Justiția din Statele Unite este recunoscută pentru sentințele uneori ciudate pe care le dă. O dovadă în acest sens este hotărârea luată de un judecător din statul Missouri, care l-a condamnat pe un braconier să urmărească, timp de un an, filmul Bambi. Decizia a fost dată într-unul dintre cele mai mari cazuri de braconaj din istoria statului, relatează BBC.
În 2018, David Berry jr. a fost arestat alături de tatăl și de fratele său pentru braconaj. Agenții care s-au ocupat de caz au stabilit că cei trei au ucis căprioare, pe care le-au decapitat și le-au lăsat cadavrele să putrezească. Polițiștii nu au putut stabili numărul exact al animalelor ucise, dar au estimat că este vorba despre sute de căprioare care au căzut victime braconierilor.
Condamnat la un an de închisoare, David Berry jr. a mai primit din partea judecătorului o pedeapsă inedită. Astfel, el a fost nevoit să urmărească în perioada cât a fost după gratii, cel puțin o dată pe lună, filmul de desene animate ”Bambi”. Prima vizionare a avut loc chiar înaintea Crăciunului, pe 23 decembrie 2018.
Creată de Walt Disney în 1942, pelicula ”Bambi” spune povestea unui pui de căprioară a cărui mamă a fost ucisă de un vânător.