Un deținut din Penitenciarul Oradea a fost autorul unei cereri mai puțin obișnuite, după ce a dat în judecată Judecătoria din Oradea. Bărbatul a solicitat daune morale de 12 milioane de lei, susținând că magistrații instanței s-ar fi pronunțat ”cu rea credință” într-un caz al său.
Pe 15 noiembrie, deținutul a depus la Tribunalul Alba un act scris de mână pe care l-a întitulat ”Memoriu-sesizare”. Prin aceasta a cerut ca Judecătoria Oradea să fie obligată la plata unor daune morale de 12 milioane de lei.
Reclamantul susținea că magistrații instanței orădene i-ar fi aplicat două pedepse severe pentru niște abateri ușoare, respectiv 10 zile de izolare și schimbarea regimului de executare a pedepsei din regim închis în regim de maximă siguranță.
În cazul primei sancțiuni, aceasta a fost dată – potrivit actelor din dosar – pentru un incident petrecut în timpul unei ședințe de judecată din 2018, la Judecătoria din Oradea. Atunci, deținutul a refuzat să se ridice în fața instanței.
”Instanța îi pune în vedere acestuia să se ridice și îl întreabă dacă are chestiuni preliminare de invocat sau alte cereri de formulat. Contestatorul condamnat nu se ridică, nu răspunde la întrebarea instanței și întoarce capul spre partea de acces în sala de judecată. Instanța îl întreabă pe contestatorul condamnat dacă se numește (…) și care este motivul pentru care nu vorbește. Contestatorul condamnat nu vorbește și nu privește spre instanță”, se arăta în încheierea instanței.
La întrebarea judecătorului de ce are această atitudine, deținutul a replicat că a venit în sala de judecată doar ca să se plimbe și nu îl interesează răspunsul instanței.
Ulterior, a fost încheiat un raport de incident, iar comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Oradea i-a aplicat bărbatului o sancțiune disciplinară constând în 10 zile de izolare. Deținutul a atacat pedeapsa în instanță, considerând că nu a comis nicio abatere prin faptul că nu s-a ridicat în picioare la apelul nominal al grefierului. ”Sancțiunea disciplinară aplicată este răutăcioasă față de persoana sa, că este vânat de Administrația Penitenciarului Oradea, că se află în război cu sistemul penitenciar și că nu îi pasă de răutatea Penitenciarului Oradea”, susținea bărbatul, potrivit actelor din dosar. Magistrații au considerat că trimiterea la izolare pentru 10 zile a fost o sancțiune legală, justă și proporțională, motiv pentru care i-au respins contestația.
În cazul schimbării regimului de executare a pedepsei – pe care instanța a considerat-o justificată, sancțiunea a fost aplicată după nu mai puțin de 19 rapoarte de incident întocmite pe parcursul a doi ani. Potrivit acestora, deținutul a avut atitutine necuviincioasă față de angajații penitenciarelor în care s-a aflat, dar și față de alți deținuți, având situații în care înjura pe toată lumea, perturba servirea mesei ori devenea agresiv. Mai mult, în 2013, aflat într-un penitenciar, l-a strâns de gât și l-a zgâriat pe un funcționar public cu statut special, angajat al închisorii, rănile pe care i le-a provocat având nevoie de 2-3 zile îngrijiri medicale.
Bărbatul este recidivist, începând cu 1999 fiind condamnat de mai multe ori pentru furturi ori tâlhării. În cazul ultimei pedepse aplicate pentru o tâlhărie, poate fi eliberat condiționat în 2026.
Cererea deținutului de acordare a daunelor morale a ajuns la Tribunalul Bihor, după ce, inițial, a fost adresată Tribunalului Alba, dar acesta din urmă și-a declinat competența în favoarea instanței bihorene. Doar că la ultimul termen, în martie 2020, bărbatul s-a prezentat personal în fața instanței și și-a retras cererea de chemare în judecată. Le-a explicat judecătorilor că ”s-a hazardat când a introdus cererea împotriva Judecătoriei” și că dorește să se judece în contradictoriu cu Statul Român.