Produsul realizat la Beiuș are certificarea liderului mondial în testarea clinică pentru produse farmaceutice și cosmetice. Totul s-a întâmplat în urma unui studio clinic realizat de către Eurofins Scientific, iar concluziile au venit la sfârșitul perioadei de testare clinică realizată în vivo, pe subiecți umani, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, feminin și masculin, cu un fototip (Fitzpatrick): II, III sau IV, cu pielea feței sensibilă, utilizatori obișnuiți sau ocazionali ai produselor cosmetice pentru față. Andtreprenorul beiușean mizează și pe colaborarea cu departamentul de cercetare din cadrul Universităţii de Farmacie şi Medicină din Cluj despre care afirmă că este extrem de preocupat în a sprijini branduri româneşti din domeniul dermatocosmeticelor.
Cristian Țucra avea experiență în consultanță pe fonduri europene, dar și în calitate de coordinator al activității în domeniul apei în cadrul Institutului Național de Fizică. O discuție cu muncipalitatea beiușeană despre apele termale, dat fiind că Beiușul s-a consacrat déjà ca oraș geotermal, avea să ducă la apariția unui brand ce duce numele orașului în țară, în Europa, ambiția beiușeanului fiind să penetreze și piața din America după ce déjà a și făcut un prim export în SUA. Drumul nu e atât de ușor însă pentru un brand românesc să ajungă pe rafturi în farmacii și în retail cum suna sloganul în pandemie când se insista pe încurajarea antreprenorilor și a consumatorilor să susțină produsele locale.
România deține 40% din apele termale și minerale din Europa și era natural oarecum să valorifici aceste resurse. Asta a început să facă și Cristian Țucra.
Acesta a explicat pentru Afaceri de la zero de pe zf.ro că: <Am convenit cu municipalitatea să demarăm un proces de analiză fizico-chimică a apei. Am avut o surpriză extrem de plăcută atunci când am constatat că această apă a fost declarată apă cu proprietăţi terapeutice. Pasul firesc a fost să amplificăm aceste studii, în urma cărora am constatat că această apă termală are proprietăţi foarte bune pentru pielea sensibilă, cu tendinţă acneică. Pasul următor a fost să construim o fabrică la sursa de extragere a apei termale>. În doi ani a ridicat fabrica de la zero, a făcut o investiție din bani proprii și pe fonduri europene, primul produs a ieșit pe poarta fabricii la mijlocul lui 2021, iar din 2022 e în farmacii și pe retail, acolo unde stă în rafturi alături de coloșii industriei cosmetice din Franța. Investiţia totală s-a ridicat, după cum spune acesta, la 400.000 de euro, produce 100.000 de tuburi de apă termală pe an deși capacitatea de producție e de 500.000 de tuburi. Piața din America e una dintre țintele beiușeanului Cristian Țucra, dar și realizarea de noi produse crème, seruri , care să valorifice prin formule inovative produsele cu amprentă locală.
Apă termală e extrasă din munţii din Beiuş și e rezultată dintr-o călatorie milenară în adâncurile acviferului triasic al munților Apuseni și al bazinului Beiuș. Așa cum a rezultat din studiile Apa termală Beyus are proprietăți terapeutice, recunoscute de către Ministerul Sănătații prin Institutul Național de Balneologie, Fizioterapie și Recuperare Fizică București. Apa a fost testată clinic și dermatologic de către Eurofins Scientific, lider mondial în testarea clinică pentru produse farmaceutice și cosmetice. Produsele dețin Certificatul European de siguranță în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 privin produsele cosmetic.
<Pură și îmbogățită natural cu minerale și oligoelemente provenite din straturi geologice adânci de dolomite și gresii cuarţitice triasice.
Dincolo de apariția naturală, pentru a garanta împotriva oricăror poluări chimice sau microbiologice de la suprafață, folosim tehnica de foraj la 2500 m adâncime>, explică Cristian Țucra, susținut în demersul său de soția sa, care e medic.
Apă termală BEYUS face parte din categoria apelor acratoterme/oligominerale (slab mineralizate), este hipertermală (izvorâtă la 73°C) cu profil de bicarbonat de calciu și magneziu, este bogată in siliciu, bor și oligoelemente (Zn, Cu, Mn, Li, Fe, Se), care sunt benefice pentru sănătatea pielii. Apa termală, în procesul de condiționare, nu suferă niciun tratament fizic sau chimic, este microbiologic pură, iar ph-ul este neutru.
Proprietați terapeutice:
-Calmează pielea sensibilă, atopică, reduce iritația și inflamația pielii.
-Curăță și purifică tenul, reduce activitatea bacteriilor generatoare de acnee, hidratează și revitalizează pielea.
-Accelerează procesul de cicatrizare și vindecare.
-Hipoalergenică.
-Rezultate stiințifice, clinice și dermatologice
-Concentrațiile de bor si mangan prezente în produs accelerează rapiditatea cicatrizarii și vindecării pielii lezate cu 20% in primele 24h (Stimulatory Effect of Boron and Manganese Salts on Keratinocyte Migration, Acta Derm Venereol 2004; 84: 191–194).Apa termala de la Beiuș a fost promovata de cea mai frumoasă tenismena Jacquelin Cristian și de Mihaela Buzărnescu.