afectează dreptul acestuia de a conduce autoturismul”, a explicat, pentru BihorJust, avocatul Ionel Manole.
În urma acestei decizii definitive, polițiștii sunt obligați acum să-i restituie reclamantului carnetul de șofer.
Dosarul penal, tot la Parchet
Între timp, la mai bine de doi ani și jumătate de la întâmplarea în urma căreia reclamantul a rămas fără permis, dosarul penal deschis pentru refuzul recoltării probelor de sânge bate pasul pe loc. De fapt, dacă e să analizăm parcursul lui, se află în aceeași situație ca în 2018. ”Toate probele administrate în cursul urmăririi penale au fost excluse în mod repetat de către Tribunalul Bihor în camera preliminară”, a explicat avocatul Ionel Manole. Ultima dată acest lucru s-a întâmplat în luna martie 2021, când, după un nou rechizitoriu și refacerea urmăririi penale, s-a dispus din nou anularea întregii urmăriri și restituirea dosarului la Parchet.
Aici mai trebuie remarcat un lucru. Deși inițial cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, dosarul a ajuns la Parchetul Bihor după un memoriu formulat de avocatul prezumtivului autor. Invocând suspiciuni privind ”imparțialitatea organelor de cercetare penală”, apărătorul s-a referit și la incompatibilitatea unuia dintre cei doi agenți care au intervenit în seara de 9 noiembrie 2018 – o polițistă rudă cu bărbatul, dar a cărei familie s-ar afla în relații de dușmănie cu acesta.
”Astfel, acum procurorul are pe masă același unic proces-verbal de constatare cu date nereale din 2018, iar persoana găsită lângă autoturism este lipsită nelegal de permis de mai bine de doi ani și jumătate”, a concluzionat avocatul Ionel Manole.